Republica Danga

„ Danga nu e, adică e pretutindeni. Este o insulă, compusă din pulberea unei planete îndepărtate, unde legile fizicii terestre nu sunt chiar atât de riguroase. Aici nu se știe prea bine dacă oamenii mint, visează, sau trăiesc cu adevarat „


Du-te si vezi....

Distribuiţi
avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Sam Sept 30, 2017 9:43 am






Sala de Lupte
Fight Club - David Fincher (1999)



If you wake up at a different time in a different place, could you wake up as a different person?



Termenul Transgressive Fiction, pe care putini se incumeta sa il traduca, semnifica un gen literar relativ nou, si este varianta hard a unui amalgam de curente precum splatterpunk, noir, si erotic fiction. O scriitura care exploreaza violenta extrema, practicile sexuale aberante, abuzul de droguri, mutilari, torturi, sadism; adica,  intr-un cuvant manifestarile ce se situeaza la limita distrugerii corpului uman. Nuvela scrisa de Chuck Palahniuk si pe care filmul Fight Club o respecta cu o meritorie rigoare, e reprezentativa pentru aceasta orientare si este o mare reusita editoriala, iar potrivit declaratiilor autorului ?...ecranizarea bate de data asta cartea.



Pentru o productie cinematografica insa, alegerea pare o mare greseala. Titlul filmului, ca si promovarea lui strict in domeniile ce sunt in legatura cu luptele organizate, au adus prejudicii majore demersului artistic, unul ce se adreseaza de fapt exact segmentului opus de consumatori; el insemnand la randul lui o realizare majora, reabilitata tarziu, si recuperata cu mari eforturi de cei care s-au priceput sa o desluseasca acolo unde ajunsese ratacita, urmand un traseu gresit.



Caci, oferit intr-o mizerie  de ambalaj, Fight Club e o minunatie de film si o nestemata cinematografica destul de izolata pentru mediul ales, si prin mijloacele de expresie utilizate.

Este povestea unui nebun insomniac care compune o lume neutra amestecand fragmente de realitate, decupate aleatoriu din cotidianul curent. Felul in care filmul reda delirul acestui alienat, rezolvarile unor etape, dementa in sine, si nu in ultimul rand: scopul complet neasteptat al intregului scenariu, sunt adevarate lovituri artistice expediate in rafala, constituite intr-un plot solid si captivant.



Nici cinematografia nu este lasata deoparte. De la excesul de culori suprasaturate, la abuzul efectelor clar/obscur, trecand prin coregrafia complexa a scenelor de lupta, alcatuite in nota cine-veritelui (adica una ce nu convine deloc spectaculozitatii) Fight Club se configureaza intr-un spectacol crud, implacabil si necooperant. Relatarea reuseste sa se mentina rece, distanta si impersonala pe toate canalele de transmitere a mesajelor, si asta se intampla foarte rar in spectacolul de film.

Multa vreme productia nu te prinde...Minute in sir, niciunul gratuit, atmosfera stagneaza in ceva ce esti tentat sa cataloghezi ca tenebros, incoerent si banal. Nu este asa.  Filmul se intoarce la fiecare dintre cadrele lui, toate avand un rost ce urmeaza sa se destainuie gradual, atunci cand ii vine momentul, in bucle ce alcatuiesc un story tot mai interesant pe masura ce avanseaza.




Fight Club e o pelicula ce se cere urmarita cu maxima atentie. Un exemplu elocvent in acest sens, fiind felul in care e anuntat personajul interpretat de Brad Pitt, ce mai inainte sa debuteze apare subliminal, in trei cadre periferice, izolate, si de durata clipei. In felul asta este justifica, la nivel de subconstient, calea pe care el este invocat in poveste, dar mai mult decat atat, suntem avertizati in acest fel despre modul in care functioneaza cateva reguli de baza ale acestui film.

Totodata, ideea de a folosi un narator, ce ajunge sa se intretaie cu perosnajele de pe ecran, descoperind el insusi cu surpriza itele incalcite ale unui complot cu care, in prima instanta nu poate fi de acord, e pur si simplu geniala.



It's a bridesmaid's dress. Someone loved it intensely for one day, and then tossed it. Like a Christmas tree. So special. Then, bam, it's on the side of the road.

Pentru 139 de minute de proiectie, regizorul  David Fincher (Se7en, The Curious Case of Benjamin Button,  The Social Network ) a inregistrat pelicula cat pentru trei asemenea filme (peste 1500 de role), circa 35% din cadre necesitand mai mult de 20 duble trase (doua chiar peste 40). O munca titanica s-a petrecut in faza de post procesare, in care chiar si secventele au fost „montate”  cu imagini selectate separat din noianul de turnari.

Ca si cum parabola si metafora nu si-ar face de cap dupa bunul plac, productia  este efectiv intesata de semne, simboluri si semnificatii, strecurate cu grija si atentie in fiecare secventa.

Du-te sa vezi un film....de film !






Picanterii:

-Dupa ce a trecut aproape neobservat de critica, in anul 2008, Fight Club s-a  clasat intre primele 10 filme ale tuturor timpurilor, in topul 500 al prestigiosului (british monthly film reviews) Empire Magazine.

- Finalul apocaliptic, in care cladirile bancilor sunt aruncate in aer, a fost conceput de vestitul Richard „Dr.” Baily, care a lucrat la grafica 14 luni de zile, realizand peste 4 milioane de imagini animate, suprapuse apoi intr-un singur ecran.

- Imediat dupa anuntul cu drepturile de autor, genericul are un al doilea avertisment, adresat spectatorului, formulat de data asta de catre Tyler Durden (personajul principal al plotului); un mesaj extrem de interesant;

- Atunci cand Brad Pitt and Edward Norton sunt beti si lovesc cu bile de golf o duba de catering...scena e filmata pe viu, si nu prea are legatura cu filmul, reprezentand un moment euforic de destindere al celor doi actori. Daunele suferite de utilitara nu au fost niciodata reclamate de nimeni.

- Ideea introducerii unor secvente in care membrii clubului de lupta provoaca la infruntare aleatoriu  trecatorii, dar mai ales reactia cvasiunanim pacifista a acestora, e rezultatul unui test de gen "camera ascunsa", care arata fara tagada cat de dispusi la conciliere suntem de fapt cu totii, atunci cand vine vorba de o posibila confruntare violenta




Making of:





avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Mar Oct 10, 2017 8:10 pm




Vânătorul de recompense 2049
Blade Runner 2049 -  Denis Villeneuve (2017)


Critica mondiala a consimtit tacit sa dea curs neobisnuitei cererii a regizorului Denis Villeneuve de a nu comenta in review-uri intriga plotului din Blade Runner 2049, admitand astfel ca  este esential pentru reusita peliculei ca spectatorul sa o descopere singur.

Se cheltuie mult filmul in constructia narativului (filozofic, metafizic, existential, psihologic) si face o mare risipa de mijloace si simboluri pentru pastrarea unui parcurs (gradual, echilibrat si in crescendo) transformat la randul lui intr-o parte semnificativa a frumusetii de netagaduit a ecranizarii…. Ar fi mare pacat sa sacrifici eforturile astea de dragul curiozitatii, prin scurtaturi sau pareri imprumutate, ce pot contamina "liberul arbitru" al fiecaruia.

De aceea cronica de aici se aliniaza cuminte la consensul stabilit evitand subiectul ......dar si pentru ca in acelasi scop  s-a mers chiar pana la o selectie extrem de riguroasa a secventelor ce alcatuiau trailerele de promovare,  excluzandu-se din structura lor toate elementele ce ar putea sugera indicii oricat de vagi in legatura cu evolutia story-ului.






Catalogata ca neo-noir ciberpunk si drept “o adevărată revoluție din punct de vedere estetic”  marca Blade Runner (r. Ridley Scott - in 1982) s-a facut remarcata prin originalitate, ingeniozitate, efectele speciale si  reteta generala intrebuintata (una ce a insemnat investitii considerabile).

