Republica Danga

„ Danga nu e, adică e pretutindeni. Este o insulă, compusă din pulberea unei planete îndepărtate, unde legile fizicii terestre nu sunt chiar atât de riguroase. Aici nu se știe prea bine dacă oamenii mint, visează, sau trăiesc cu adevarat „


Du-te si vezi... (2)

Distribuiţi
avatar
Sfatuitorul
Admin

Mesaje : 812
Puncte : 933
Data de inscriere : 13/02/2015
Localizare : Bucuresti

Du-te si vezi... (2)

Mesaj Scris de Sfatuitorul la data de Lun Apr 16, 2018 10:14 am

Continuarea rubricii de critica film a lui The Dude !

avatar
The Dude

Mesaje : 5174
Puncte : 5295
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi... (2)

Mesaj Scris de The Dude la data de Vin Apr 20, 2018 5:12 pm






Shutter Island
Shutter Island -Martin Scorsese(2010)



Prin anul 600 inaintea erei noastre, Cyrus Cel Batran (sau poate cel mare ?...ok, si cel mare si cel batran - am verificat), intemeietorul primului imperiu persan, introduce in tehnica cuceritorului elemente noi si spectaculoase, ce reusesc sa il transforme in constiinta popoarelor ocupate, din invadator in mesia izbavitor.

Renuntarea la mijloacele opresive de carmuire, specifice asupritorilor, perpetuarea culturilor, a religiilor si a  traditiilor existente pentru supusii asimilati. Exploatarea subtila a antipatiei pe care orice populatie o  are fata de guvernantii sai si inocularea in intelectul acesteia a unui sentiment de respect autoritar (fata de o instanta mult mai competenta) in locul celui de teama si teroare...Toate, strategii nemaintalnite pana atunci in teatrele de operatiuni, au ramas in istoria militara ca o atitudine novatore, plina de forta si promisiuni, cu rezultate pe care nicio alta abordare nu le-ar fi putut permite. Ceva ce avea sa prefigureze regulile vitoare ale razboiului psihologic.





Despre asta ar fi vorba in filmul Shutter Island, o pelicula ce isi dorea initial teluri modeste, succese periferice (si numai de palmares), cu o interesanta pozitionare spatio/temporala a temei, si cu o deschidere evidenta spre improvizatia de moment a dezvoltarilor din platou. Caci  avem de-a face cu povestea unei institutii de experimente pshiatrice si a unui patern aflat in observatia si gestionarea acesteia.



Cand a ales proiectul aprobat pe scenariul lui Laeta Elizabeth Kalogridis (scris dupa nuvela controversata a lui Dennis Lehane), Martin Scorsese nu a fost atras in mod special de subiectul propus. Mai degraba, aflat in plina efervescenta investgativ/artistica, regizorul a fost absorbit de avantajele unei productii fara probleme de finantare, cu o libertate de exprimare quasi totala, si care nu punea nicio limita imaginatiei creative.



Trebuie spus ca  Martin Marcantonio Luciano Scorsese (Mean Streets, Taxi Driver, Raging Bull, si Goodfellas), cineast cu un debut meteoric si fulminant, ce s-a afirmat si impus prin genul de film italo-american gangsteresc in care violenta, crima organizata si mediul interlop ocupau tot ecranul si acaparau spectatorul prin dezvaluiri spectaculoase, ori prin duritatea unor scene cine-verite, care reiterau strict si exact intamplari cu un corespondent direct in realitatile vremii.. Martin Scorsese asadar, purtat prea brusc si prea timpuriu pe aripile succesului, suferea de aceasta angoasa a atingerii destinatiei fara parcurgerea tuturor etapelor necesare drumului; pana la urma un complex ce, sesizat si in presa de specialitate, se cerea rezolvat.



In realizarea productiei esti tentat sa crezi ca Scorsese nici nu s-a ingrijit de altceva decat de tehnicile de turnaj. O gama impresionanta de obiective, o echipa de supervizori (in cascada) pe cinematografie si colaborarea directa cu doi operatori de mare marca, au insemnat prioritati cu mult mai importante decat alegerea distributiei de pilda, unde rolul incredintat lui DiCaprio a rezolvat practic intreaga chestiune.





Si pelicula chiar este un mare castig la capitolul cinema al carierei marelui regizor...caci abundenta preluarilor in plonjon, ce sugereaza o actiune monitorizata  de tip big-brother,  dar in acelasi timp accentueaza efectele de izolare ale insulei si a celor aflati in detentie acolo; cadrele largi si travelingurile axiale, scenele lugubre imprumutate din genul horror la care sunt inserate atatea trimiteri....dar si cele noir, reusesc sa contribuie semnificativ, direct in plot, sustinand parctic capitole intregi din poveste.



Ca Statele Unite au avut un interes permanent si major in studiul razboiului psy o marturisesc suita de documente devenite publice imediat dupa anul 1995, dar si abundenta speculatiilor imaginate ce au urmat firesc acestei initiative;  cele mai multe dintre relatari, tratand in zeflemea sau cu umor implicarea, iar cateva insinuand story-uri cu experimente ce nu mai pot fi omeneste dominate, ori din zona SF; Departe de acest peisaj comun Shutter Island e aparte prin incercarea sa de a ramane cantonat in adevaruri istorice credibile (continuarea cercetarilor hitleriste in stil Dr.Mangele), cu rezultate ce apartin cazuisticii spitalicesti de uzura (metode scolastice, cu multe nereusite si pierderi).





Ce face insa  din Shutter Island un film absolut remarcabil este modul in care el reuseste sa scape de sub orice control, sa capete un destin si o evolutie proprie, uimindu-si pana si creatorii. Realitatile sunt amestecate intre ele, starea de confuzie creste in dimensiuni si acapareaza tot ce atinge, pentru ca in final, rezolvarea prin abandon sa devina una ce contravine oricarei prognoze.



Dupa ce ai vizionat acest film, abia dupa aia, fa-ti timp si Du-te sa-l vezi...caci el asa functioneaza; se dezvaluie abia a doua  oara, intr-un exercitiu fascinant, inedit si eretic...intr-un experiment asemanator celor la care face permanent comentarii si sugestii; intr-un joc abil si manipulant cu mintea celui ce urmareste proiectia.




Filmul asta ? Musai...Du-te sa il (re)vezi !!!




Picanterii:

- In realizarea scenei de reverie, in care, pe fundalul unei ploi de cenusa eroul principal isi imbratiseaza sotia, s-a utilizat consultanta de specialitate a consumatorilor de mescalina; acesta fiind drogul care, potrivit cunoscatorilor, ofera cele mai fidele „realitati alternative”. Subscriu. Este singurul (eu n-am incercat prea multe) ce furnizeaza trairi imposibil de opus celor adevarate.

- Titlul filmului este o anagrama a sintagmei "truths and lies", si "truths/denials"

- Exista o abundenta de referiri aluzive, ori metaforice, la teme de mare actualitate din perioada evenimentelor vremii  (1954). De la obiecte intrebunitate, la teorii in dezbatere publica, sau insinuate de presa ca esentiale, plotul poseda astfel un labirint paralel celui care se intampla in primul plan, parafrazand dualitatea personajului Teddy Daniels




Making of







avatar
The Dude

Mesaje : 5174
Puncte : 5295
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi... (2)

Mesaj Scris de The Dude la data de Mar Mai 01, 2018 12:08 pm






Terapie specială
The Sessions- The Surrogate -  Ben Lewin(2012)



Potrivit dictionarului explicativ al limbii romane, prostitutia este: Faptă (infracțională) comisă de femeia care practică relații sexuale cu diverse persoane pentru a-și procura mijloacele de existență.

Larousse si Merriam-Webster nunateaza un pic,  incriminand obtinerea de bunuri si foloase in schimbul unor servicii sexuale fara a mai comenta motivele; iar psihanaliza (prin Sigmund Freud si dizidentii sai: Carl Gustav Jung, Alfred Adler, Otto Rank, Melanie Klein); psihiatria si psihologia la unison, cred  ca amorul platit nici nu exista. Ca el este doar o manifestare a unor complexe conflicte interioare, devieri de comportament, fobii, angoase,  si ca in spatele lui stau defapt acte ratate, ori grave afectiuni mentale.

Chiar si asa, din Tanganika pana in Marea Britanie, din Bronx si pana’n Ferentari, din Angola si pana’n Statele Unite ale Americi…cam peste tot in lume,  prostitutia este socotita nedemna si ofensatoare, fiind condamnata de religie, opinia publica si normele de convituire, chiar daca eficenta ei in cadrul societatii e dovedita si acceptata. Nicaieri altundeva ipocrizia si lipsa de sinceritate a fiintei umane nu a fost mai prezenta si mai bine pusa in evidenta, de-a lungul istoriei civilizatiei.




Dincolo de speculatii insa: asa cum suntem construiti azi, orice activitate sexuala constituita in ideea atingerii unui benefit pecuniar ramane reprobabila si condamnabila; iar cele care urmaresc doar satisfacerea unor aspiratii de ordin spiritual (chiar daca nu apartin strict libidoului) sunt socotite naturale si in normalitate.

Primele s-ar incadra in categoria degradarii, a exploatarii, a injosirii, si a umilintei; cele de pe urma, in sfera nobila a dragostei si a iubirilor…Dar oare e intotdeauna atat de simplu sa le separam una de alta ? Exista (asa cum pretinde literatura clasica) la granita dintre ele arii pe care se pot suprapune, ori doar confuzii de interpretare ???



Produs al cinematografului independent de tip Sundance Festival, The Sessions pune pe tapet o astfel de dihotomie, ce nu-i nici noua, nici originala si nici spectaculoasa; tema fiind  atat de tocita incat a atins, (prin galagioasa generatie a lui Make Love Not War) de cateva decade bune, zona banalului. Ce-i iesit din comun in filmul asta si il detaseaza in afara lungului pluton al productiilor sui generis, este limbajul utilizat.  

Sunt “intonatia” relatarii, etapizarea evocarii dilemei  si cursul liniar al narativului. Suspendarea totala a elementelor colaterale povestii si simplificarea ei prin reducerea drastnica a tot ce e “in genere” adaugat ornamental sau pur si simplu de decor.



Ben Lewin, din  ratiuni adanc ancorate in intimitatea sa (caci personajul principal, el personal, dar si autorul articolului dupa care s-a elaborat  scriptul sunt in egala masura victime semi-imobilizate ale poliomielitei) mizeaza totul pe intensitatea unor trairi experimentate si numai pe transpunerea lor cat mai exacta in story.



Mark e dependent de un plaman mecanic si nu se poate misca singur. Desi simte cu fiecare parte a trupului, nu il poate nici gestiona, nici coordona. Psihic nesuferind, are insa nevoi si pofte firesti pe care cu o exceptionala capacitate de adaptare si intelegere le ajusteaza posibilitatilor.  Toate….mai putin una.

Cheryl: I understand you're able to have an erection.
Mark O'Brien: Not by choice.

Aparatul sau genital e functional, si “in regula”. Poate avea erectii, raspunde la stimulari si ejaculeaza (des si aiurea), dar nu poate fi folosit, caci Mark e inapt miscarilor coopulatorii, posibilitatilor de masturbare, iar de alergat dupa fete ???...nici nu poate fi vorba….



Interesant imi pare, si pelicula are un merit deosebit aici,  ca nu dorinta acuplarii il sufoca pe erou; si nici ardoarea launtrica a imboldului natural; ci mai degraba indeplinirea unui punct important al statutului de barbat. Erosul e incuantificabil in alte valori pentru el, iar pierderea virginitatii, invocata ca tel, chair e confirmata de plot pana la detaliu.

Cheryl: Hi Mark O'Brien!
Mark O'Brien: Your money is on the desk over there.
Cheryl: Yes it is! Thank you!
Mark O'Brien: I didn't know whether to pay you now or after.
Cheryl: I'm not a prostitute, so you don't have to pay me up front.
Mark O'Brien: That was the wrong way to start off.
Cheryl: It really was! Shall we start again?



Subiectul, inedit in abordare, are si un reper moral cu importanta greutate: parintele Brendan (caci Mark e crestin/catolic adevarat), si mai propune si alte cateva personaje structurale, fara rol de coloratura (o alta gaselnita binevenita). Brendan, se afla la randul sau in abstinenta si nevoit sa faca fata acelorasi incercari…insa handicapul sau e cu mult mai mare. Relatia dintre cei doi, confesat si confesor (spovedit si duhovnic)…..este divina, nu  numai prin caracter si patronaj.