Intrucat subiectul avea serioase lacune in coerenta, din cauza disensiunilor majore dintre producatori si regizor, intregul demers nu  a reusit sa se impuna imediat si au fost necesare sapte versiuni succesive: The Workprint Prototype (1982); The San Diego Sneak (1982); The US Theatrical (1982); The International Theatrical (1982); The US Broad Cast (1982); The Director’s Cut (1992 - cu peste 4 ore de proiectie si supranumit Blade Runner - Disambiguation); The Final Cut – cu doua ore, din 2007, de fapt o remastere  digitala comprimata, oferita publicului cu prilejul celei de a 25-a aniversari de la lansare).

Ultimele doua variante reconfigureaza parctic intregul material inregistrat si reusec sa limpezeasca uimitor povestea, propulsand  lung metrajul direct in galeria capodoperelor clasice, pe locul meritat, adica intre Metropolis-ul lui Fritz Lang’s si Odiseea Spatiala 2001 a lui  Kubrick (!!).

Nu lipsit de importanta e ca tema a constituit inca de la inceput o comunitate de fani stabila si numeroasa, iar in materialul didactic de specialitate avea sa devina un important reper. Mai trebuie mentionat ca intre 1982 si 2007 au mai existat si trei scurt metraje, cu dezvoltari conexe, ce au pastrat brandul in actualitate, dar care au si contribuit masiv la notorietatea de “cel mai ades revizuit proiect cinematografic”.




Denis Villeneuve marturisea intr-un interviu ca si-a propus ca Blade Runner 2049 sa poata functiona independent de intreaga franciza si trebuie sa recunoastem ca i-a reusit. Iata cum, printr-o abordare de gen ne putem elibera de sabloanele si de retorica complementara, tributare derularilor anterioare.

Dezbaterea umanista ce pune in prim plan nu superioritatea vietii in fata inteligentei artificiale, ci pe aceea a insufletirii in fata mineralului, ar avea multe de suferit daca s-ar cere corelata cu evenimente petrecute 30 de ani inainte, fiindca distopia despre care se relateaza nu e cea a unui viitor al omenirii noastre, ci una a lumii anuntate in primul episod. E a altui univers  paralel (similar in mai toate aspectele cu al nostru), ce progreseaza dupa alte reguli, spre propria dezintegrare.


 
Cel mai mult valoarea spectacolului e insa datorata cinematografarului  Roger Deakins. El dezlantuie un adevarat maraton, cu nesfarsite preluari in deschideri largi, imagini plasate peste culori dominante saturate (de tip post industrializare) navigand parca prin amurg si printre flash-urile luminilior publicitare abundente in tot locul.



Cadrele atent concepute urmeaza discret un patern  din  The Cabinet of Dr Caligari si sunt sustinute in forta printr-o coloana sonora pe masura (Benjamin Wallfisch,  Hans Zimmer dupa track-ul initial Vangelis). Scenariul e robust si bine exploatat, fiind ales din clasa celor cu efect intarziat, caci Blade Runner 2049 continua sa  lucreze obsesiv in tine la zile intregi dupa vizionare.

Pentru ca e foarte greu sa te descurci intr-un pulp atat de dens si de marcant, va trebui sa revi la sala de proiectie de mai multe ori pentru a trai si deslusi cat de cat aceasta experienta unica… Insa ca sa poti sa decizi de cate ori e nevoie  Du-te sa vezi  Blade Runner 2049  (a grandiose art movie) mai intai, pentru prima ta data.









Picanterii:

- Turnajele au inceput la fix 35 de ani dupa cele de la Blade Runner 1982, tot sub bagheta lui Ridley Scott, silit sa abandoneze insa repede pozitia de Director in favoarea seriei a doua de la Alien - Prometheus, respectiv The Convenant;  Scott s-a implicat si ulterior destul de serios, insa inainte de post proces   a renuntat definitiv la participarea activa in favoarea celei de producator (mult mai retrasa), din lipsa timpului necesar.

- Pentru a construi un personaj cat mai real  Jared Leto a decis sa poarte lentile de contact opace pe toata perioada in care il intrupa pe Niander Wallace (care, nu intamplator, este orb).

- Durata expozeului, de 2 ore si 43 de minute ( 150 de minute fara generic), e apasatoare. Fiind foarte condensata ea consuma puternic privitorul, dar alunga repede publicul superficial. In mod genial, pentru a compensa efectele indelungatei urmariri, exista inserate pasaje "moarte" cu rol pur descriptiv vizual si deosebit de relaxant.

- Benjamin Wallfisch si Hans Zimmer au mai colaborat in aceasta formula si cam in aceiasi perioada la coloana sonora a filmului Dunkirk - Christopher Nolan (2017)

- Explicatia pentru care se pot zarii reclame ale unor mari companii care azi nu mai exista (Atari, Pan-Am) e simpla: in universul acelor evenimente firmele mentionate continua sa functioneze, iar alte nu vor aparea niciodata (Apple de exemplu). Sa nu uitam ca in acest loc androizii erau prezenti in viata cotidiana inca din anul 2010.

- Este socotit inca de pa acum unul dintre cele mai bune SF-uri realizate vreodata.







Making of







avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Joi Oct 19, 2017 12:01 pm





Calauza
Andrei Tarkovsky - Stalker(1979)


"Andrei Tarkovsky it’s a miracle. For me it,s the greatest director ; the one who invented a new lange , true to the nature of film, as it captures life as a reflection, like as a dream" –Ingmar Bergman




Doua amanunte  de culise  trebuiesc cunoscute  despre  Calauza.

1. Faptul ca prima varianta a materialului filmat s-a distrus in ceea mai mare parte din cauza unui accident petrecut la developare, intamplare ce i-a oferit lui Tarkovsky prilejul de a reevalua unele abordari si de a imbunatatii calitatea altora la o a doua turnare.

2. Pe perioada filmarilor starea de sanatate a regizorului s-a deteriorat foarte grav el suferind chiar si un infarct. Evenimentul e sesizabil de pe la jumatatea peliculei, una mult mai meditativa si mai profunda. Intr-o carte memorialistica recent publicata si la noi fratii  Strugatki, care au participat egal la scrierea scenariului, vorbesc pe larg despre aceasta schimbare de atitudine a lui Tarkovsky pe care ei o considera benefica creatiei.





De felul lui Andrei Tarkovsky s-a apropiat de cinema prin scriitura. A conceput scenarii de film pe care apoi le-a vrut  ecranizate. Insa Tarkovsky  e si fotograf....Unul al dracului de bun, ce se revendica din partea romantica a fotografiei. Ca sa il intelegi mai bine ar trebui poate sa vezi inainte de toate filmul lui "Oglinda", o succesiune de flashbackuri autobiografice, care pentru cei mai multi critici se constituie intr-o monografie, iar pentru cei putini (cunoscatorii), intr-o inegalabila suita de replici ale unor celebre opere de arta din toate timpurile, asezate in succesiunea intamplarilor care i-au marcat copilaria..Toate astea la un loc amintind de subconstientul colectiv anuntat de Jung..

                                   



Jung spune ca in mintea unui singur om stau cumulate, la un nivel al constientului inabordabil in mod direct, toate experientele trecute ale tuturor predecesorilor sai. Tarkovsky, utilizand metafora, asimileaza intamplarile tineretii sale timpurii altor intamplari petrecute asemanator si care au declansat reactii afective majore, in oameni exceptional echipati pentru a le comunica pe cale artistica la superlativ.

                                         


Asta e in general modul in care opereaza Andrei Tarkovsky. Preia cele mai reprezentative imagini din intelectul colectiv (fondul comun al cunoasterii), le prelucreaza in stil propriu si apoi le reasambleaza dupa retetele unor povestiri confuze, fara un final precis, cu multe interpretari, dar coplesitor de empatice.

                                       



Acum despre film.