Father Brendan: [speaking about Mark's decision to find a sex surrogate]:
I have a feeling that God is going to give you a free pass on this one. Go for it.



Firea poetica si impunerile conduitei bisericesti exclud rezolvarile prin apel la serviciile unei prostituate calificate, dar identifica o solutie alternativa in  utilizarea surogatului de partenera. O slujba noua, in plina afirmare, progresista si aparent onorabila. Ea (Cheryl) e tot o prostituata pana la urma (incaseaza bani pentru sex) dar una cu pretiozitate, eleganta si pendanterie…Prestatia ei mimeaza in forma restransa o idila cu debut, implinire si separare, insa vizat “oficial” nu e castigul, ci indeplinirea unor datorii civice, sociale si umanitare.



Cheryl nu deboșează adolescentii ca Nana lui Zola. “Dânsa” ofera “consiliere si indrumare” in mangaieri, preludii, felatii, cunilingus si penetrari, urmarind doar acelasi deziderat: pregatirea incepatorilor de orice fel, pentru latura intima a vietii. Diferenta nu e numai in bombastica, cosmetizare si  glazura, e stipulata ferm in regulamentul (ilar) auto impus: totul va fii limitat la un numar strict de sase sedinte, cu pretentia ca astfel se auleaza conditia repetabilitatii (din definirea  prostitutiei) ori…Nemaindeplinind cumulativ termenii de incadrare…nici n-ar mai fi vorba de asa ceva….(bla..bla…et patati.....et patata ..).



Cum se termina cu Mark si Cheryl, nu zic..insa faptul ca si pe marginea drumului de centura, imperecherile ocazionale si de scurta durata  pot avea consecinte nebanuite, ar trebui sa ramana un risc de evaluat, la fel de serios ca cel al contractarii unei boli…de exemplu.. Fiindca efectele colaterale ce pot decurge din manipularea sentimentelor (cu un imens potential dramatic) au fost intotdeauna periculoase, reclamand atentie si responsabilitate sporite.



Tu n-asculta de nimeni: Du-te si vezi cat de sustenabile sunt argumentele doamnei terapeut (o persoana extrem de respectabila, cu o relatie stabila, preocupri existentiale, si justificari profund umanitariste). Du-te si vezi unde se termina grija ei fata de semeni, si unde incep obligatiile unei meserii constiincios si fara de retineri aplicate (ori poate de unde incep freneziile perversiunilor greu de stapanit ?)…Du-te si vezi…..!!






Susan: Would you like me to visit you?
Mark O'Brien: Are you married?
Susan: No.
Mark O'Brien: Do you have a steady boyfriend?
Susan: No.
Mark O'Brien: Then please visit as often as you can.





Picanterii:

-scenariul, realizat dupa un articol de ziar (The Sun Magazine - "On Seeing a Sex Surrogate"  -1990 ) publicat de poetul scriitor Mark O’Brien ca rezultat al unei experiente proprii, urmareste intocmai intamplarile pe care acesta le-a trait dar si consecintele lor. Ecranizarea este fidela. O’Brien a murit de complicatii ale poliomielitei in anul 1999.

-Helen Hunt a avut mari probleme cu scenele in care trebuia sa apara dezbracata. Retinerile ei nu au fost insa menajate cu nimic de catre regizorul Ben Lewin, care, s-a vazut nevoit sa excluda din materialul final mai multe secvente cu intens caracter erotic, in care Hunt se masturba in fata pacientului ei, sau angaja diverse initiative neortodoxe.


- poetul scriitor Mark O’Brien




Making of:



avatar
The Dude

Mesaje : 5174
Puncte : 5295
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi... (2)

Mesaj Scris de The Dude la data de Sam Mai 12, 2018 9:10 am






Apocalipsul Acum
Apocalypse Now - Francis Ford Coppola (1979- redux2001)


Kurtz: We train young men to drop fire on people, but their commanders won't allow them to write "f**k" on their airplanes because it's obscene!



Oricat de greu ar fi de crezut, filmul Apocalypse Now a aparut ca proiect la sugestia a doi tineri asistenti de productie care, in 1969,  il ajutau pe Francis Ford Coppola sa realizeze The Rain People...Cei doi, tabarasera pe scenaristul John Milius si il tot pisau pe acesta sa scrie o poveste despre razboiul din Vietnam, insa omul se lasa greu. Mai mult si mai repede decat el insa, (si chiar decat oricine) Coppola a fost  sedus de idee, asa ca, strans cu usa mai din toate partile Milius a trebuit sa accepte. Cum nu avea chemare, si cum inspiratia ii refuza concursul, a decis insa  sa rescrie si sa adapteze o poveste pe care o citise in tinerete si care il impresionase intr-un mod deosebit: Joseph Conrad - Heart of Darkness....Cei doi asistenti responsabili de inducerea dorintei lui Coppola ?...Pai, ei se numeau: George Lucas (25 ani) si Steven Spielberg (23 ani).....Acum ca i-am aflat ?...parca nu mai e la fel de greu de crezut…





In ciuda a tot ce s-a spus, ori s-a scris, Apocalypse Now nu este un film despre razboi...Este unul cu razboi; caci se intampla multe actiuni militare, oribilul confruntarilor armate e prezent, la fel ca si actele de eroism, ori de cruzime; gesturile disperate, personajele specifice, toate sunt la locul lor; insa filmul ca atare ne vorbeste cu insistenta despre alienarea fiintei, si despre posibilitatile ei de a migra din real intr-un univers de vis, atunci cand mediul nu mai este unul locuibil. Este un poem intrerupt de intamplari contradictorii, ce pot capata semnificatii multiple si asocieri neasteptate. E o atitudine...si nu-i deloc departe constatarea criticului care a concluzionat: acesta nu este un film despre Vietnam...acesta e Vietnam..…Vietnamul din constiinta americana, desigur.





Preluand subiectul din Heart of Darkness, adica intalnirea exploratorului Charles Marlow, cu semi zeul populatiilor autohtone din Africa Centrala, misteriosul si fascinantul colonist, sihastru si nebun deopotriva, Mr. Kurtz; dar si imaginea sarpelui (raul Congo, ce in film devine Nung River), tema calatoriei in amontele lui, parcurs dublu si simultan, atat in adancul junglei cat si in subteranele fiintei, pana la liman…tinta finala, abandonul civilizatiei, a conventiilor si a regulilor..pe fondul tot mai confuz al conflictului armat,…John Milius recita, sacadat, in ritm, un story ambiguu incarcat de simboluri ce emana o muzicalitate discreta, pe imagini preponderent in miscare, insotind narativul confuz si completandu-l fericit in preluari cinemascope incarcate de  culori frematand in contraste neasteptate, cu un puternic si magic efect.

Ca si cum nu ar fi fost destul de generoasa in sine, asocierii Vietnam-Heart of Darkness ii sunt adaugate simbiotic infuzii importante si din influentele venite de la Werner Herzog - Aguirre, the Wrath of God cu un  remarcabil rezultat tehnic.





Scenariul a abisal. Izbucniri spectaculoase sparg monotonia calatoriei, prin inserturi ce par sa apartina altor povesti si care nu fac decat sa repete ideea generala a plotului, aceea a unor personaje aflate intr-o situatie extrema de care nu par a fi constiente, ori pentru care au solutii existentiale sumare, simple, directe si ineficiente.

Vietnam e un loc care a inghitit in cei peste zece ani de conflict sume imense...iar pentru statele unite e responsabil de pierderea a peste 60 000 de suflete si de schilodirea fizica a altor 300 000 de militari. E un intreg moment de colaps al umanitatii, caci haosul si dezordinea au ocupat temporar, dar integral, acel spatiu, pe toate palierele care aveau vreo legatura cu el.

Ca sa poata face un film despre o asemenea stare de confuzie sociala, etica si existentiala, cea mai sigura si buna cale era ca intreaga atmosfera sa poata fi reconstituita in platou. Desigur, putin in acord cu asta , Francis Ford Coppola avea in cap alte abordari, insa este posibil ca rugaciunile lui  (ce solicitau ca noul film sa „rupa gura targului")..sa fi fost ascultate, iar bunul Dumnezeu l-a ajutat asa cum s-a priceput el mai bine: adica cu o maxima competenta.





A fost cel mai ticnit, cel mai nebun si cel mai aiurea film realizat vreodata (..ca si cum apocalipsa intamplata ar putea fii altfel ??..caci a fost o adevarata Apocalipsa). Ghinionul, alegerile invariabil proaste, lipsa de inspiratie si irascibilitatea crescuta pana la cote de neinchipuit a lui Coppola, certurile permanente si crizele colerice, au facut ca totul sa alunece in ceva ce se anunta ca cel mai teribil dezastru din cinematografie. Pentru ca, hotararea de a incepe filmarile exact pe perioada anotimpului musonic a facut ca tabara, ce numara circa 900 de membrii, sa ramana nefunctionala saptamani la rand..Practic filmul isi cheltuise bugetul alocat (12,5 milioane) dupa primele cateva scene turnate, iar particularitatile amplasamentului  (jungla filipineza) faceau imposibila ordonarea campusului in care consumul de droguri, de alcool si noianul de excentricitati, acaparasera integral echipele cu care nu se mai putea conlucra...





Coppola insusi traversa o perioda critica, vecina cu dementa si presarata cu dese accese de  irational;  Declansata initial din imposibilitatea obtinerii fondurilor scontate si continuata de refuzul in linie a lui Robert Redford, Jack Nicholson, Steve McQueen, James Caan de a juca rolul Captainului Willard...

Cand Al Pacino, omul ridicat de Coppola din nimic, raspunde la fel, isterizat pana la epliepsie,  el isi arunca pe geam premiile Oscar castigate (avea sa mai recupereze unul singur din ele) si ameninta ca se lasa de cinema, insa demersurile financiare angajate deja in Apocalypse Now, nu ii mai permit retragerea. Un actor de rol secundar: Harvey Keitel, luat in prea mare graba, este demis numai cateva saptamani mai tarziu. Personalitatea pretinsa de  rolul Willard fiind evident peste posibilitatile lui, asa ca in extremis se apeleaza la un quasi-debutant.





Cand ajunge la locul filmarilor, cu o cursa charter special inchiriata, Martin Sheen e consternat de ce gaseste acolo:  o adunatura de hipioti drogati, beti, cazuti in promiscuitate si in afara oricarui control. Permanente scandaluri. Un Marlon Brando ostil, necooperant si interpretand constant altceva decat ce i se cerea sa faca...O totala degringolada...in fine, un Coppola rareori treaz si aproape niciodata calm.





Intr-o intamplare memorabila  din acele zile, se povesteste frecvent de cearta violenta dintre Coppola si Dennis Hopper, primul reprosandu-i celui de al doilea ca e prea drogat ca sa isi mai poata aminti replicile..iar Denis, raspunzand taios: ,,...nu mi-le amintesc pentru ca nu am mai primit niciuna de zile intregi”...si asa si era..Scenariu nu mai exista...se filma dupa dispozitii afective si stari sufletesti, cadre comupse ad-hoc, ce urmau sa fie inghesuite ulterior in plot, nu se stie cum. Mai bine de un milion de metrii de pelicula au fost disponibili in faza de montaj, si materialul asta este cel care a permis varianta revizuita (imbogatita) a filmului  din 2001 (redux).





Echipamentele necesare au inceput sa fie transportate in locatie de pe la sfarsitul anului 1975, iar in primavara lui 1977 in jungla, inca se filma. De luni de zile productia continua sa se realizeze din banii regizorului fara o urmarire reala a chetuielilor si cu toate excesele posibile. Coppola (ca si cameramanul, ocazional) consuma numai produse livrate zilnic cu avionul, nerefuzandu-si nimic, si asemanandu-se tot mai mult cu lunaticul Colonel Kurtz. Cand filmul a ajuns aproape de final, costurile lui erau deja de patru ori mai mari, iar marele Francis Ford Coppola, se afla intr-o stare mai grava decat falimentul (din cauza imprumuturilor contractate), gandindu-se iar, destul de serios la sinucidere.





Inca din perioada conflictului din Vietnam statisticile aratau ingrijorator ca majoritatea covarsitoare a militarilor angajati in lupte nu stiau deloc, sau cunosteau destul de putin, din amanunte elementare legate de natura conflictului la care participau. Cauzele razboiului, periferice si incerte, erau suplinite doar de doua imperative: sa ramana in viata si sa ucida cat mai multi inamici. Nici nivelurile superioare ale armatei nu erau mai bine informate, desi detineau parti mai mari din motivatii.

Pe campul de lupta actiunile au fost tot timpul stabilite in pripa, necorelate intre ele, ori in fazele lor succesive; intendenta precara, fantezista si cu desincronizari impardonabile; sistematizarea lacunara, arbitrara ori incoerenta.





Nu trebuie asadar sa ne mire cu nimic veletarismul colonelului pasionat William "Bill" Kilgore , seful escadrei de elicoptere, care aseaza semnul egal  intre misiunea bombardamentului cu napalm si o partida de surfing in compania unui profesionist, pentru care nutreste o mare admiratie. Si nici micul trafic cu stupefiante, efecte, sau chiar echipamente militare, combustibil, armament, munitie...prostitutia institutionalizata, insubordonarea, familiarismul dintre structurile distante ierarhic, si bunul plac in adminstrarea ordinelor de lupta.





Fara sa vrea in mod expres asta, Francis Ford Coppola a reusit un film magnific restabilind aproape la detaliu o stare de lucruri asa cum a fost ea. Nu e nicio evocare aici...si nici multa cinematografie...s-a filmat doar, pe viu, ceva ce s-a  re-creeat accidental in conditii cat mai fidele...si asta s-a putut face, nu prin regie, nu prin decoruri ori scenografii, tehnici, subploturi ori strategii de montaj: ci prin alinierea trairilor actoricesti la nivelul celor intamplate pe campul de operatiuni...Filmul asta nu a fost facut de o echipa de cineasti...El este cel ce s-a folosit de una pentru a spune in modul cel mai convingator o poveste ingrozitoare de la marginea umanitarismului. Pentru o data, filmul a preluat autoritar comanda peste tot si peste toate, apoi s-a exprimat liber pe sine….





Unanim remarcata de crtica, si plina de nenumarate aluzii, scena atacului aerian matinal, desfasurat in acordurile incitante ale raidului walkiriilor lui wagner este psihedelica, coplesitoare si mistuitoare. Nu ai cum sa uiti asa ceva; dupa cum n-ai cum sa mai pierzi din amintire secventele finale ale filmului, cele in care asasinarea lui Kurtz este suprapusa tesut (in acelasi stil, brevetat deja in Nasul) peste sacrificul ritual al unui taur, in acordurile ample ale piesei The End a grupului The Doors.



 
 



Vizionarea peliculei Apocalypse Now e echivalenta cu un exercitiu psihologic complex si  major, unul capabil sa produca modificari evolutive; unul cu efecte in timp care revin obsesiv si pe neasteptate; caci  cadrele inlantuite in momente lungi de proiectie contin informatii repetative, subliminal etalate si incarcate cu o sumedenie de alte mijloace de persuasiune. E o lectie despre valorile pacii spusa pe limba razboiului...



Somnul ratiunii naste monstrii, avertizeaza Goya atunci cand intalneste macelul armatelor;
iar  Freud ne instiinteaza ca in adancul fiecaruia dintre noi, ei exista dintotdeauna...si ca stau la panda....
Du-te sa vezi ce poate face monstrul din tine, pentru ca ratiunea ta sa nu adoarma niciodata..

Coppola a inventat un apocalips pentru ca inspectandu-l, sa ti-l poata impartasi.
Cand ai sa mergi sa vezi acest film vei cobora exact in acel univers haotic.
Fii pregatit pentru asta.


Kurtz: I've seen horrors... horrors that you've seen. But you have no right to call me a murderer. You have a right to kill me. You have a right to do that... but you have no right to judge me. It's impossible for words to describe what is necessary to those who do not know what horror means. Horror... Horror has a face... and you must make a friend of horror. Horror and moral terror are your friends. If they are not, then they are enemies to be feared. They are truly enemies!



Picanterii:

*Scena betiei crunte a lui Martin Sheen este o filmare directa. Actorul era exact in acea stare, iar oglinda e sparta cu adevarat; taieturile de la mainii au necesitat cusaturi serioase, iar cameramanul si ajutoarele lui chiar s-au aflat in pericolul real de a fi atacati. Ca urmare a unor excese similare, in perioada filmarilor urmatoare Sheen (36 de ani), a facut si un infarct  din care si-a revenit destul de greu, evenimentul  punand sub semnul intrebarii soarta intregii productii.

*Dupa infinite scandaluri Marlon Brando, a fost trimis acasa pentru motivul pueril ca s-a prezentat la filmari nepregatit: nu a citit cartea Heart of Darkness (dupa care a fost scris scenariul), si nu a slabit, asa cum i s-a cerut. Va fi readus inapoi, dupa patru luni de absenta, contra unei sume de 3,5 milioane de dolari, insa nici a doua oara nu a respectat conditiile impuse. Rolul sau s-a turnat in conditii de iluminat obscur, cu dubluri, si prin suprapunerea unui monolog compus instant (cu multe citate din T. S. Eliot - The Hollow Men), ca reactie a  lecturii impuse, pe care in cele din urma a realizat-o.

*Cadavrele atarnate in copaci, ori presarate in tabara colonelului Kurtz nu sunt recuzita. Au fost achizitionate (inchiriate) de la un antreprenor de pompe funebre, care la randul sau le "imprumuta" din salile de necropsie ale unor spitale. Atunci cand acesta nu a mai avut marfa de furnizat, el a trecut la deshumarea unor morminte recente, fapt ce a ajuns in atentia organelor competente locale, a generat o ancheta, si un imens scandal.

*Elicopterul aruncat in aer de o luptatoare insinuata printre desanti e de fapt un accident real, ce a produs tot atatea daune si raniri ca si intr-o situatie reala de lupta, iar escadra utilizata in memorabilul atac aerian pe muzica lui Wagner, inchiriata de la armata filipineza, a trebuit sa se angajeze in aceiasi zi intr-o confruntare adevarata cu gherile sprijinite de traficanti. Elicopterele aveau inca montate pe ele insemnele si echiparile necesare filmarilor.

*Laurence Fishburne avea 14 ani cand a fost distribuit in rolul Miller; a mintit ca are mai mult ca sa poata juca (avea sa devina morpheus din matrix)

*In alternativa la finalul din scenariul initial, au existat cinci alte optiuni, intre care, cea mai interesanta ar fi fost aceea preluata din legenda arthuriana a Regelui Pescar (Fisher King, versiunea The Golden Bough), in care un ucigas interesat urca fluviul, ucide regele, si apoi ii ia locul. Necesitatea “rezolvarii” cat mai rapid si succint a colaborari cu Marlon Brando nu a permis utilizarea ei







avatar
The Dude

Mesaje : 5174
Puncte : 5295
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi... (2)

Mesaj Scris de The Dude la data de Vin Mai 18, 2018 7:02 pm





Reconstitutirea
Lucian Pintilie (1968)




„Ai spart păharul, spargi păharul. Ai spart sifonul, spargi sifonul. Să fie ca-n viaţă. Să faceţi cum spunem noi ...replica din scenariu...






„În legătură cu filmul acesta „Reconstituirea“, mie mi se pare că lucrurile se cam exagerează. Critică nişte miliţieni. Ei şi? În ţările capitaliste poliţiştii sunt criticaţi în fiecare zi. Ceea ce este negative, după părerea mea, este că se prezintă tineretul nostru ca un tineret primitiv, iar acest lucru nu este real şi pe urmă felul cum este prezentat publicul, gloata aceea de oameni.” - Nicolae Ceausescu





In 1966, un actor este reclamat pentru inclinatiile sale homosexuale organelor comuniste de cercetare. Insuficient dovedita, dar pedepsita grav de codul penal al acelor vremuri, acuza ii pune in deruta pe anchetatorii, care il obliga pe suspect sa intretina relatii sexuale normale cu sotia, chiar in fata lor, pentru a intrerupe cercetarea si posibilele ei consecinte. Actul se petrece si totul e dat uitarii. Un tanar student la regie, prieten al actorului e consternat si dezgustat de acest abuz grotesc, asa ca imagineaza in cap o metoda prin care sa il poata divulga, incrimina si condamna.  



Construit in maniera unui film documentar, Reconstituirea lui Lucian Pintile aceasta “ incursiune în subconştientul românesc colectiv” se aduna sub ochii spectatorului din evenimente dispersate ce se impletesc discret in jurul unei actiuni aparent stupide.

Odata stabilita atmosfera, pelicula se ramifica in multiple dezvoltari narative suprapuse, dense, cu  legaturi ce continua sa functioneze strans si biunivoc intr-un mod neasteptat..asa ca nu o mai poti incadra ferm intr-o categorie anume, pentru ca ea ar putea fi deopotriva si documentar, si pamflet, dar si povestea unui accident tragic…ori a unui asasinat premeditat. Pintilie nu reconstituie o minora intamplare de teribilism ori semnificatiile ei, ci reconstituie totul, intreaga societate ce il inconjoara, radiografiata critic, cu sarcasm, dar si cu o adanca obiectivitate, intr-o ancheta ce transcende cadrul ecranului si al story-ului. El construieste o adevarata oglinda si ne invita pe toti sa gasim in ea, realitatea unui mediu ce nu poate fi inteleasa decat prin reflexie.



Avem sugerate pe ecran, in proiectie simultana, un sistem instructional pe cele mai importante paliere ale lui (militianul, procurorul de caz-posibil securist), presa si propaganda (echipa de filmare), invatamantul (profesorul de scoala, elevii), saracia spatiului socio-cultural (meciul de fotbal), poporul (publicul, masa amorfa, in turma, afluind spre si dinspre,  stadionul improvizat), in contrast cu inocenta, candoarea naiva si libertatea sufleteasca a celor trei protagonisti adolescentini (Vladimir Gaitan, George Mihaita si Ileana Popovici "dureros de tineri" aflati in aceasta productie pentru prima data pe un platou).



Conotatiile filozofice abunda, iar constructia scenariului in ritm de procesiune pagana, ce pregateste un sacrificiu purificator este impecabil gestionata in gradarea actiunii, dar si in desele ruperi si deturnari ale cadrelor care isi aleg selectiv si compozitia si subiectele intr-o acrobatie estetica noua pentru cinema-ul romanesc de atunci.





Iarasi, solutia prin care organizarea filmului educativ, a filmului din film,  este preluata pe rand cand de militian, cand de operator, cand de procuror, cand de omul partidului, deveniti brusc regizori, e o subtila denuntare a ingerintelor de tot felul din actul artisitic, dar si o revolta la diletantismul si la tendinta de minimalizare prin uniformitate a valorilor.

In plan secund, trimiterile la o simbolistica mistica sunt continuate transparent si chiar direct, multe dintre ele fiind anuntate simplu din schimbul de replici, relatia de tip Cain-Abel, dintre Nicu si Vuican fiind notorie in acest sens, insa ea prin finetea aluziei..



Filmul acesta a starnit antipatia si teama autoritatilor comuniste doar din motive legate de culisesle realizarii lui. In adevar, incriminate oficial au fost numai portretizarea militianului (socotita defaimatoare), alaturi de atmosfera generala ce nu aducea osanalele asteptate regimului, dar Pintilie era deja in atentia unei altfel de supravegheri de la prima sa productie (Duminica la ora 6) iar unele pareri exprimate fatis il aruncasera inca de pe atunci in cercul creatorilor neangajati, ce reprezentau un potential pericol pentru "socialism". Dupa lungi dezbateri productia a fost lasata pe piata strict in cinematografe periferice si  atat cat sa isi recupereze bugetul investit in ea: adica patru saptamani.  



Din filmul Reconstituirea, peste zeci de ani, ramai insa limpede in minte cu o singura imagine…cea a rebelului si inadaptabilului Vuican, intrupat de Gerorge Mihaita in cel mai important rol al carierei sale actoricesti.



Vuican: De ce ai dat, mă, de ce ai dat?”
Nicu: Te doare, mă, te doare?
Vuican: Mă doare, mă,… mă doare-n cur.”