Nuvela fratilor Strugatki ce sta la baza ecranizarii (intitulata "Picnic La Marginea Drumului") si care nu are multe in comun cu scenariul filmului, vorbeste despre o prezenta extraterestra care ar fi campat pentru cateva ore in mai multe locuri de pe Pamant pentru un scurt popas, dar care plecand lasa in urma neglijent (asa cum se intampla prea frecvent din pacate) resturi ale repaosului. Ceea ce ramane este misterios, supranatural si de neanteles pentru oameni...Ca atare, ei se grabesc sa inchida zonele si sa le supuna unor restrictii aspre de acces pana la o intelegere mai buna a evenimentelor. Subtextul este destul de transparent si de limpede: Ce cred furnicile despre ce gasesc ele la marginea padurii, dupa consumarea unui picnic al oamenilor ??

sau mai pe sleau:

"...imaginează-ți o pădure, un drum de țară, o poieniță. Mașinile merg pe un drum de țară și ajung în poieniță, un grup de tineri ies afară cu sticle, coșuri cu mâncare, radiouri și aparate foto. Ei aprind focul, întind corturile, ascultă muzică. Dimineața, a doua zi, pleacă. Animalele, pasările, insectele, care toată noaptea au privit cu groază la tot ce s-a petrecut, ies din ascunzătorile lor. Și ce văd? Ulei scurs pe pământ, benzină vărsată, vechi bujii și filtre de ulei stricate aruncate în jurul lor... Cârpe, becuri arse, un breloc în formă de maimuță lăsat în urmă... Și, bineînțeles, mizerie ca de obicei - cotoare de mere, ambalaje de bomboane, rămășițele focului de tabăra, cutii, sticle, batista cuiva, briceagul altcuiva, ziare rupte, monede, flori veștejite de prin poienițe invecinate...”. Animalele nervoase din această analogie sunt oamenii care au privit de mai departe Vizita extratereștrilor, descoperind în Zonă elemente și anomalii ce sunt obișnuite pentru cei care le-au aruncat, dar de neînțeles sau mortale pentru cei care le descopera."

                                         



Rupt cu totul din aceasta parabola, dar acceptand-o ca punct de start, Tarkovsky imagineaza Zona ca un loc in care exista un centru ce poate asigura implinirea oricarei dorinte..Sigur, el are nevoie de explicarea facultatilor paranormale ale Zonei (pe care o imprumuta din nuvela) si mai are nevoie de personaje puternice si credibile (foarte greu de gasit) care sa fie in cautarea indeplinirii unei dorinte fundamentale pe o cale de scurtatura. Nu intamplator ele sunt Scriitorul si Fizicianul.





Ca si cum toate astea nu ar fi suficiente, pentru a nu suprancarca demersul, regizorul muta atentia pe un personaj de margine al povestirii, pe Calauza, singurul care poate asigura legatura intre cei ce doresc si cel ce poate (centrul dorintelor in acest caz)..Pana la urma chiar scoate din tipul asta un personaj extrem de bine conturat..caci el este  mai degraba un indrumator pe Drumul către inima Zonei, pe care numai cel curat (neprihanit) îl poate identifica si urma.

Fiindca Zona e deosebit de periculoasa. S-a spus ca metaforic “agresivitatea Zonei nu ar fi  decât un răspuns, o apărare a naturii (sau o retragere a lui Dumnezeu) din fața agresivității omului





Acest film e relatat in cea mai mare parte de imagine, de inlantuirea unor cadre fotografic concepute (de mare incarcatura psihologica) si cu un efect devastator asupra celui care priveste..

Alternata alb/negru-color (tot ce e in afara Zonei este alb negru sau sepia / tot ce se afla in Zona e in culori vivid) intareste acest efect, iar multitudinea cadrelor statice preluate prin travelinguri de minute in sir, lasa spectatorul sa vada in proiectie lucruri aflate dincolo de ecran; evenimente si trairi din adancul fiintei fiecaruia..E doar o abila si o sofisticata invitatie la introspectie, pana la urma.

                                               


De aceea Calauza nu este un film care poate fi privit oricand si oricum..
Pentru el e nevoie de o anumita stare si de o totala detasare.
Dar si de multa rabdare si atentie..

                                     



Finalul lung metrajului, care ar trebui sa fie o mare surpriza (ajunsi dupa multe peripetii in centru dorintelor - niciunul dintre protagonisti nu mai are vreuna) nu mai surprinde pe nimeni....Pentru ca epuizat de calatorie nici spectatorul nu mai crede in altceva decat in valoarea incercarii si in frumusetea ei...

Ca orisicare alta capodopera Calauza isi face lucrarea ei in tine, te transforma si te modifica, te inalta si te elibereaza..Priveste Calauza ca si cum ai rasfoi un album de reproduceri din pictura clasica si contemporana...cu aceiasi concentrare dar cu o egala atentie la ansamblu si la detaliu.



Du-te sa vezi Calauza dand mare atentie si coloanei sonore, tratata dupa acelasi tipar si care amesteca poeziile ce apartin lui Fiodor Tiutcev si Arseni Tarkovski (tatal regizorului, erou de razboi si invalid), intr-un magic overlay/melanj, cu muzica din Ravel, Artemiev Eduard, Beethoven, armonizate in cel mai complementar mod posibil imaginilor intrebuintate.







Picanterii:

-Potrivit unei pareri a sound designer-ului  Vladimir Sharun, cel putin trei membri ai echipei de filmare (inclusiv Andrei Tarkovsky) au murit ca urmare a expunerii la contaminarile chimice din zona in care s-au realizat unele turnaje (Talinn – Estonia).

-Dimensiunile si forma in care ne este prezentata Zona, reprezinta o aluzie la un accident nuclear ce a avut loc in 1957, aproape de Chelyabinsk si care a fost pastrat secret de autoritatile rusesti. Acolo, o suprafata de mai multe sute de kilometrii patrati a fost complet izolata, sub paza militara, cu toate echipamentele ramase pe amplasement, indiferent de starea lor de uzura.

-Multe dintre tonalitatile nefiresti, care apar in partea alb-negru a productiei sunt de fapt virari de culoare in nuante sepia, pentru obtinerea carora Tarkovsky a imaginat un proces de variatiuni a temepraturilor din procesul de developare destul de original (filmul intrebuintat a fost Kodac 5247 Color). Este posibil ca prima varianta a inregistrarilor sa se fi distrus tocamai ca urmare a unor astfel de experimente.

-In primele 10 minute al proiectiei nu exista niciun dialog.





Making of:







avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Joi Oct 26, 2017 12:06 pm






Ana, mon amour
Cãlin Peter Netzer (2017)



O poveste de cuplu comuna, actuala si interesant abordata. In fapt singurul mare argument al acestei productii ramane atitudinea regizorului fata de subiectul tratat.

Asta fiindca scenariul “amenajat” in jurul romanului lui Cezar Paul-Bădescu (marunt si “de autoficţiune”   intitulat „Luminţa, mon amour”), e inca si mai slab decat el, duhnind a amatorism si a superficialitate .... dar si pentru ca toate celelalte procedee cinematografice intrebuintate contin abundent importante scapari.





Este insa imaginea de ansamblu care pana la urma conteaza iar aceasta, acumuland in mod greu de explicat numai partea buna a fiecarui demers  concluzioneaza sec si fara prea multe motive, impingand fimul afara din sfera mediocritatii (careia de drept ii apartine).





Desigur cel mai important in pelicula este montajul alert si secvential, cu schimbari neasteptate ale preluarilor (intercalate ades de flashbackuri), cu o camera indecisa, pastrata cea mai mare parte a timpului in mana si focusata obsesiv pe jocul fetei, la care cei doi actori principali (Diana Cavallioti și Mircea Postelnicu) se pricep de minune.


Ar mai fi si modul brutal al relatarii, perioada de desfasurare a story-ului (pentru prima data in noul cinema autohton, o durata de cativa ani) si nu in ultimul rand scenele de buduar  cu continut explicit (tot pentru prima data intr-un lungmetraj romanesc).







Mai importanta decat orice ramane atitudinea regizorului fata de subiectul tratat, ce indica precis ca Peter Netzer stapaneste mijloacele.... ceva ce nu se intampla oricui, iar intr-o retrospectiva ce ia in calcul si alte reusite de marca ale decadelor recente (Aferim, 4 luni 3 saptamani si 2 zile) e poate chiar unic.



Du-te sa vezi Ana, mon amour  fara prea mari asteptari, ca sa poti fi surprins. E un sentiment  fain pe care nu il intalnesti prea des si care te va incarca de energii si trairi. Du-te sa vezi un exercitiu reusit de fluenta si cursivitate narativa ce face cinste oricarui ecran, conantional sau de aiurea...  



Picanterii


-Mircea și Diana au locuit împreună înainte de filmări, ca să învețe cum să fie iubiți

- este primul film românesc în care scenele de nuditate și sex sunt complet fără perdea. Cei doi actori principali, , apar în toată splendoarea lor și sunt protagoniștii unor scene explicite de sex care, deși sunt „efecte speciale”, așa cum a precizat regizorul, fac deliciul spectatorilor.