„Eu am discutat cu Pintitlie, regizorul filmului Reconstituirea. Toţi sunt nişte tipi lipsiţi de orice receptivitate la orice observaţie critică, sunt nişte oameni înfumuraţi, desconsideră orice critică şi privesc cu desconsiderare capacitatea unor activişti politici de a-şi da cu părerea asupra a ceea ce înseamnă activitatea în cinematografie. El a încurajat o serie de elemente într-un mod deosebit de scandalos şi a folosit un sistem de relaţii care există în cinematografia noastră. A organizat o vizionare particulară cu toţi prietenii lui şi a creat un climat că cineva împiedică apariţia unor creaţii de mare valoare, că nu sunt în stare să priceapă noul în creaţie şi curajul acestui mare creator. Acest film sau alt film al său nici măcar nu ridică o problemă serioasă ca să facă atâta paradă de curajul şi îndrăzneala lui de a aborda nu ştiu ce probleme.“ Ion Iliescu





Picanterii:

Din luna mai 2013, cinemateca eforie, a rulat o versiune revizuita a filmului, produsa de Arhiva Nationala, pe format 35 mm; ea este reprogramata periodic, asa ca cei care doresc sa o (re)vada sunt rugati sa urmareasca atent difuzarea proiectiior.

Asociatia Criticilor de Film din Romania a cotat Reconstituirea ca cel mai bun film romanesc al tuturor timpurilor, intro ironica, dar greu de combatut, unanimitate.



Making of:






R.I.P. 2018
avatar
The Dude

Mesaje : 5174
Puncte : 5295
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi... (2)

Mesaj Scris de The Dude la data de Dum Mai 27, 2018 12:03 pm







K-PAX
K-PAX - Iain Softley (2001)



Ernie: Dying is something you have no control over. Why waste your life being afraid of it?





Ar parea ca e vorba de o poveste cu doua variante de interpretare: cea a unui psihopat ce si-a dezvoltat un alter ego in urma traumei suferite prin pierderea tragica a sotiei si a fiului, ori cea a vizitei unui personaj din alta lume aflat in excursie icognito, pe Pamant. Filmul oscileaza intre amandoua, incurajandu-le pe rand si argumentandu-le suficient de convingator pe fiecare, pentru ca in final sa te abandoneze brusc in fata propriei decizii: tu hotaresti la care dintre alternative ai asistat cu adevarat.

Prot: I will admit the possibility that I am Robert Porter, if you will admit the possibility that I am from K-PAX. Now if you'll excuse me, I have a beam of light to catch.



Cred ca ideea, plina de istetime, ar fi putut sa ramana anonima, daca Jeff Bridges nu reusea un rol de exceptie in pielea doctorului Mark Powell, si daca Kevin Spacey ar fi putut sa fie un pic mai putin fermecator, inteligent, ironic si spontan, decat e de obicei; distributia cu cei doi titani turati la viteza de ralanti, salveaza o pelicula cu subiect generos, dar abordat din cea mai sumbra perspectiva posibila (pe masura ce impartasesti intamplarile, iti dai insa singur seama ca nici nu era posibil altfel).



Dr. Mark Powell: Uh, how is it that being a visitor from space, that you, uh, you look so much like me or, or anyone else from Earth?
Prot: Why is a soap bubble round?
Dr. Mark Powell: "Why is a soap bubble round?"
Prot: You know, for an educated person, Mark, you repeat things quite a bit. Are you aware of that? A soap bubble is round because it is the most energy-efficient configuration. Similarly, on your planet I look like you. On K-PAX I look like a K-PAXian.
Dr. Mark Powell: Prot, why did you want to come to our planet?
Prot: Well, I've been here many times before. But what brought me here first? I don't know. Pure curiosity, I guess. I'd never been to a Class BA-3 planet before.
Dr. Mark Powell: Class BA-3?
Prot: Early stage of evolution. Future uncertain.



In ciuda ritmului relaxat proiectia te tine cu sufletul la gura din primul pana in ultimul cadru, multe compartimente confuze ale plotului lamurindu-se abia mai tarziu, iar starea de incertitudine de pana la explicatii fiind magic exploatata, ca sursa de tensionare a narativului.

Dialoguri superbe, puncteaza discret si profund, atingand numai superficial teme, care odata declansate au sa isi faca lucrarea lor in tine ore, si chiar zile dupa ce ai parasit sala de cinematograf.

Dr. Mark Powell: I'd like to begin by asking you... if you know why you're here.
Prot: Of course. You think I'm crazy.
Dr. Mark Powell: I prefer the term "ill". Do you think you are... ill?
Prot: A little homesick, perhaps.
Dr. Mark Powell: Really? Where is home?
Prot: K-PAX.
Dr. Mark Powell: K-PAX?
Prot: Capital "K," hyphen, capitals "P-A-X." K-PAX is a planet. But don't worry. I'm not going to leap out of your chest.
Dr. Mark Powell: I'm not worried. It's just that I'm only familiar with nine planets.
Prot: Well, actually, there are ten, but that doesn't matter. I'm not from your solar system. K-PAX is about 1,000 of your light-years away from here in what you would call your constellation Lyra.



K-PAX, planeta indepartata din constelatia Lyra este desigur o metafora, iar tu, cititor frecvent al rubricii Du-te si vezi, ai ajuns demult peste nivelul celui care sa sa poticneasca in iluzia de prima instanta a banalitatii delirului unui nebun, ori a spectaculosului intalnirii cu un extraterestru...

Tu ai priceput ca in spatele parabolei sta o critica voalata a rutinei, a modului condamnabil de a privi absent lume, trecand mai mereu cu capul prea adanc indesat intre umeri, incapabil sa ii remarci minunatiile ori splendorile…De aceea filmul lui Iain Softley vrea doar sa iti reaminteasca cat esti de vinovat pentru toate astea si te invita respectos sa faci repede ceva ca sa iti corectezi gresala in care te afunzi.. caci prietene, K-PAX nu e pe cer, K-PAX este un loc din sufletul tau care te asteapta rabdator sa il recunosti si sa il cinstesti cum se cuvine..Du-te si vezi unde s-a ascuns, cauta-l si fa din el o destinatie a gandurilor tale cele mai frumoase..In fiecare cadru-secventa din proiectie este prezenta o scanteiere de lumina ce pare mai mult sau mai putin accidentala...Este o aluzie la acest mesaj si la faptul ca frumusetea vietii nu ocupa niciodata prim planul, ori intreaga imagine.....vine in sclipiri, e periferica si poate ramane atat de usor neobservata daca treci grabit, neatent si irosit in prezent....asa cum stii bine ca faci mai totdeuna.




Prot: I wanna tell you something Mark, something you do not yet know, that we K-PAXians have been around long enough to have discovered. The universe will expand, then it will collapse back on itself, then will expand again. It will repeat this process forever. What you don't know is that when the universe expands again, everything will be as it is now. Whatever mistakes you make this time around, you will live through on your next pass. Every mistake you make, you will live through again, & again, forever. So my advice to you is to get it right this time around. Because this time is all you have.




Picanterii:

-ochelarii purtati in film de Kevin Spacey apartin solistului vocal al trupei U2, Bono. Au fost luati cu imprumut pentru turnajele la K-PAX si returnati imediat dupa.

-scena in care Prot (Kevin Spacey ) mananca o banana cu tot cu coaja, a trebuit refilmata de 27 de ori spre disperarea protagonistului care a declarat ulterior ca a trait o experienta cumplita, cu atat mai mult cu cat actorul dezvoltase inca din copilarie o aversiune fata de fructul respectiv.

- filmul urma sa il aiba in rolul principal pe Will Smith si pe Spacey in cel al doctorului Mark Powell. A fost decizia lui Kevin sa preia partitura lui Prot, atunci cand Will Smith a refuzat participarea la proiect.

-redactata din ciclul de nuvele cu acelasi nume a lui Gene Brewer, cartea K-PAX a aparut si in librariile din Romania. Textul initial a fost acuzat de plagiat, iar incriminarea s-a rasfrant si asupra filmului, caci Eliseo Subiela regizor argentinian, realizase in anul 1986 scenariul si regia la Man Facing Southeast , o (super)productie cu prea multe similitudini incat sa fie vorba de simple coincidente (si din care Mrs. Jones cu Richard Gere copiase deja o secventa, cu tot cu coloana sonora). In mod misterios acuzele au fost retrase, iar procesul suspendat; chiar si asa, daca elemente de script pot ridica unele semne de intrebare, felul in care K-PAX e structurat in directia filozofica cu accent pe confruntarea psihiatru/alienat, e deasupra orcarei suspiciuni de influenta preluata din productia amintita.

-K-PAX este si o realizare de referinta din punctul de vedere al cinematografiei, acolo unde John Mathieson se remarca printr-un stil distant si extrem de expresiv. Pentru multe institutii de invatamant, aici exista un important material didactic.

-cea mai frumoasa simbolistica a story-ului ramane insa opozitia dintre stilul de viata al medicului (pana la urma un om), si cel al unui ipotetic observator din afara, detatsat de cotidian si de sistem (un altfel de fiinta)..Pentru mai multe clipe dispersate, ratacit in prestatia actoriceasca de inalta tinuta si in schimbul de replici pline de miez, te si intrebi, care dintre cei doi e cel aflat in tratament ??





..making of:





avatar
The Dude

Mesaje : 5174
Puncte : 5295
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi... (2)

Mesaj Scris de The Dude la data de Sam Iun 09, 2018 11:00 am



„A fost nevoie de ochii unui nebun (Vincent Van Gogh) pentru ca lumea sa poata fi vazuta intr-o alta lumina, si pictata in acest fel.. „

Nebunia e o boala, iar The Asperger's Syndrome o forma de autism destul de putin comuna. Avand in vedere lista persoanelor diagnosticate de-a lungul vremii cu aceasta maladie (Einstein, Mozart, Michelangelo, Andy Warhol,  Steven Spielberg si... Bill Gates), ea ar putea fi insa una....de ravnit.

Nu stiu daca ei ii datoram rigoarea supranaturala a scenariilor din filmele semnate Steven Spielberg, insa pot afirma cu certitudine ca ea este atat de precisa incat numai explicatiile din patologic ar puteao face credibila.

Ca forma de tratament conventional, autismul presupune reactualizarea unor informatii existente dar reprimate, nu a unora absente; asa ca repetarea obsesiva a instructiunilor ordinatorii elementare n-ar mai fi in masura sa dezvolte conduite excesive. Nu as putea pune mana in foc ca e rezultatul vreunei terapii, insa filmele lui Spielberg cuceresc spectatorul in primul rand prin aceasta coerenta narativa in care toate elementele din plot se sprijina si se sustin unele pe altele intr-o inlantuire perfecta si intr-o logica fara fisuri. Mai mult decat orice Spielberg e tipicar si chitibusar.



Cea mai respectata si influenta personalitate a cinemtografiei contemporane, cel mai bun succes al ei (peste 3 miliarde de dolari castigati din cinema) si cea mai constanta si frecventa prezenta pe listele premiilor ori  a nominalizarilor din intreaga lume a filmului, si-a inceput cariera la varsta de 13 ani utilizand o camera de amatori pe 8mm, si realizand cu ea un film de razboi (The Last Gunfight), ce a totalizat 40 de minute de proiectie. La varsta de 16 ani a putut pune cap la cap o productie SF (Firelight-140 de minute) ce a costat 400 de dolari (investitie personala) si care a adus incasari de 100 de dolari (in urma proiectiilor din cinematograful local).

Ca regizor adevarat insa, Spielberg semneaza primul afis abia in The Sugarland Express, si este imediat reperat de critica care ii lauda procedeele de filmare si tehnica, desi reteta finala se inchide pe pierderi financiare.



Cand a realizat Jaws, Steven Spielberg nu implinise 29 de ani, iar filmul, cu un buget de 8 milioane de dolari a fabricat la pas peste 470 de milioane, a declansat o psihoza mondiala, un curent horror, o puternica franciza "Jawsmania"......si a adus trei premii Oscar.




**********












Indiana Jones şi Căutătorii Arcei Pierdute
Raiders of the Lost Ark  - Steven Spielberg (1981)



„Dr. Henry Walton Jones, Jr., cunoscut ca Indiana Jones, sau Indy, este un personaj fictiv de aventuri, profesor de istorie și arheologie. George Lucas (autor scenariu) a creat acest personaj ca un omagiu adus eroilor de acțiune din seriile de filme din anii 1930.”