- director de imagine, este din nou (pozitia copilului),  Andrei Butică mult mai matur acum.

- A fost apreciat ca  o desprindere fermă de opţiunea dominantă printre regizorii Noului Cinema Românesc de a restrânge naraţiunea la perioade scurte (de săptămâni, zile sau chiar ore).




Making of:





avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Vin Noi 03, 2017 12:30 pm







Sperietoarea
The Scarecrow - Jerry Schatzberg (1973)



   Ce il determina pe un fotograf profesionist de mare succes sa isi incerce norocul intr-un pariu cinematografic ?? ....Pe  Jerry Schatzberg, dupa propriile afirmatii, doar doruinta de a dovedi ca poate. Si il credem, pentru ca la data incercarii, lui nu ii lipseau nici banii si nici faima;

   Cum la fel de “motivat” parea sa fie si scenaristul Garry Michael White, The Scarecrow  are de ce sa se mandreasca cu recunoasterea incadrarii sale intr-un segment cu o buna audienta si suficiente aprecieri  (chiar data utilizeaza un drum batatorit deja prin: Of Mice and Men, Raging Bulls, Easy Rider, Midnight Cowboy).

 

 

   Asadar cineva ar fi tentat sa creada ca in acest road movie e vorba doar de noroc (si de buna dispozitie a cineastului Vilmos Zsigmond), intrucat singura trasatura constanta a productiei ramane pana la urma cumulul de erori.

 Incepand cu abuzul extenuant si obsesiv exercitat prin incarcatura  riguroasa a fiecarei imagini, captarile lungi si in planuri generale obositoare; continuand cu eclerajul nefiresc al majoritatii cadrelor si o anumita fluctuatie a intensitatii in raport cu derularea story-ului (imputabila post-procesarii) scaparile se tin lant.



   Alegerea de a oferii pe tava solutii si ratiuni  pe care spectatorul ar trebui sa le identifice singur prin participare, nu este decat o alta ratare de proportii, caci iata-l nevoit sa se confrunte si cu aceasta neincredere in posibilitatea sa de a recepta mesaje plastic codate.



 Timp de aproape doua ore de proiectie, tehnicile vizuale descrise devin un serios handicap. E atat de multa atentie profesionista investita in ele (mergand pana si la nuante) incat pur si simplu tot restul narativului se dizolva, si nu mai poate fi recuperat decat fragmentar chiar si de catre cel mai atent observator.





The Scarecrow se salveaza miraculos prin prestatia inegalabila a doi actori deosebit de talentati, ce reusesc partituri de mare exceptie, dar si datorita unor momente de frumusete, in scene, ori in replici izolate distribuite aleatoriu.

Max Millan: [while introducing Lion to Coley] Ah, Coley this is my associate,Lion.
Coley: It's nice to meet you Lion.
Lion: It's nice to meet you Coley, Max has told me nothing about you.




Lasandu-i sa se lupte cu propriile lor limite si ignorand goana dupa succes Jerry Schatzberg  ii elibereaza pe Gene Hackman si Al Pacino in propriul lor larg; iar ei, se daruiesc total caracterelor intrupate, contribuind decisv prin performanta epopeica, nu doar la deturnarea peliculei din drumul spre uitare ci chiar la instituirea unui monument de referinta al profesiei de actor.




Du-te sa vezi Sperietaoarea cu alti ochi decat cei cu care o priveai pana acum... Ea nu e ca sa te inspaimante... Ea e ca sa te amuze. Asta pentru ca celui ce a instaurat-o, ii pasa de tine si pentru ca acela te vrea daca nu optimist, macar constient.... Scopul spectacolului, oricare ar fi el, pe aici bantuie .... si asa ceva urmareste.




Lion: Hey Max, you heard the story of the scarecrow?
Max Millan: No.
Lion: You think crows are scared of a scarecrow?
Max Millan: Yeah, I think they're scared. Yeah why?
Lion: No, crows are not scared, believe me.
Max Millan: The god damn crows are scared.
Lion: No, crows are laughin'.
Max Millan: Nah, that's bullshit...
Lion: That's right, the crows are laughin'. Look, the farmer puts out a scarecrow, right, with a funny hat on it, got a funny face. The crows fly by, they see that, it strikes 'em funny, makes 'em laugh.
Max Millan: The god damn crows are laughin'?
Lion: That's right, they're laughin' their asses off. And then they say, "Well, that ol' farmer Jo down there, he's a pretty good guy. He made us laugh, so he won't bother him any more."
Max Millan: The god damn crows are laughin'...
Lion: Ohh, they laughin', woooo!
Max Millan: I gotta tell ya somethin', that's the most hare-brained idea I've ever heard.
Lion: It's true, they're laughin' their asses off.
Max Millan: The crows are laughin'... I guess the fish are reciting poetry...
Lion: I guess so.
Max Millan: Uh huh... and the uh, pigs are playin' banjo? And the dogs would be, let's see, uh... playin' hockey. And the uh... the uh...
Lion: Crows are laughin'.
Max Millan: Crows are laughin', right. Ya know, in the joint I've heard some tales, oh boy, golly I've heard some tall tales. But at least those guys had the decency to admit that it was bullshit, you know what I mean? They actually took pride, pride in that it was bullshit. But the crows are laughin' huh? I mean you're not playin' with a full deck man, you got one foot in the grave beyond.







Picanterii:

- Din intreaga sa filmografie, lui Gene Hackman ii place cel mai mult de aceasta realizare. Pe de alta parte Al Pacino gaseste ca ea are cel mai bun scenariu cu care s-a intalnit vreodata.

- Pentru acomodarea cu personajele si situatiile pe care trebuiau sa le infrunte cei doi actori au imbracat haine ponosite (de vagabond) s-au comportat ca atare si au practicat autostopul in mai multe ocazii, impreuna (desi in afara scenei nu se intelegeau deloc).

- Scenariul original a suferit importante modificari pierzand semnificativ din calitatile sale umoristice, in favoarea unor note sobre si dramatice;

- Spre dezamagirea tuturor si in ciuda marelui premiu (echivalent al Palme d'Or-ului de mai tarziu)  castigat la Cannes Film Festival - 1973, The Scarecrow a reprezentat o catastrofa box office;

- In foarte multe aprecieri de specialitate interpretarile oferite de cei doi mari actori sunt catalogate ca cele mai bune din ambele cariere.







Making of:







cineastul Vilmos Zsigmond

avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Dum Noi 12, 2017 4:53 pm





Cu ochii larg închişi
Eyes Wide Shut -  Stanley Kubrick (1999)



Sa vorbesti despre acest film ar trebui sa fie o adevarata provocare pentru orice iubitor al celei de-a saptea arte...

Cunoscut pentru un simbolism elaborat, complex, si dus pana la extrem, Stanley Kubrick se depaseste aici pe sine intr-un script cimilitura, ce poate fi inteles in cateva moduri total diferite, existand insa si varianta geniala ce le compune pe toate la un loc.  

Maestrul si-a edificat proiectul meticulos, premeditat si in tihna, fructificand o pauza de inactivitate prelungita la 12 ani (!!). In platou  i-au fost necesare 15 luni de turnaje (record mondial de durata) materialul inregistrat astfel, fiind practic refilmat in cateva  randuri, cu modificari de substanta ale scenariului de la care s-a pornit, si cu cheltuieli financiare majore fata de bugetul initial.  

Rezultatul ?....O opera de arta socanta, ce a declansat adevarate dezbateri publice, fiind probabil cea mai controversata productie cinematografica din toate timpurile.

In narativul de baza, cu o puternica tenta erotica, se spune despre problemele de cuplu, instrainare, nemultumire si incertitudine; asta, daca nu cumva criza naturala a varstei medii  ar fi cea incriminata (....iata, descoperita spontan, o alta varianta de studiu).



Mariajul dintre Alice (…ca Alice in Wonderland) si Bill (ca in a dollar bill …adica bancnota) nu e o insotire haotica ci o referire (in multe scene Alice e prezentata in reflexie, iar Bill manevreaza ades bani bilete, la un moment dat rupand in jumatate o hartie-moneda).