Ar fi trebuit sa il cheme Indiana Smith, dar Spielberg nu a fost de acord. In film, rolul lui dr. Jones fusese scris in imaginea unui singur interpret: Sean Connery.... dar Spielberg nu a fost de acord...asa ca, dupa dezbateri importante s-a ajuns la compromisul Tom Sellek, ceva ce nu a durat, caci  actorul a intampinat un refuz ferm al studiourilor de film cu care se afla sub contract.

Alegerea lui Harrison Ford a fost asadar „de conjunctura” si „cu dintii stransi”...Lucas, care il folosise deja pe Ford in seria StarWars nu vroia sa fie acuzat de lipsa de inspiratie in casting, utilizand mereu aceiasi actori (asa cum, in aceea perioada, functiona cuplul Sorsese/DeNiro, indelung comentat de critica), iar initial Spielberg ar fi dorit un actor debutant.



Aventurier, istoric, cercetator, curajos, justitiar, inventiv si perseverent; fara puteri supranaturale si plin de balbe si esecuri, Iniana Jones e un erou atat de pitoresc incat el s-a impus repede ca unul dintre cele mai impresionante personaje de film din toate  timpurile (locul 2 in clasamentul American Film Institute, locul 6 in cel al Empire Magazine, locul 2 la Entertainment Weekly, locul 7 Premiere Magazine, si locul 10 in Fandomania.com). Intreaga lume stie de Indy. A lansat un stil, atat vestimentar cat si comportamental. Pentru multi e un idol, un exemplu de urmat, si un formator. Mai mult ca nimeni altul este un arhetip complet.



Pe de alta parte, seria de filme Indiana Jones (Raiders of the Lost Ark, Indiana Jones and the Temple of Doom, Indiana Jones and the Last Crusade, Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull) e evaluata ca cel mai important recital de quest care s-a publicat (scenariu), si care a aparut vreodata pe ecrane, caci intr-o cavalcada naucitoare ploturile travereseaza permanent continente, traditii, localizari tematice si temporale, genuri de film, intrigi, tipologii, legende clasice si moderne...Avem in aceiasi pelicula acte de vitejie si confruntari ww2, cavaleri templieri, sarje de aviatie, actiuni de spionaj, rapiri, intrigi amoroase, povestea graalului remasterata, interceptii navale si expeditii din amazonul adanc, india arhaica, egiptul antic, dar si din viitor...si astea intr-o nota comica, plina de haz si de umor.





Imaginatia este debordanta si nu cunoaste nicio limita...iar totul beneficiaza de un suport logic stabil, suplu, spectaculos, coerent, cursiv, posibil, versosimil si plauzibil. Rigoarea lui Spielberg merge pana acolo incat simte nevoia sa explice in unul dintre epispode pana si cicatricea (naturala) de pe barbia personajului lui Harrison Ford, pentru care imagineaza un mic accident justificativ..



Am ales pentru cronica de azi Indiana Johnes and Raiders of the Lost Ark, dar putea fi la fel de bine oricare dintre ele. Totusi, acest film (primul din serie) incepe cu un simbol plin de forta si se termina cu altul inca si mai puternic. A fost nominalizat la noua Oscaruri si a castigat cinci dintre ele, asta in corul asurzitor al criticilor, ce au acuzat academia ca filmului i-s-au facut o sumedenie de nedreptati.





Nu voi spune nimic despre script...nici nu stiu cum as putea face asta ?...Voi spune doar ca e un film de aventuri atat de bine facut, incat reuseste sa atinga visul de aur al genului: te tine cu sufletul la gura in fiecare dintre cele 115 minute ale proiectiei.



Si voi mai adauga ca primele imagini ale peliculei, ce reprezinta varful unui munte, sunt un omagiu adus studiourilor Paramount, care aveau o astfel de sigla. Au fost realizate cu mare bataie de cap, pentru ca identificarea in geografia cartografiata, a unei forme de relief care sa ii semene, nu a fost nici simpla, nici usoara. Spielberg a dorit asta, intrucat lansarea filmului coincidea cu aniversarea studiourilor.








Iarasi, ultimele cadre, o reusita mai mare decat intregul film, si care din pacate scapa majoritatii spectatorilor (epuizati de tensiunea si aglomeratia evenimentelor)...au o incarcatura emotionala majora. Buuun, americanii castiga, Arca pierduta e impiedicata sa ajunga in mainile lui Hitler, eroii rai mor ...Dar ce facem cu chivotul (arca)?...Nimeni nu pare sa isi fi pus cu adevarat problema...scopul intregi actiuni era ca el sa nu ajunga intr-o posesie gresita...asa ca, pana sa se decida la ce ar putea fi util, el e lasat in asteptare, ambalat corespunzator intr-o lada, condusa intr-un depozit plin ochi de mii si mii de lazi ambalate corespunzator, ce sugereaza tot atatea obiecte misterioase, cu puteri paranormale, care isi asteapta cuminti vremea de a fi investigate...analizate...cercetate..camera se retrage dezvaluind acest imens potential si acuzand vehement pe cei responsabili de nesolutionarea atator enigme identificate si acceptate ca atare...din acel depozit...ori de aiurea....






Ca sa te poti reintalni cu vise si trairi din copilarie, ori daca vrei sa alungi tristetea si sa iti recapeti optimismul in zile apasatoare ca astea (sau in oricare altele): Du-te sa vezi Indiana Jones....






Picanterii:

- la un moment al filmului urmeaza o scena in care Indy trebuie sa se confrunte cu un spadasin arab urias. Lupta urma sa fie una plina de coregrafii specifice luptatorilor instruiti in duelul cu iataganul, ea se si anunta asa prin cateva maiestre manuiri premergatoare infruntarii. In ziua, alocata exclusiv filmarilor acestor secvente, Harrison Ford avea insa diaree, ca urmare a amestecului (in consum) dintre curmale si laptele de camila..Au fost reluate mai multe duble, fiecare intrerupta insa agasant de nevoile presante ale actorului. Admonestat prieteneste de Spielberg, Ford a replicat in suferinta: ...why don't i just shoot the bastard and get over with it ?...iar lui Steven asta i s-a parut o idee excelenta, filmul a preluat-o, ea devenind una dintre cadrele memorabile ale peliculei. Tot indigestia asta a lui Ford, e responsabila de introducerea in plot a tentativei de asasinat prin otravirea curmalelor care are ca victima simpatica maimutica pofticioasa si colaborationista.





Making of:





avatar
The Dude

Mesaje : 5174
Puncte : 5295
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi... (2)

Mesaj Scris de The Dude la data de Sam Iun 16, 2018 11:00 am





Salvaţi soldatul Ryan
"Saving Private Ryan" - Steven Spielberg (1998)


......pentru o vreme, in lumea filmului, s-a zvonit cu rautate ca succesul permanent al lui Spielberg s-ar datora covarsitor si exclusiv calitatii scenariilor ecranizate. Unul bun costa foarte mult, unul foarte bun ??? O avere !!..iar de cele mai multe ori studiourile nici nu le vand pe cele deosebite, incredintandu-le discretionar si doar "pe spranceana"..



Povestea super-scripturilor, desigur nu-i decat un mit.... Manuscrisul acesta, de pilda, a ajuns in mainile marelui director pe un traseu neobisnuit, fiindu-i indicat de Tom Hanks, caruia un amic i-l recomandase in treacat, ca interesant (a trebuit rescris de 11 ori ca sa poata capata o forma decenta si de inca 19, ca sa devina scenariu)



La Du-te si vezi am discutat frecvent de productii cu povesti fascinante ce nu au fost valorificate la potential, si care n-au reusit sa captiveze publicul prin alcatuirea lor tematica.. De cele mai multe ori peliculele comentate aici au captat expresia artistica in alte feluri decat prin actiunea in sine.



Pentru abonatul constiincios al cronicilor de film, a devenit deja limpede: toate capodoperele cinematografice au o reteta proprie in care story-ul reprezinta doar unul dintre ingrediente..Calculat in procente ?? ...cel mai ades, nici ar fi vorba de un coeficient peste 30%.

Este adevarat insa ca uneori narativele sunt meritorii prin simpla lor intriga, dupa cum nu-i mai putin adevarat ca in general ele se evidentiaza prin tinuta interpretarii...Prin bagheta magica, unica si prin tusa definitorie a fiecarui maestru/regizor in parte..



Ca un exemplu viu a ceea ce afirm e confesiunea liniara a secventelor de inceput din Saving Private Ryan, adica o jumatate de ceas in cutremuratoare forta, de un imens impact si o inegalabila veridicitate. Ca si in lista lui Shindler, acolo unde elementul cheie e transferat un picut mai departe de primele cadre, structura se pastreaza cam aceiasi: o suita de imagini grotesti, dinamice, imposibil de contestat si cu un irezistibil efect, ce sunt subiect al unor ample comentarii cinematografice explicative ulterioare.





Cand te gandesti la razboi, la distrugeri, crime si calai, in mod automat iei o pozitie partinitoare cuiva, in cazul debarcarii din Normandia nici nu e una greu de adoptat, insa genial la Saving Private Ryan e ca el reuseste sa evite aceasta reactie reflex de o maniera simpla si fireasca.... Spielberg nu isi vrea spectatorul partizan al uneia dintre tabere...Il vrea intelegand profund stupiditatea razboiului si incompatibilitatea lui cu lumea civilizata, cu esenta fiintei umane.


Pentru cine a avut prilejul sa viziteze, The Omaha Beach ea e infioratoare si azi, insa atunci, in trecut, cand totul fierbea in jur, nici nu poti sa ti-o imaginezi altfel decat o face Spielberg si cum probabil ca a si fost...adica....precis asa cum vedem in debutul proiectiei.

Tipicara mizanscena inchipuie un mediu, pe care l-ai putea explora dupa bunul plac, insa libertatea asta iluzorie te transforma spontan si pe nesimtite in partas activ...Si te surprinzi revoltat de inutilitatea cretinoida a perseverentei si a determinarii de a ucide, ori chinui; iar felul in care mania pune stapanire progresiv pe toate celelalte sentimente ce te incearca, tine de demersul estetic si de emotiile pe care subliminal el le provoaca.

E darul supranatural al lui Spielberg: transforma orice observator avizat in erou al evenimentelor de pe ecran si in coautor al narativului....Iar trucurile astea n-au nimic cu calitatea povestii, au multe in comun doar cu povestitorul.



Intriga simpla, ce noua romanilor ne aduce in minte poezia lui Cosbuc "Trei, Doamne, şi toţi trei! ", vorbeste (asemanator) de sacrificiul suprem platit de familia Ryan, in care trei din cei patru baieti cad eroic la datorie pentru tara, mama lor primind simultan scrisorile de condoleante din partea armatei . Filmul incepe exact cu aceste morti, si continua cu aventurile unui squad de puscasi, in misiunea de a il repera pe ultimul dintre frati, pentru "lasarea lui la vatra", ca pe o compensatia in balansul pierderilor suferite.



Nimic mai mult despre plot, insa e obligatoriu un comentariu despre cinema (il datoram in mare parte lui Janusz Kaminski) , acolo unde rigoarea lui Saving Private Ryan este iarasi impinsa pana dincolo de limitele cunoscute, fiecare detaliu al fiecarui cadru fiind tratat egal, ca pe piesa de baza a unui imens puzzle.

Culorile estompate si duse spre tonuri de gris, preluarea imaginilor prin filtre ce contamineaza subiectiv turnajele pentru a reda cat mai concis ariile dominate de fumul schimbului de focuri din timpul confruntarilor; alegerea si pastrarea ferma a unui unghi fix de filmare pentru anumite scene in continuitate, dar si efecte de camera "socata" corelate exploziilor (ce au fost inregistrate pe viu, in poligon si tragand cu armament si munitie originale din al doilea mondial), denota o grija bolnava pentru autentic, cu rezultate extraordinare: Saving Private Ryan fiind confirmat de toti cei care au participat la debarcare ca cel mai fidel document/marturie al intamplarilor de atunci.



Nota ce distinge si personalizeaza pelicula rezida exact in reconstituirea acurata, reala si critica a liniei de front din acea zi, caci, adevarul istoric confirma cu cruzime: "The D day " a fost slab planuita, confuza, pline de greseli tactice elementare si de balbe inadmisibile. Sugestia bonoma propusa la un moment dat de Spielberg, potrivit caruia haosul confruntarii s-ar explica prin miza si dimensiunile uriase ale angajamentului militar, nu sta in picioare. Autorul nici nu vrea sa crezi in ea. E drept, notiuni simple si scheme de baza ale oricarui teatru de operatiuni au fost tratate cu o lejeritate incalificabila de catre personalul de comanda, inalt instruit, ce poarta integral vina, atat a orchestrarii defectoase cat si a gravelor desincronizari dintre fazele invaziei; insa nu acesta e mesajul dorit, ci unul care asteapta cuminte finalul istorisirii.



Chiar inainte de caderea cortinei, printre lacrimile lui Ryan ce pare sa inteleaga si el, in sfrarsit, ce datoreaza si ce i s-a datorat, pricepi eleganta metaforei: Razboiul ?? o joaca de copii imaturi, cu consecinte dezastroase si complet lipsit de orice logica. Nimic nu poate justifica uciderea unui om de catre alt om, iar atunci cand totul se face premeditat, constient, institutionalizat si cu metoda...cei care indeplinesc astfel de misiuni nici nu mai sunt oameni...nici eroi, nici martiri, nici criminali...Sunt toti doar victime.



Du-te sa vezi un puternic epic anti-razboi, cu imagini devastatoare si adevaruri spuse fara menajamente, intr-o discreta unda de optimism...





Picanterii :

-neintelegand motivul prelucrarilor in culoare, aproape toti operatorii de proiectie au reglat aparatele pentru a compensa lipsa acestora; in special atunci cand filmul s-a difuzat de catre televiziuni, acolo unde posibilitatile de interventie in cromatica erau mult mai mari.

- Tom Sizemore s-a aflat pe timpul filmarilor intr-o cura de dezintoxicare. Spielberg l-a amenitat cu teste antidrog, care daca s-ar fi dovedit pozitive, actorul trebuia sa paraseasca platoul si sa fie inlocuit (Michael Madsen) prin refacerea scenelor in care aparea, indiferent de faza in care se afla productia.

-in rolul soldatului Ryan, Steven Spielberg a dorit un actor anonim cu trasaturi cat mai americane. Faptul ca Matt Damon a capatat un Oscar (Good Will Hunting - 1997) in timpul turnajelor la Saving Private Ryan a incurcat serios socotelile, insa pana la urma situatia a fost acceptata de facto.

-toti membrii echipei care pleaca in cautarea lui Ryan au trebuit sa faca fata unei instructii militare extrem de dure, incartiruiti intr-o unitate specializata pe perioada a opt zile. Nimeni nu a tinut cont ca sunt de faptul doar actori. Pentru a instala inca de la inceput in cei inrolati o aversiune fata de Ryan, Matt nu a fost obligat sa urmeze aceste antrenamente.

-filmul a insemnat un succes financiar de mari proportii.

-pe rolele distribuite salilor, pe spatele dvd-ului si a editiei blueray utilizatorii sunt sfatuiti sa dea volumul spre maxim pentru ca o mare parte din reusita Saving Private Ryan se pierde fara aportul coloanei sonore asa cum a fost ea gandita initial.

-o sumedenie de persoane aflate inca in viata, care au participat la debarcare, dar si istorici, ori analisti militari, au fost consultati de Spielberg. De asemenea, in cadrul figuratiei au fost cooptati foarte multi amputati

-scena filmata pe plaja Omaha are 27 de minute lungime si a costat 12 milioane usd.

-chiar daca nu a facut decat sa interpreteze un rol, Tom Hanks a fost inclus in US Army's Ranger Hall of Fame ca membru de onoare pentru imaginea Capt. John Miller propusa de el.

-au fost intrebuintate 40 de butoaie cu sange fals pentru a colora (inrosii) campul de lupta, iar gloantele filmate underwater au fost adaugate ulterior prin postprocesare digitala.

-scena in care soldatul Jackson ucide un lunetist german impuscandu-l in ochi, direct prin luneta, reia o intamplare adevarata petrecuta in razboiul din Vietnam, atunci cand legendarul Carlos Hathcock (unul dintre cei mai eficienti tragatori de la distanta) a neutralizat in acest fel un luptator Viet Cong - sniper

-filmul a numarat 206 cadavre.




making of :





avatar
The Dude

Mesaje : 5174
Puncte : 5295
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi... (2)

Mesaj Scris de The Dude la data de Dum Iun 24, 2018 1:00 pm






Conversatia
The Conversation - Francis Ford Coppola (1974)



Cateodata lucrurile se incapataneaza sa iasa mereu pe dos...Cei mai multi dintre noi trec prin asa ceva periodic, aleatoriu si neanuntat din vreme. Probabil de aceea oamenii continua sa creada in religie, in superstitii, vrajitorii si descantece...

Frecvent răul vine  si pleaca spontan, fara motiv si nemeritat; dupa legi nescrise si reguli nebanuite. Se instaleaza cu seninatate si ferm, sosind aproape intotdeauna in mijlocul unui alai de rude si rubedenii (ghinionul, deceptia, paguba, tristetea, depresia, melancolia, etc..).



Caul Harry, personajul principal al filmului Conversatia, este insa o persoana care si-a stabilit o relatie particulara cu esecul: se ignora unul pe celalalt in majoritatea timpului, dar  se intersecteaza in fiecare dintre momentele cheie ale vreunei intreprinderi. Coppola construieste  in Harry poate cel mai interesant caracter imaginat vreodata, caci mecanismele lui, prezentate la inceput descriptiv si prin tare de fond, sunt tentaculare, plurivalente, compunand o fiinta adevarata si nefireasca. Bizar la inceput, Harry functioneaza armonios, oferind spre sfarsitul peliculei reactiile deja previzibile ale unui personaj devenit intre timp familiar.

Catolic convins,  solitar autentic,  introvertit si  pasionat de meseria sa, e mizantrop (isi suporta destul de greu semenii), are o tinuta retro, nepotrivita si posaca, fiind obsedat de protejarea intimitatii, din care extrage teluri imperative si  prioritare, dupa norme  intransigente.



Locuinta lui, amplasata strategic (si metaforic),  sta asigurata cu o cascada de incuietori si zavoare, multiple sisteme de supraveghere (antiefractie, ultima generatie la data aceea)...desi e singur si nu are nicio valoare semnificativa de securizat. Harry isi pastreaza ascunsa identitatea si tot ce tine de persoana sa, are o linie telefonica pirat si "imposibil" de depistat in retea...un trecut misterios. Pentru o scurta perioada ne inselam crezand ca ar fi vorba de o deformatie profesionala, caci slujba lui consta tocmai in supraveghere si filaj; deslusim insa usor si curand  ca supozitia e falsa: cui i-ar pasa de viata anosta a unui anonim straniu, izolat de restul semenilor prin nenumaratele bariere autoimpuse in calea sociabilitatii ??



Elaborat in fazele derularii scandalului Watergate, si nu la mare distanta de Blow-Up –ul lui Antonioni (cu care imparte un punct principal al plotului), Conversatia, in ansamblul ei, nu are mai nimic din povestea antrenanta si contradictorie pe care o relateaza intr-un narativ bine alcatuit si execelent filmat. (remarc in treacat cadrele imediat post generic, ce rezuma subtil intreaga atmosfera ulterioara, dar si  atu-ul abordari: un individ ales la intamplare si aiurea din multime..Ar fi putut fi oricare altul cu oricare alta istorie; Pentru ce are Coppola de spus ? Oricine pare sa fie la fel de potrivit)



Culorile saturate si in tenta Eastman, preluarile din spatele si peste capul lui Harry, cu focusare pe perspectiva aflata la dispozitia acestuia, eclarajul de tip suficient (fara artificii, ori speculatii) dialogurile care puncteaza ici si colo sintagme, ori replici ce tin de reconstituirea povestii; intregul limbaj cinematografic intrebuintat, indica fara dubii ca filmul are alt story de impartasit...O intriga psihologica (chiar opusa  subiectului declarat). Ea este atat de puternica, incat pune la mare indoiala prim planul demersului ridicand intrebarea: e vorba despre o crima premeditata intr-un mod diabloic, sau despre tenacitatea cuiva silit sa infrunte permanent infrangerea doar sub formele ei ultimative ?

In Conversatia, o echipa de tehnicieni (coordonata de Harry) este angajata sa asculte si sa inregistreze intalnirea de taina a doi amanti ce se petrece intr-o piateta. E scena de baza a filmului, pozitionata atipic in debut; in ea  tehnicile si strategiile intrebuintate sunt impresionante.



Materialul primar se colecteaza cu microfoane directionale,  de la mare distanta; persoane de proximitate (ce ajung temporar in preajma victimelor pentru pasaje de dialog, rotindu-se apoi intre ele pentru a nu fi deconspirate); alte sisteme de interceptie, un centru de comanda ce mixeaza captarile si pe care ulterior le va prelucra intr-un laborator supra-dotat, filtrand si separand zgomotele, ori  interferentele, de discutia interesata.



Ca si in Blow-up, un detaliu neglijabi  pana si observatiei atente, intriga urechea specialistului care simte in spatele sunetelor de strada o replica esentiala,  ascuns inserata...Obsesiv si profesionist, pasajul suspectat e analizat in complicate manevre si perseverente prelucrari, iar explorarile dau un rezultat pozitiv: exista o fraza pierduta.....si decodata ea anunta o crima in pregatire.

E doar inceputul, caci intriga  suie si coboara, ajungand in final sa dezvaluie o inscenare in care elementul central a fost chiar artizanul actiunii de monitorizare: Harry. Involutia sa spirituala, surprinsa  cu aceiasi meticulozitate,   in plan paralel, e egal de spectaculoasa.  In punctul culminant al confluentei dintre text si subtext (oricare ar fi unul, sau celalat) sta un raspuns neasteptat, dar pozitionat cumva in limtele comicului amar ale umorului negru...si chiar si asta reprezinta o gaselnita de geniala inspiratie.



Infrangerile lui Caul incep cu mult timp inainte. Intr-un confesionar, spovedania lui aminteste despre responsabilitatea pe care e convins ca o poarta in doua asasinate (mama si fiu) ce au legatura cu rezultatul muncii lui. E un marker. Suntem pusi la curent cu vulnerabilitatile eroului la rateuri si mai ales cu maniera in care acestea il lovesc de fiecare data: prin ricoseu si numai dupa seria unor succese prelabile (o schema destul de comuna).



Harry este unul dintre cei mai avizati specialisti din breasla sa. Priceperea lui e recunoscuta, iar competenta ii ingrijoreaza serios pe concurenti. Cu toate acestea, cade prada unui truc ieftin si penibil de interceptie (un stilou/emitator agatat in gluma de rever) si nu e capabil sa il deznoade pe altul, mai complicat, ce ii zdruncina din radacini echilibrul.

Casa lui e asistata electronic in paliere etajate de siguranta. Dar nici sistemele performante, nici cele trei incuietori nu impiedica accesul simplu si binevoitor al proprietarului cladirii, atunci cind acesta decide sa ii lase pe masa un cadou surpriza, cu ocazia zilei de nastere (ce ar fi trebuit sa ramana si ea un mare secret). Pentru ceilalti care ii violeaza domiciliul piedicile sunt la fel de "insurmontabile"..Iar telefonul ??..pare ca numarul neinregistrat e chiar la indemana oricui.

Ori de cate ori pierde Harry canta la un sax tenor, acompaniind intregistrari de jazz de pe cateva discuri lasate sa ruleze in fundal..Nu canta rau, iar piesele sunt excelent alese..Ce poate fi in sufletul sau ??..

A sacralizat viata privata si singuratatea, iar amandoua ii sunt terfelite de primul venit...S-a dedicat unei meserii in care a atins topul, insa nu e in stare sa priceapa cum reusesc altii sa o utilizeze impotriva lui....A incercat sa previna o ucidere si a contribuit decisiv si complice la una...el, un catolic convins si dedicat..Despre astea toate zice Conversatia lui Coppola, iar mesajul se identifica explicit abia in ultimele secvente.....la punctul confluentei dintre text si subtext ...o gaselnita de geniala inspiratie.



In mitologia greaca Sisif a fost condamnat de zei sa urce zilnic cu carca un bolovan pana in varful muntelui. Incepe dimineata si termina pe inserat, atunci cand invariabil si programat, stanca aluneca la vale si ajunge iar in punctul de start. Camus ne explica cum natura pedepsei sta nu atat in corvoada, cat in inutilitatea eforturilor (estimate ca imense). Zei sunt convinsi ca sarcina il va ingenunchia pe Sisif, nu prin consumul fizic, ci prin absenta finalitati, a logicii ori a rationalului ei....Prin perpetua ei lipsa de sens.......