Impreuna Alice + Bill +... un copil, sunt o familie in ascensiune ce se preocupa putin de sine, si mai mult de relatia ei cu un mediul pe care l-ar dori cat mai select.






Parabola visare/bunastare, cu rezonante imediate in balantele   libertate/inregimentare, dragoste/compromis, ori revolta/pasivitate, evolueaza (ca de fiecare data) in limitele conventionalului banal, dar  furnizeaza  in acelasi timp suportul necesar unor subtexte etajate, atent corelate.



In debut, cadrul cu Alice dezbracandu-se intre o oglinda si o usa e semnificativ. Incadrarea cu doua columne, face  trimitere la coloanele Joachim si Boaz, ce strajuiau intrarea in templul lui Solomon (elemente esentiale si ale atelierului masonic). Sugestia de ansamblu, ne anunta in felul asta, ca vom urmari o calatorie in lumea oculta (preluarea printre stalpii mistici), ce se va desfasuara intre realitate (usa din dreapta cadrului) si alternativa ei (oglinda din stanga), asta eliberati de incorsetari (goliciunea femeii).

E o declaratie de intentie, un breviar si o legenda de coduri, ce te previn in legatura cu limbajul ce ve urma.

Filmul continua in aceiasi nota. Cei doi ajung la o petrecere mondena, unde Bill e preluat de doua manechine ce ii propun senzual calatoria la marginea curcubeului (...precum in  Wizard of Oz), iar Alice trebuie sa faca fata asalturilor adulterine ale lui Sandor Szavost  (precum  fondatorul Bisdericii lui Satan: Anton Szandor Lavey)...O alambicata metafora, ce implica interventii in coloana sonora, cupaje, ecleraj si culoare, face acum aluzie la tema tentatiilor, si a pacatului originar, dar cresc geometric progresia disecarii mesajului esential.







…pentru ca, la randul sau, decorul  reuniunii abunda in simboluri ce jaloneaza traseul spre zonele subterane ale story-ului. Deslusim  pe rand steaua zeitei Ishtar (libertinaj sexual si opulenta), pentagrama intoarsa (magie neagra), abundenta insemnelor si a arcanelor specifice unor ordine initiatice (cu sens de avertisment), toate vestind, focalizrea secventei cheie a festivitatii orgiastice initiatice, de tip regular.





Avem acum o a doua istorioara de nucleu (intim legata de prima), cu oamenii plini de bani, plictisti de cotidian, dornici de exotic, exces si desfrau. Desi nu reusesc sa impuna o fresca suficient de motivata pe ecran, si sunt imprecis conturati, explicatiile gesturilor lor par solide, plauzibile ...si familiare (cine nu asociaza in reverie imaginea parvenirii, cu cele ale lipsei de griji si a imoralitatii ?).







Sunt peste 20 de minute de film, alocate strict celei de a treia povesti principale, intamplarile o iau razna si schimba radical regulile, ritmul, cat si normele. E partea sublima a alegoriei, caci personajele nu mai au chip si nici atitudine proprie, devenind o masa amorfa patronata de constiinta unica de grup, sustinuta prin ritualuri exacte, menite sa asigure prezervarea atributelor de clasa dominanta. Portretizarea unei forte anonime, angrenata prin interese colective, asa cum ne-o arata Kubrick, e uriasa, tentaculara si descurajanta.

Scripturile secundare patru, cinci, sase si sapte, aduc in lumina  sumar: controlul informatiei (Bill primeste stiri si avertismente prin presa de larga circulatie, in titluri de prima pagina subtil inserate, cu sens flexibil) si al institutiilor de ordine publica (inerte in reactie la solutionarea unor acte prezumtiv criminale);  largi critici sociologice adresate unor structuri perene imposibil de dislocat (elitele de capital rupte de etica); iarasi de un rasunator efect: dubla manipulare a maselor, subliminala si prin extrasenzorial (intreaga butaforie de expresiv analogic, cat si insasi utilizarea ei ca metoda de comunicare...si chiar de convingere).





In Eyes Wide Shut Sunt sunt multe plasmuiri separate, simultane si convergente (ultimele cele mai elegante), iar tu esti invitat sa iti croiesti un drum propriu prin acest labirint. E o productie participativa pe care o vei urma atat cat poti, caci nu i se intampla asta prea des spectatorului de proiectii, iar surpriza, parte insemnata din succesul narativului, presupune in intelegerea ei (din capul locului) o anumita  cultura generala.

Culorile vii si in paletar (ori de cate ori Cruise patrunde printr-o usa, in cadru apare un brad impodobit si iluminat, tonurile si nuantele acoperind practic spectrul) sunt contrastate de echilibrul simplu bicrom al scenelor din ținută ceremoniala unde predomina perechea albastrul/rosu, ori negru/oranj..o alta gaselnita teribila.

In subsidiar ???...complemntaritati, aglomerare de trimiteri si citate:  vulturul bicefal aka gradul masonic 33, ce indica o posibila ierarhie a maestrului de ceremonii  (eventual o pozitionare a ei)




....uzanta si tipicul unor baluri ale protipendadei, opuse "mascaradei" din replica sugerata de plot,








asezarea in sacru...



...ca sa nu mai spun nimic de nesfarsitele conotatii ale deguise-ului venetian (fiecare fizionomie cu aparenta tipologiei sale, si asimilata  unui anumit caracter: bauta, gnaga, moretta, mal-aria, balanzone, etc.- toate mastile carnavalului din laguna avand o istorie proprie si un background stabil)





Extrem de interesant imi pare si ce face Kubrick cu Tom Cruise, aflat la vremea respectiva in culmea clasamentelor de popularitate, dar si intr-o impresionanta devenire artistica.

Intreaga critica este de acord ca prestatia lui Cruise in EWS e modesta, insa nu isi explica de ce acest intermezzo creativ intervine intrerupand un intinerariu stralucitor (intre Jerry Maguire, Vanilla Sky si Mission: Impossible ) ??..



Daca punem toate astea alaturi de cerinta obsesiva si diabolica, ca Cruise  sa refaca de zeci de ori cele mai multe din acte (scena intrari pe una dintre usi a fost reluata de 95 de ori), am putea lamuri cumva lucrurile prin explicatia ca regizorul si-a dorit constient si voluntar sa il extraga pe actor din sistemul sau, si sa il duca in alt loc…sa il faca mediocru; si sa il transporte intr-un segment in care el sa fie silit sa construiasca un personaj slab, ezitant, incoerent si confuz….unul sters, capabil  sa redea peste puterile artei interpretative, eroul fabricat in laboratoarele imaginarul mintii lui Kubrick..

Poate tocmai de asta, in mai bine de 20 de minute de film, cel mai bine platit star de la Hollywood (atunci), ce apare aproape in fiecare cadru al productiei, poarta o masca pe chip si aproape ca nu rosteste nicio replica ??



Inimioara rosie si decoltata.....Stiai ca forma inimii din  cuvantul LOVE e de fapt simbolul testiculelor.. ???...



Ai trecut de atatea ori prin statia de metrou Eroilor, dar n-ai stiut niciodata ca stalpii peronului, in forma evazata sunt stilizarea unor faclii si ca alegerea e un tribut platit sanitarilor de pe frontul marelui razboi (ww1)..Enigma e mai usor de dezlegat la una dintre iesirile din subteran, acolo unde dainuieste un important ansamblu statuar, dar pana la ea, jos sub pamant, habar n-ai avut ca un arhitect (in fapt o doamna) te obliga sa aduci un omagiu, cu fiecare trecere, celor care si-au jertfit viata pentru a salva o alta....

Pai de unde sa afli ca lumanarile din bradul de Craciun, inlocuite in vremurile noastre de "inteligente" instalatii incarcate de led-uri multicolore, sunt simboluri ale lui Hristos ca “lumina a lumii” ...sau reprezentari ale stelelor ???....Fiecare om trebuie sa fie o luminita ce vorbeste despre darul lui Dumnezeu, despre neasemuita Lui lucrare intru salvarea umanitatii.

...N-ai cunoscut ca miile de tone de fier ale turnului Eiffel nu sunt asezate de ornament in miezul Parsisului, ci reprezinta victoria structurilor metalice in fata celor din zidarie...si era cat pe ce sa treci dincolo fara sa afli cum cladirea Parlamentului Uniunii Europene (cunoscuta drept cladirea “Louise Weiss”) este identica cu imaginea Turnului Babel, reconstituita prin evul mediu (si prorocita "in revenire" de noua ordine mondiala).