Dar Sisif-ul lui Camus nu-i neica nimeni. Le are cu valorile punitive si e mult peste judecatorii sai... " a... merdre " mormaie el...Ce mare scofala.. ???....Doar o slujba ca oricare alta...ma scol dimineata rezolv provocarea zilei si imi vad de treaba pe inserat, la fel ca cizmarul, ca brutarul, ca potcovarul, ori ca agricultorul..Nicio diferenta in scop...Actiunile sunt toate asemanatoare in structura lor... "vasy, au boulot !!"

Sisif-ul lui Camus se salveaza constientizand si dand cu tifla celor care l-au condamnat abuziv... El stie exact cine e..ne zice si noua :  "...sunt detaliul neglijabil al unui imens angrenaj, dar sunt salvat, intrucat stiu asta, si intrucat ma revolt !!".

Sisif-ul lui Copolla nediferit, canta la saxofon tenor ori de cate ori se identifica ca perdant....si acompaniaza muzica de buna calitate, extrasa din albume vinil printr-un rack semi-pro.

Caul...??....Sisif ??...Du-te sa vezi eseul unui asediat ce refuza sa se predea.....



Vezi Conversatia... Pana la urma, povestea unui invins e povestea tuturor,  concluzie ce trimite mai discret spre alt cunoscut...Aaaa...daaaa....mi-am amintit, vine de la celalalt  existentialist vizat de script Jean Paul Sartre: "povestea unei vieti, oricare ar fi ea, e povestea unui esec"...si ce daca ???



Picanterii

- amandoi Gene Hakman si Francis Ford Coppola considera aceasta productie ca pe cea mai completa, cea mai reprezentativa si cea mai buna dintre toate realizarile bogatei lor cariere (actor/regizor).

- pentru a putea fi convingator, in decursul prelucrarilor audio, diverse alte formulari ale frazei cheie sunt redate parazitat de distorsiuni provocate.

- denumirea personajului principal Harry Caul a fost  cauzata de o eroare dactilo. Numele trebuia sa fie Call, insa cuvantul Caul tradus căíță , o membrana cu care se nasc unii prunci (si incarcata de simboluri mistice) a fermecat mai mult producatorii asa ca, voluntar, greseala a ramas necorectata si e responsabila de introducerea  in plot a episodului cu paralizia temporara ce a cauzat accidentul de posibil inec din copilaria lui Harry.

-mimul din piata in care se intampla scena inregistrarilor spion, este autentic si a lucrat cativa ani in aceasta slujba ca angajat al primariei.

-special pentru rol Gene Hakeman a luat lectii de interpretare si a invatat sa cante la saxofon (pe fondul unei educatii muzicale deja existente).

-scenariul a stat in atentia lui Coppola inca din anul 1966, trecand prin patru faze distincte si diferite de abordare. Intr-una dintre ele ar  fi trebuit sa fie un horror ; in alta un film politic (influentat de Z –ul lui Costa Gavras). Desi directorul a negat formal, in varianta aleasa, influentele cazului Watergate sunt evidente

- la data turnajelor Hakman, un actor in plina afirmare, era total nepotrivit viziunii regizorului pentru acest rol. Cosmeticienii, designerii si stilistii s-au intrbuintat serios pentru a il imbatranii corespunzator si pentru a il aloca personajului incredintat, asigurandu-i o garderoba outdated cu mai bine de zece ani, o mustata neadecvata chipului, un look dezordonat si incoerent.

-microfonul ascuns ce il isterizeaza pe Caul si care il determina pe acesta sa isi distruga apartamentul a fost un secret la fel de mare atat pentru scenaristi cat si pentru regizor. Desi spectatorul e invitat sa creada ca s-ar putea afla mascat in statuia fecioarei (singura neatinsa in presiunile cautarilor) Coppola crede ca el s-ar fi putut disimula in cordonul saxofonului...sau chiar ca nu a existat niciodata..Scena capata adanci conotatii artistice atunci cand, in contrabalansul ideii absentei unui bug, in ultimele secvente inregistrate, aparatul de filmat se muta in baleiaj stanga/dreapta, si apoi fara pauza, dreapta/stanga, sugerand ca urmarim imaginile preluate de o camera de supraveghere...




making of :



avatar
The Dude

Mesaje : 5174
Puncte : 5295
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi... (2)

Mesaj Scris de The Dude la data de Dum Iul 01, 2018 5:50 pm






Odiseea Spațială 2001
2001 A Space Odyssey - Stanley Kubrik (1968)




Pentru cinefilul bine crescut si atent educat Stanley Kubrik este un fel de legenda a carei forta si realitate devin apasatoare si agresiva  pe masura ce ii aprofundezi si ii percepi  dimensiunile ori complexitatatea. Personalitatea lui Kubrik este atat de puternica, iar felul in care ea s-a manifestat in cinema acopera atat de multe zone de interes, incat iti vine greu sa accepti ca atunci cand ii evaluezi opera studiezi de fapt doar un om.



Dezvaluiri recente ne povestesc prin presa despre omul Kubrik ca de un perfectionist obsedat de munca; unul care se transpunea cu totul in proiectele pe care le asuma, capabil sa adune literalmente tone intregi de documente in sprijinul  constructiei unui personaj, sau a unui story, ori poate compunerii vreunui cadru..

De la acest superb SF (2001- A space Odisey), la inegalabilul  The Shinning, la surprinzatorul Full Metal Jacket, la socantul ClockWork Orange si la misteriosul Eyes Wide Shut, filmografia lui Kubrick se constituie intr- un adevarat imn adresat cinematografiei. In bogata sa activitate aproape niciun gen nu a fost ocolit, fiecare reprezentand o provocare pe care minunatul artist a infruntat-o cu mare curaj si de fiecare data cu egal succes.



Fara indoiala ca Stanley Kubrick a influentat profund cea de a saptea arta si ca in Panteonul personalitatilor, el ramane unul dintre cei mai importanti formatori, dar si fondator al unui curent inca greu de delimitat si/sau de definit (si de care se va mai face vorbire).

2001- Space Odissey, este cel mai reprezentativ in ordinea calitatii operei lui complete; caci in ciuda celor mai bine de 40 de ani ce au trecut de la realizarea sa, pelicula ramane intr-o mereu vie si continua actualitate, intocmai ca in zilele in care umplea salile de spectacol. Subiectul, secundar, al calculatorului care se razvrateste capatand constinta de sine (ce anunta indirect un posibil sfarsit al omenirii) alaturi de cel principal, cel al questului in scopul identificarii originii vietii inteligente de pe planeta noastra, sunt si azi teme la fel de serioase ce genereaza frecvent scenarii remarcabile  (terminator, prometheus, etc) asteptate de public cu interes, receptivitate si preocupare.





Dar cine e Stanley Kubrick ?
Ani de-a randul fotograf profesionist, calitate in care a lucrat pentru cateva dintre cele mai prestigioase publicatii, Kubrick a dovedit inca de la inceput o predispozitia pentru cadrele simbol, recurente si grave, de care fimele sale aveau sa profite abuziv. In 2001- Space Odissey, imaginea ciolanului aruncat in aer de o primata agresiva, ce se transpune peste forma similara  a unei statii spatiale orbitand Pamantul, in acordurile ample ale Dunarii Albastre ( johan strauss) a facut epoca si a ramas adanc sapata in memoria celor care au urmarit filmul in zilele lui de glorie, dar si ulterior.  Gaselnita, semnifica saltul urias pe care omenirea l-a facut de la utilizarea primului obiect pe post de arma, gest care in economia plotului reprezinta declansarea mecansimlui inteligentei si care avea sa permita peste ani cucerirea spatiului cosmic si implicit constructia de statii spatiale.



Participantii la filmarile scenei au povestit pe pagini intregi felul in care Kubrick a gandit fiecare milimetru de cadru, cum a trebuit sa foloseasca oglinzi si acceleratoare de filmat, complicate dispozitive ajutatoare si proiectii care sa creeze fundalul atmosferei de inceput...cat de mult s-a preocupat in redactarea unor rapoarte de scena  eliminand orice desincronizari, suprapuneri, ori alterari a cursivitatii acestui prim act al filmului.

Nu am sa reiterez nici scenariul si nici nu voi detaila fiecare simbol. E o treaba pe care fiecare dintre cei care eventual vor da curs sugestiei de a (re)vedea acest film, va trebui sa o rezolve singur, caci ATENTIE !! vorbim aici de un exercitiu obligatoriu pentru aspirantul la o minima cultura cinematografica. Sa nu uitam nicio secunda ca avem de a face cu un adevarat magician nelinistit si dornic sa aduca ceva absolut nou in fiecare dintre productiile sale.

Pentru aici doar comentariul a doua scene ce au socat si care au prilejuit confuzie, capatand infinite interpretari..Intrarea capsulei spatiale in atmosfera planetei Jupiter si respectiv ultimele secvente ale filmului ce reprezinta un embrion uman deplasandu-se, intr-o aura protectoare, prin spatiu in directia pamantului (cel mai probabil).



In opinia mea minutele lungi de imagini vectoriale multicolore ce ocupa ecranul pe perioada in care pilotul se apropie de suprafata planetei Jupiter semnifica ca ceea ce s-ar afla acolo este peste limitele intelegeri noastre spatio-temporale. In sprijinul unei asemenea speculatii vine si faptul ca la capatul proiectiei lor nu urmeaza imaginile vreunui sol accidentat, asa cum ne-am astepta in cazul unei coborari pe o planeta banuita pustie, ci direct ambianta unui salon in care culoarea alba predomina. Putem crede ca tot ce a urmat e doar o agonie a cosmonautului care poate ca nici nu a supravietuit ajupiterizarii; sau ca acesta a facut de fapt un salt intr-o alta dimensiune, una in care viata se reia prin regenere embrionara, ipoteza ce ar justifica zborul de intoarcere al acestuia.



In fapt insinuarea e mult mai simpla: entitati implicate in aparitia vietii pe pamant si interesate acum in valorificarea experimentului, construiesc o anticamera egala posibilitatilor umane de intelegere.. Isi menajeaza invitatul construindu-i un mediu pe care il cred adecvat, dar a carui functionalitate nu o pot pricepe. Din ratiuni similare celor care ne fac pe noi sa construim acvarii, vivarii si colivii sofisticate...

De notat ca cele mai multe dintre tehnologiile prezentate aluziv, ori indicate in plot, care la data ecranizarii veneau din domeniul SF, au ajuns astazi realitati banale si apartin deja cotidianului.


         
      Totodata, afirmatia acelui critic care in cronica sa postpremiera, a afirmat cu un entuziasm nebun, ca un film SF care sa fie mai bun ca Odiseea Spatiala va trebui filmat pe viu, s-a dovedit premonitorie,  exacta si pana la acest moment cel putin: justificata... du-te si vezi de ce.






Picanterii

- Arthur C. Clarke a spus, "Daca intelegi '2001' complet, atunci am esuat. Asta pentru ca filmul isi propune sa ridice doar intrebari si sa nu promoveze niciun raspuns"

-Metrajul inregistrarilor realizate a fost estimat la peste de 200 de ori durata versiunii finale;

-In ciuda tuturor semnalelor negativ primite din partea criticii, salile de spectacol au decis altfel solicitand mentinerea proiectiilor care dovedeau un interes imens in public. Motivatiile lor au transformat aceasta productie si intr-un succes financiar;

-Nu exista niciun dialog in primele 25 de minute ale peliculei.

-In ciuda a 19 nominalizari 2001 A Space Odyssey a primit unul singur: pentru efecte.

-Grupul Pink Floyd a trebuit sa refuze oferta de a participa pe coloana sonora din cauza unor contracte restrictive. Cu toate acestea piesa "Echoes" ce apare pe albumul "Meddle", a fost scrisa si sincronizata pentru actul "Jupiter & Beyond the Infinite" al filmului.

-Este cunoscut faptul ca proiectia declanseaza tot felul de reactii intre psihotici, existand o intreaga arhiva a evenimentelor intre care incercarea de a trece prin ecran este cea mai raspandita.