Pentru ca oamenii au edificat lumea asta (fiecare in parte si toti la un loc) ei au facut-o in asa fel incat ea sa arate unitar, dar si sa pastreze cate o infatisare aparte si plina de talcuri pentru fiecare dintre cei ce au contribuit semnificativ la alcatuirea ei.

Filmul despre care am zis astazi e un miracol in sine. Daca ar fi sa ii dau o nota in ordinea cinematografica ar fi, fara indoiala, una de top; insa daca ar fi sa il evaluez ca valoare spirituala, educativa si morala, atunci niciun punctaj nu mi-ar putea oferi scoruri pe masura, caci EWS este atat de incarcat in instructiuni polivalente, incat uiti rapid de nevoia oricarei înrămari in standarde si categorii.

Kubrick, artizan al simbolisticii vizualului (ii datoram regizorului asta efectiv notiunile elementare ale tehnicilor video-criptarii), ti-o spune din capul locului, inca din titlu: Esti un ignorant !!! .......apoi 210 minute iti explica si de ce.

Sigur, poti merge la sala de spectacol, viziona proiectia de la un cap la altul, si pleca de acolo cu parerea ca ai urmarit o poveste incalcita, plina de semne de intrebare si cu un final acceptabil. Mai tarziu, la bere cu prietenii, ai sa afirmi cu tarie ca ai vazut un film tare (nu da bine sa zici ceva rau despre Kubrick, ce naiba...), dar vei ridica din umeri de mai multe ori, ca raspuns la unele intrebari legate de ce anume ti-a placut atat de mult ??...Da-mi voie sa iti vin in ajutor.



Cu ochii larg închişi zice despre tine in primul rand. Iti spune de la obraz cat esti de nauc, de orb si de surd. Cat de adanc evoluezi inauntrul unei matrice (citeste matrix), in care cei care isi fac socoteli cu tine au reusit sa te incarcereze, sa te izoleze, sa te manevreze si sa te anihileze. Cu ochii larg închişi iti explica cateva adevaruri elementare pe langa care treci zilnic (dar pe care esti setat aprioric sa nu le bagi in seama) si incearca sa iti indice cum sa poti sa iti recapeti discernamantul si verticalitatea. Cu ochii larg închişi ar vrea sa te poata face sa ii deschizi...macar si numai pentru o singura clipa, dar nu te poate forta sa faci asa ceva....Iar daca ai parasit cinema-ul cu parerea ca ai urmarit o poveste incalcita, plina de semne de intrebare si cu un final acceptabil....inseamna ca in tine, el nu si-a atins scopul.



Fotograma a realitatii din spatele facaturii, in maniera complexului abisal de sarade si anagrame, e o adevarata risipa si un dezmat.


Deschide bine ochii...apoi Du-te si vezi ca sa poti pricepe.....Cu ochii larg închişi !

......caci e o realizare de maturitate, un cantec de lebada al unui artist total:  Stanley Kubrick




Picanterii:

-Eyes Wide Shut a fost finalizat si predat producatorilor pe 03.03.1999. Patru zile mai tarziu Kubrick, cu o sanatate de fier, a fost gasit mort in locuinta sa din Hertfordshire, Anglia. Intrucat in ansamblul scenariului apar markere ce sustin fara echivoc, ca regizorul apartinea, sau a apartinut in trecut, unor ordine cavaleresti (illuminati, ordinul masonic, ioaniti, etc.) zvonul potrivit caruia, marturia criptata din film i-ar fi “grabit” sfarsitul, a ramas actual si este asociat cu cel care sustine ca finalul de pe ecrane nu este cel gandit de Kubrick. Cel putin a doua speculatie s-a dovedit falsa, fiind infirmata de o copie a peliculei pastrata “just in case”.

-Nicole Kidman si Tom Cruise (sot si sotie) au semnat contracte “in alb” pentru aceste roluri. Pe parcursul turnajelor (15 luni) actorilor li s-a interzis sa vorbeasca intre ei despre scenariu si au fost constransi sa locuiasca separat pe lungi perioade de timp. Scenele de amor dintre Nicole si ofiterul de marina au fost reluate de nenumarate ori cei doi fiind  “asezati” de Kubrick in peste 50 de pozitii erotice diferite (in film se folosesc doar 4). Desi ar fi dorit sa participe la aceste inregistrari lui Cruise nu i s-a permis accesul. Toate masurile au fost luate pentru ca in cuplu sa se poata instala cu adevarat si profund, starea necesara filmarilor.

-pe tot parcursul realizarii, dar si in finalul ei, Stanley Kubrick a sustinut ca aceasta este cea mai reusita pelicula din cariera sa. Pare sa fie un fel de testament, intrucat gasim in el, mai lesne sau mai complicat, aluzii la toate celelalte filme ale autorului.

-prelungirea perioadei de cantonament i-a produs lui Cruise pagube de zeci de milioane de dolari, actorul aflat in plina glorie vazandu-se nevoit sa refuze o serie intreaga de alte oferte ce s-ar fi putut finaliza in numai cateva saptamani.

-conditia bizara a lui Kubrick, ca acest film sa nu fie proiectat niciodata in tarile est europene, in care democratia era doar mimata, a fost in parte respectata.

-coloana sonora din timpul procesiunii oculte, este in principal o slujba religioasa ortodoxa, performata intr-o biserica din Baia-Mare, redata in sistem banda intoarsa, peste care s-a intervenit cu post procesari. Efectul obtinut e unul magnific, iar ideea a fost imprumutata din tehnicile de studio utilizate de Robert Fripp si grupul King Crimson.

-embargoul informational total, impus de Kubrick, echipei de filmare si tuturor celor ce au participat la realizarea EWS (pentru cei mai multi si conditie "de confidentialitate" specifica din contract) a alimentat teoriile conspirationiste legate de supozitia ca filmul isi propusese divulgarea secretelor ordinului illuminati.

-rolul lui Ziegler este interpretat de regizorul Sydney Pollack, prezentat la Du-te si vezi cu filmul They Shoot Horses, Don't They?

-preocuparea lui Kubrick este orientata nu in directia unor probleme de ordin personal el/ea, a deconspirarii unui complot elitist, ori pentru radiografierea obiectiva a unei stari de lucruri. Ea exprima ferm o grija si un avertisment: procreerea si iubirea s-au disociat si functioneaza diferit, iar sexualitatea etalata si masurata in bani, ucide o dimensiune umana esentiala ce sta deja retrasa prin alte domenii (arta, spiritualitate). Lipsa dragostei este cea care il poarta in deruta pe Bill, dedicat banului si carierei, dar singurul din film constient de o pieredere, pe care nu o poate localiza. La capatul periplului, intuitiv el reuseste sa isi estompeze nelinistea si sa isi compenseze angoasa..Civilizatia umana insa ramane cu ochii larg inchisi si in fata unui pericol iminent, prezent deja....despre asta e vorba




Making of:







avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Joi Noi 16, 2017 8:00 pm






Inteligență Artificială
A.I. Artificial Intelligence - Steven Spielberg (2001)




Monica: What day it is?
David: It is... Today



Daca generatiile viitoare de roboti vor putea aduce pe scena o masina capabila de iubire, care ar fi responsabilitatile beneficiarului acestui sentiment fata de mecanismul compasional ??...E o problema morala nu-i asa ??..."cea mai veche dintre toate....Dumnezeu nu l-a creat pe Adam ca sa il iubeasca pe EL ????


"Copiii incep prin a-si iubi parintii; pe masura ce cresc incep sa ii judece; uneori, ii iarta."  Gandul ii apartine lui Oscar Wilde si certifica o stare de fapt ce tine de fiinta umana si de alcatuirile ei interioare. Nu ar trebui sa ne supere si nici nu ar trebui sa ne rusinam de aceasta “repetabila povara”, insa nici nu ar trebui sa ne impiedice sa ne imaginam: ce ar fi daca oamenii ar putea arata asa cum si-ar dori ???


Professor Hobby: "The greatest single human gift - the ability to chase down our dreams."


In amintire, toate nazbatiile copilaresti ni se arata nevinovate, cu mici consecinte, si de cele mai multe ori ca intamplari hazlii..Ne amuzam de geamul spart cu mingea, zambim la furtisagurile din dulapul cu borcane de dulceata, cuplam repede la micile minciuni recitate “dintro suflare” care invinuiesc pisica, papusa, cainele, canarul…pe oricine altcineva de o culpa, sau de alta.


Cand suntem insa cu ei, de prea multe ori, copiii devin agasanti, cicalitori, egoisti si rai..Formarea unei educatii nu-i nicio treaba simpla, reclama multa pricepere, si necesita o mare de calm.

Oamenii nu ajung de la sine oameni, iar copilaria neindrumata, neocrotita, ori neglijata in meandrele ei, naste cel mai ades monstrii, coplesiti de complexe nerezolvate si gata oricand de conduite nefiresti, abuzive, sau periculoase.

Nu-i de mirare ca omul si-a imaginat si aici o situatie ideala, cu un copil perfect, care sa evolueze liniar si care sa nu puna probleme parintilor sai, ori celor insarcinati cu dezvoltarea lui (evolutia mental-institutionala); insa rezultatul acestui exercitiu de reprezentare simbolica a condus la aparitia unor scenarii uimitoare.



In cea mai impresionanta dintre variante, copilul perfect a fost numit …Pinocchio (numai bine, Carlo Collodi)  si a fost creat de batranul  Geppetto (maestru tamplar)  ca substitut pentru fiul pe care acesta nu l-a putut avea. Povestea devenirii lui Pinocchio, atesta insa un crunt adevar...nu copilul are in el cusurul metehnelor, ci mediul este acela care le provoaca eliberarea, pe seama slabiciunilor lui intrinseci.



Povestea unui copil perfect este povestea unui ambient impropriu omului...si probabil ca de aceea, A.I. Artificial Intelligence, reactualizand prin upgrade caracterul  Pinocchio, inventeaza un android, David (Haley Joel Osment), pe care il monteaza in linii mari cam in acelasi conflict, edificand insa pe final o modificare radicala a conjuncturilor, care sa ii imbunatateasca sansele implinirii.

David este ultima creatie a Cybertronics Corporation si este atat de uman incat are incluse in programele sale subrutine ce implementeaza inocenta, candiditatea, naivitatea...dar si dragostea de mama. De fapt e ceva mai mult decat atat, din superficialitatea unor interpretari, proiectantii i-au inserat instructiuni dedicate, ce rulate in proces, fac ca el sa existe numai pentru a isi iubi mama, si pentru a fi iubit de ea.

Partea cea mai mare reusita a plotului e chiar aceasta dragoste lansata in joc de un nepracticant al ei; caci robotul sofisticat, nefiind capabil de trairi, genereaza in jurul sau o unda ce ii afecteaza doar pe insufletiti; doar pe cei vii implicati in story.




David: "Why do you want to leave me? Why? I'm sorry I'm not real. If you let me, I'll be so real for you!"
Monica: "Let go, David! Let go! I'm sorry I didn't tell you about the world."


Intrebarea care se pune apasat si declinat in toate modurile pe parcursul scenariului, este de ce isi doreste atat de mult David sa devina un copil in viata ? ....Pentru el totul n-ar trebui sa fie decat insiruirea logica a unor secvente informatice. Implicarea empatica a masinii e de neconceput, asa dupa cum nici cea mai firava urma de emotie nu poate fii in vreun fel justificata...Asadar, care este motivatia unei asemenea a abnegatii ?



Nu poti discerne A.I. Artificial Intelligence dintro singura vizionare. Greu poti si din a doua….

E posibil chiar ca intregul film sa fie doar fundalul ultimului sau act, acolo unde Spielberg se dezlantuie...Trupul androidului, conservat timp de 2000 de ani sub o crusta de gheata, si in adancurile unui ocean, este descoperit de succesorii sai, masini mult avansate tehnologic. Omenirea nu mai exista. Pentru noii stapani ai planetei, David inseamna  o inestimabila valoare, intrucat este ultimul care i-a cunoscut pe oameni in mod nemijlocit..
Ca si in Odiseea Spatiala a lui Kubrick, EI (am sa ii numesc “altfel de entitati”), reconstituie fizic (sau doar imaginativ) din memoria robotului, un ambient identic celui in care acesta a evoluat, incercand astfel sa nu il expuna la ceva de neinteles pentru el, in unicul scop de a il studia.





De ce e atat de important sa il cercetezi in amanunt pe ultimul android care s-a aflat in contact direct cu muritorii ?? ...Pentru ca cea mai performanta generatie de inteligenta artificiala, aflata la capatul unor etape lungi si costisitoare de progres, a inteles ca nu poate functiona in absenta fiintelor rationale...Ca e esential pentru perpetuare ca persoanele vii sa  fie replicate....N-au putut recupera din David (prin download) decat dragostea lui pentru mamica sa, pe care vor incerca sa o utilizeze cumva....dar va putea oare vreodata un calculator sa iubeasca asa cum poate face asta o mama ??

"David, you are the enduring memory of the human race. The most lasting proof of their genius. We only want for your happiness. David, you have so little of that."







"So you see, David, the equations have shown that once an individual space/time part had been used it could not be reused. If we bring your mother back now it will only be for one day. And you will never be able to see her again."


Exista pana la urma in intregul Univers o forta mai puternica ca cea care leaga mama si copilul…??? A.I. Artificial Intelligence zice ca nu, dar tu nu il crede Du-te si vezi argumentele cu care isi sustine teoria, vei avea numai de castigat…ca e film de film…chiar daca nu are mereu dreptate.




"David, I often felt a sort of envy of human beings, of that thing they call 'spirit'. Human beings have created a million explanations of the meaning of life- in art, in poetry, and mathematical formulas. Certainly human beings must be the key to the meaning of existence. But human beings no longer existed. So, we began a project- that would make it possible to recreate the living body of a person long dead from the DNA in a fragment of bone or mummified skin. We also wondered would it be possible to retrieve a memory trace in resonance with a recreated body. And you know what we found? We found the very fabric of space/time itself appeared to store information about every event which had ever occured in the past. But the experiment was a failure."


Picanterii:

- scenariul A.I. Artificial Intelligence, i-a fost initial incredintat lui Stanley Kubrick. Acesta a pastrat proiectul in asteptare 12 ani, perioada in care ocazional a gandit mai multe scheme regizorale si o sumedenie de rezolvari tematice. Kubrick a intarziat deliberat realizarea filmului asteptand ca metodele digitale sa avanseze pana la gradul la care ele ar fi putut permite turnajele gandite. A murit insa mai devreme, apucand totusi sa isi sistematizeze obsevatiile din intregul material adunat. Cand era clar ca nu va mai putea lucra, Kubrick a cerut  studiourilor ca documentele sa ii fie incredintate lui Spielberg, indicandu-l pe acesta drept cel mai potrivit continuator al demersului...pe motivul sensibilitatii comune si a reciprocei afinitati dintre cei doi..

-aproape toate indicatiile lui Kubrick au fost respectate de narativ, mai putin scenele care inchid proiectia, acolo unde Spielberg intervine masiv, prin stilul personal, dar in aceiasi nota.

-foarte multe sugestii privind solutiile de platou ii apartin actorului Haley Joel Osment  (11 ani), care a fost consultat de Spielberg in aproape toate situatiile. Pentru a putea sa fie cat mai apropiat de personajul sau, Haley a fost supus unor tratamente de epilare generala si de  depigmentare a pielii.

-intrucat piesa muzicala aferenta ultimei scene,  compusa  de John Williams,  depasea in  lungime durata proiectiei, scena a fost revizuita integral pentru a nu schimba structura melodica. De obicei se procedeaza invers.

- desi pornit de la nuvela sf "Supertoys Last All Summer Long" a scriitorului englez Brian Wilson Aldiss , scenariul a fost considerabil influentat de intriga din "Second Variety" a lui Philip K. Dick si este in cea mai mare masura datorat poemului  "The Stolen Child" a lui William Butler Yeats,







Narrator: That was the everlasting moment he had been waiting for. And the moment had passed, for Monica was sound asleep. More than merely asleep. Should he shake her she would never rouse. So David went to sleep too. And for the first time in his life, he went to that place where dreams are born.