- Prima si ultima replica a filmului apartin aceluiasi personaj Dr. Heywood Floyd (William Sylvester)



Making of









avatar
The Dude

Mesaje : 5174
Puncte : 5295
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi... (2)

Mesaj Scris de The Dude la data de Sam Iul 14, 2018 8:17 am






Moartea Domnului Lazarescu
Cristi Puiu (2005)




  O productie cinematografica poate primi aprecieri si recunoasteri doar numai pentru faptul ca adopta o forma de comunicare stilizat aluziva, una care exclude calea simpla si directa. Se intampla atatea in lumea de azi a celei de a saptea arte...

Intr-un caz sui-generis vorbim de "un dialect" al limbajului vizual; de un exercitiu mereu interesant, dar nu intotdeauna reusit. Pelicula lui Cristi Puiu este de la un cap la altul o astfel de tentativa.

                                                     


 Asadar, nu-i nici pe departe vorba de drama unui bolnav purtat de colo-colo, de un personal medical iresponsabil, nepriceput, ori  ipocrit, sau poate de mijloace de tratament precare; e vorba de modul  in care Puiu refuza sa critice direct (un sistem sanitar haotic si corupt) plimband o vina ipotetica prin alte curti. O exprimare plastica ar cantona initiativa in zicala  “bate saua ca sa priceapa iapa”.  Adica, ceea ce pare evident pentru toata lumea nu e adus in discutie, caci aceasta n-ar fi decat un mod la indemana si comun. (vorba unui critic britanic: daca lovea direct  in sistem, filmul nu trecea cu audienta dincolo de balcani)
                                                     


   Nu stiu cat de real e cazul care a stat la baza povestiri. Parti ale lui, ce sporesc tensiunile din narativ,  contravin flagrant unor uzante curente (la randul lor discutabile) ce se aplicau si se aplica inca in medicina romaneasca, la fel ca si unor reguli administrative ce nu se prea pot incalca din motive logice si firesti. Nu insistam; zicem doar ca dupa vreo 20 de minute de proiectie cei care cunosc intim mediul spitalicesc isi pierd repede increderea in pulp si asta dauneaza grav intregii vizionari.
 


   Dar si fara sincopele astea, misanscena ramane tot departe de a fi extraordinara. E o poveste credibila si in limitele normalitatii pentru vremurile pe care le traim, iar tragedizarea tragicului rare ori a fost mai mult decat un experiment falimentar. Diagnosticul probabil al domnului Lazarescu, in conexiune cu unele dintre obiceiurile sale si cu varsta, l-au condamnat deja pe acesta mai inainte ca mecanismele abilitate sa poata interveni; Intriga, bombastica si pilduitoare in ansamblul ei, e numai buna de relatat in piata, in autobuz, in pauza de cafea, oriunde e loc de vreo barfa moralizatoare plina de grozavii...
                                                     


 In mod bizar tehnicile de film sunt putin utilizate (de la Cristi se pot naste asteptari justificate), dar aberatiile unei critici avide de afirmare, potrivit careia insasi prin aceasta alegere am avea de a face aici cu declansarea unui adevarat nou val al cinemaului romanesc, ca si premiile obtinute usor (in sistemul cooperatist tipic reciprocitatilor din fotbal),  provoaca la fel de artificial, doar o aura iluzorie si un interes nelegitim.
 
Sa fim seriosi: Cristi Puiu nu e cine stie ce regizor. In fapt el insusi recunoaste esecul muncii sale, punandu-l insa (rusinos) in carca unui public nepregatit, ori superficial in analiza, care asteapta din partea cinemaului doar happy-end-uri pline de speranta.
                                                   


 Dincolo de subiectivismul exacerbat Cristi Puiu ramane insa un redutabil profesionist, fiindca se intampla ades ca teoreticianul de marca sa nu poata fi si un practicant de succes.

Interviurile sale supra-incarcate de observatii profunde, sugestii majore si o semnificativa risipa de sensuri pline capteaza  constant interesul public. Caci cu o pregatire din domeniul artelor plastice, ajuns repede profesor de regie la UNATC, s-a priceput sa intrebuinteze magistral pozitia pentru a lansa de acolo un discurs constient, obiectiv, critic si responsabil. Atasamentul indubitabil fata de manifestarea spirituala nealiniata (in general), atat de bine sustinut prin afirmatii scurte si taioase e impresionant si il impun de altfel cu autoritate peste multe alte opinii..... astea toate fac din profesorul Puiu un important reper.



In concluzie, desi nici Cristi Puiu nu e de acord cu termenul de nou val al cinemaului pe care l-a influnetat si generat in jurul sau, el recunoaste ca un asemenea curent exista si functioneaza. Nu il numeste. Il vede ca pe o etapa spre altceva si il lauda dupa parerea mea fara prea multa indreptatire ori demnitate.

De altfel "curentul" in chestiune se remarca cel mai limpede prin obligativitatea fiecarui afiliat de a introduce si promova in opera replici licentioase de mahala, scene erotice perverse, mai mult sau mai putin explicite...  E asta o realitate reprezentativa a comportamentului cotidian ? Totusi, in viata de zi cu zi fiecare dintre noi intalneste trivialitatea doar ocazional... Sau poate sunt toti regizorii romani de succes ai acestui "nou val" lipsiti de o minima educatie a decentei ?

Corul e atat de vehement incat te intrebi daca nu ar fi de asemenea posibil ca noi insine sa ne fi plasat sub un clopot de sticla protector ce ne menajaza fictiv de adevaratele convulsii din societate, dar sunt mult prea multe semne ce incrimineaza atitudinea recomandata ca pe o simpla epatare.. o provocare jenanta si fara scrupule in scopul captarii atentiei cu orice pret...



Desele recunoasteri ale unor productii romanesti din ultima vreme, onoreaza munca oamenilor bine intentionati si suficient pregatiti. Lipseste insa scanteia, iar premiile si nominalizarile nu conving aproape niciodata publicul avizat... si paradoxal, nici pe celalalt.






 Intr-o dupa-masa fara perspective, cand vremea de afara e potrivnica si o anulare de ultim moment  nu lasa locul reorganizarii din mers a timpului liber...fa-ti pomana ... du-te de vezi si acest film.


Picanterii:

- numele personajului principal Dante Remus Lazarescu este o alegorie ce trimete simultan la Dante Alighieri si celebra sa  "Divina Comedie" in care e relatata o calatorie prin cercurile concentrice ale iadului; Remus, cofondator al Romei, ucis de fratele sau geaman; si Lazarescu de la biblicul "Lazarus" inviat din morti de catre Isus;

- turnajele au avut loc numai noaptea, in spitale din Bucuresti;

- sindromul Mallory-Weiss, ce pare sa fie diagnosticul pacientului Lazarescu este o hemoragie interna provocata de cauze precum alcolism, bulimie si alimentatie nesanatoasa (toxica); e insa important de remarcat nuanta scenariului care notifica ca daca nu ar fi intervenit acest accident, moartea era oricum aproape pe cauze ceva mai putin spectaculoase (circula prin script  spectrul unei ciroze in progres).

- asistenta care il preia pe domnul Lazarescu il crede pe acesta suspect de cancer al colonului. Actorul interpret al caracterului Lazarescu - Ion Fiscuteanu, a murit intr-adevar cativa ani mai tarziu de aceasta maladie.

- a fost cotat ca unul dintre primele 100 de filme ale perioadei 2000-2010: No. 33 on Slant Magazine's 'The 100 Best Films of the Aughts'





Making of:



avatar
The Dude

Mesaje : 5174
Puncte : 5295
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi... (2)

Mesaj Scris de The Dude Astazi la 3:00 pm






Scary Movie
Scary Movie V – Malcolm D. Lee (2013)




Nuuuu...Nici pe departe.
NU, Nu, nu...si iarasi NU !

..Daca te-au surprins dezvaluirile legate de functionalitati ale cinemaului, ce nu iti treceau prin minte...In fine, daca esti de acord cu cele mai multe din afirmatiile de la Du-te si vezi.. atunci ia nota de aceste cuvinte: Scary Movie nu e o comedioara de duzina, nu e o productie de doi lei si mai ales nu e un film de umplutura. Apartine unei rude apropiate a artelor (distincta si vitrega) si rezida intr-o convertire ironic aluziva a realitatii, importanta, erudita si atent elaborata.... care se cheama PARODIE !!…  
                                         


Fiindca parodia in sine nu e ceea ce lumea e inclinata si dispusa sa creada ca ar fi (si mai nimic din ceea ce s-a spus despre ea ca este). Cand este bine facuta ea poate lesne depasi in valoare materialul parafrazat, pentru ca are o conditie de baza: devine operationala numai in asociere stricta cu o cultura ampla si solida, ce nu prea e la indemana oricui. Prin parghii delicate, infinite variante de exprimare si nemarginite posibilitati, parodia este singura care poate atinge cotele abisale ale fiintei pe cai proprii numai ei (citeste: corelare, ori corelationare).

Pentru ca e simultan insinuare, sarcasm, reinterpretare, conspiratie si replica la cotidian, devine la randul ei adevar, convertit ilar in forma alternativa de comunicare.
                                                 


Reteta unui film ca asta incepe cu selectia scenelor ce urmeaza a fi parodiate. In general lista alegerilor e una deschisa, insa in cazul seriei Scary Movie (un comercial pana la urma) se impune ca ele sa apartina actualitatii cinematografice in voga (exista o continuitate si asta extinde  considerabil aria publicului tinta vizat).

Sunt pana acum cinci ecranizari Scary Movie (peste 12 ore de proiectie) care acopera destul de bine momente cheie ale unor productii de exceptie, chiar daca ele apartin preponderent mainstreamului, genului horror, ori altora ce s-au bucurat de mediatizare, regula constanta e ca elementele parodiate sa existe (macar vag) in  bagajul cognitiv al  spectatorului.


Prescriptia continua cu asezarea scenelor alese intr-un plot cat de cat coerent si  credibil, urmarit general fiind umorul si buna dispozitie, dar si un narativ care, eventual la randul lui sa fie o parodie la altceva.



N-ai cum sa intelegi subtilitatea unor solutii de mare valoare stilistica atunci cand nu cunosti constructia la care ele se refera.

https://i1.netflixmovies.com/dibsl9ebc/image/upload/w_1920,h_800,c_fill,g_faces,q_62/cgtstjsmtzush5ldu8t0.jpg" alt="" />

De aceea satira Scary Movie e un film al dracului de serios, ce paradoxal se deruleaza strict si direct doar in zona amuzamentului de situatii.

Ca este asa si nu altfel o dovedeste cumulativ evolutia seriei de la un episod la altul; caci observam constant si progresiv o atentie  crescuta fata de calitatea scenelor filmate care merg cu ironia si pamfletul mult dincolo de dialoguri si intrigi, implicand decoruri, tehnici de filmare, elemente de coloana sonora etc.

                                               

Eu zic sa mergi sa vezi acest film...  Scary Movie 5 (de exemplu, caci el e cel mai recent) dar cu alti ochi. Lasa acasa superioritatea falstafiana, aerele de elevat cunoscator si ifosele omului serios.

Du-te si vezi-l pe oricare, insa supune-te acestui exercitiu dur: nu te lasa acaparat in poante, ia mai usor hazul; incearca in schimb sa intelegi fiecare semnificatie a lungmetrajului... Caci Scary Movie asta e : doar o succesiune de pamflete ale unor scene remarcabile selectate din filme celebre, ori foarte populare (nu numai horror)...Vezi apoi cat de bine, ori cat de inspirat au fost transmise  aceste citate...experimentul are sa iti placa trust us...once again...

" />

Nota: intre toate seriile ultima realizare 5, e de departe cea mai slaba, insa repet: du-te sa vezi macar unul dintre cele cinci episoade...
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/it/0/09/Scary_Movie_4.png" alt="" />





Picanterii

- In aceasta situatie extrem de particulara,intreaga serie si fiecare cadru consta numai in picanterii...
- toate episoadele sun rezultatul unor etape lungi de turnaje si ale unor reasezari de moment;
- in ciuda multor comentarii rautacioase, turnajele au fost adaptate pe loc unor situatii rezultate in urma raspunsului de public la filmele parodiate. In mod absolut inedit, echipa care actualiza scriptul a fost cea mai importanta piesa a acestui puzzle.





Making of






Continut sponsorizat

Re: Du-te si vezi... (2)

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


    Acum este: Sam Iul 21, 2018 5:41 pm