........................................................................


Making of:



avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Sam Noi 25, 2017 12:00 pm





De partea cealalta  -
The edge of Heaven - Fatih Akin (2011 )



Se spune adesea ca cinema-ul este un nou mod de comunicare si ca prin diversitatea posibilitatilor de transmitere a mesajului ce ii stau la dispozitie, el ar putea fi chiar cel mai eficient dintre ele. Desigur, asta numai atunci cand limbajul cinematografic este atent utilizat iar discursul unul coerent, plauzibil si suficient de interesant...



De partea cealalta e un film frumos si usor de urmarit. Place. Istoria unui pensionar emigrant care isi angajaza o prostituata conationala "full time", se impleteste cu ceea a copiilor lor, respectiv un profesor universitar si o militanta activa (ultrareactionara),  dar si cu destinul unei alte familii compusa din mama si fica, intr-un pulp destul de liric si de putin spectaculos insa cu multe intersectari accidentale, ori treceri tangentiale.



Cadre de o mare finete, cu travelinguri duble (atat axial, cat si lateral), un montaj care impiedica orice alunecare a filmului in melodrama (zona  telenovelei, directie pentru care productia are o evidenta predispozitie), dar si dialogurile si scenele de strada, reusesc sa stabileasca o atmosfera ce fura repede spectatorul.



Risipa de scene cheie, asa cum e cea a sicriului ce pleaca din Germania in Turcia, urmata la numai cateva secvente de celalalt sicriu ce face ruta inversa; dar si actul din debutul filmului, pe care Fatih Akin il reia egal in finalul peliculei, ii confera acesteia o circularitate stranie dar si o indecizie a narativului ramas suspendat undeva printre, ce-i drept, putine alternative.



Foarte frumoase, dar mai ales inteligente, rezolvarile de parcurs, jocul Hannei Sygulla (pe care eu nu il pot evalua decat subiectiv, intrucat o iubesc), ordinea abordarilor si unele sugestii schematic inserate.

Nimic din toate astea insa nu justifica pe de-a-ntregul recomandarea de a te duce sa vezi The edge of Heaven. Interesante povesti, bine si riguros relatate, abunda in filmografia universala si aproape ca majoritatea lor au componenta spectaculara ce lipsete acestei mizanscene (in ciuda a doua crime, ori a celor patru drame personale obiectiv si rece etalate).



Ce reuseste el cel mai bine rezida in  propunerea curajoasa a unui nou concept de  universalitate (nu 100% original, dar nou). Nu imi amintesc de nicio productie care sa faca asta atat de subtil, atat de  elegant si atat de convingator. Personajele lui Fatih Akin au arii  intregi de discurs in limba turca, asta daca nu cumva limba oficiala a filmului este chiar turca si nu germana; iarasi atat de desele drumuri de o parte ori de alta a granitei (de multe ori doar la nivel spiritual) dintre cele doua tari, pe fondul unei apropiate integrarii a Turciei in uniunea europeana (speculata intens in perioada in care se intampla plotul), sugereaza ca aceasta nici nu exista in fapt... Ca ea este doar o superstitie sau o nalucire.



Intelegem astfel mult mai bine balbaiala din filmele romanesti postdecembriste, care ne vorbeau permanent despre o realitate imposibil de resimtit in viata de zi cu zi; despre un nivel transnational al civilizatiei, lipsit de frontiere, ori de traditii care sa ne separe si fara stiluri de viata segregare, care sa ne faca atat de diferiti...



Ca sa poti trai macar si pentru cateva zeci de minute sentimentul apartenentei la mondialitate, Du-te sa vezi de cealalta parte...  Nu ai sa regreti.



Picanterii:

- In premiera mondiala, lansarea filmului in salile de cinema din marea britanie, a coincis cu cea a disponibilitatii sale in reteaua de cablu TV - Sky Box Office. Experimentul a avut un rezultat foarte bun din punctul de vedere al incasarilor.

- Partea a doua a trilogiei cinematografice "Liebe, Tod und Teufel" ("Love, Death and the Devil"), care a debutat cu "Gegen die Wand" ("Head-On" in 2004), ar fi trebuit sa fie doua lungmetraje distincte, gandite evolutiv pentru perioade diferite Missing (1982) si Frantic (1988). Ulterior regizorul s-a razgandit insa, optand pentru aceasta varianta comasata.

- Potrivit declaratiilor lui Fatih Akin intregul narativ graviteaza in jurul replicii din scena finala (in care il vedem pe Nejat asteptand pe Ali in pustietatea unei plaje de nisip) si care este inspirata dintro replica apartinand romanului Contele de Monte-Cristo a lui Alexandre Dumas "Darling, has not the count just told us that all human wisdom is summed up in two words? - Wait and hope.'"







Making of:



avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Vin Dec 01, 2017 4:02 pm





"Intr-o lume perfecta, toate filmele ar fi regizate numai de fratii Coen..."





Marele Lebowski
The Big Lebowski -  Joel Coen & Ethan Coen (1998)


“Sometimes there’s a man… I won’t say a hero, ’cause what’s a hero? Sometimes, there’s a man. And I’m talkin’ about The Dude here, The Dude from Los Angeles . Sometimes, there’s a man… well… he’s the man for his time and place. He fits right in there. And that’s The Dude. The Dude from Los Angeles .”  





The Big Lebowski  nu-i nicio istorioara, dupa cum Jeff Lebowski nu-i niciun erou.
Jeffrey "The Dude" Lebowski e o stare de spirit si o optiune.



Cand au inceput acest proiect fratii Coen aveau in vedere un plot in care sa nu se intample mai nimic.

Urmareau doar evocarea unui individ cunoscut, ce i-a impresionat prin stil si prezenta: Jeff Dowd poreclit "The Dude".

Lucrasera deja impreuna cu el, si doreau acum sa il transpuna pe ecran in mod metaforic si emblematic.

Filmul fara subiect  a fost atunci o initiativa esuata, insa avea sa fie reluata in circumstante mult mai favorabile, ceva mai tarziu, prin “Inside Llewyn Davis”.



Totusi, in viziunea initiala Jeff Dowd nu acoperea intreaga imagine de care era nevoie pentru un personaj, asa ca ea se cerea imperativ completata de o alta. A fost ales pentru asta tot un colaborator:  John Frederick Milius.



Desi ambii erau publicisti/scenaristi, apartineau aceleiasi generatii si mai aveau un punct comun in participarea la miscarile de protest ale anilor ’70, diferentele erau considerabile. Primul fiind un cunoscut pacifist, rebel, minimalist si nonconformist cu inclinatii spre hippie;  al doilea  un admirator al armelor de foc cu o puternica predispozitie cazona, dar si un sustinator declarat al combatantilor din Vietnam pe care ii socotea marginalizati si inselati.



Pentru moment melanjul celor doua tipologii parea cea mai buna solutie, dar in valtoarea dezvoltarilor, intregul demers avea sa fie abandonat fix in aceasta faza, intrucat fratii primisera deja finantare pentru productia Fargo.



Dupa terminarea ei, scriptul, ajuns iar in actualitate, dezvaluie un amanunt care scapase: faptul ca cele doua atitudini, ce ar fi trebuit sa formeze caracterul Jeff, se gaseau intr-o opozitie de fond, intrucat veteranii razboiului din Vietnam si adeptii curentului flower power, nu s-au aflat niciodata pe aceleasi coordonate, desi impartaseau credo-ul esential al lui Make love not war  (cu alternativa, pentru doamne: War is shit, rub your clit).




Intr-un moment de fecunda inspiratie problema e solutionata simplu prin introducerea in story a unui partener secundar Walter Sobchak (John Goodman) – proaspat convertit la iudaism si care pricepe totul prin prisma experientei sale militare (amplasat in relatie de buna amicitie cu Jeff Lebowski). Influentele Jeff Dowd si John Frederick Milius, sunt astfel pastrate si divizate in mod egal, in acord cu trasaturile definitorii ale fiecaruia, insa asta readuce in prim plan neajunsul de la inceput: caracterul The Dude nu e desavarsit numai prin imprumutul preluat de la Jeff Dowd.



In continuare, participarea lui Ethan Coen la un eveniment monden ii sugereaza acestuia generoasa idee ca plotul sa se desfasoare in genul  policier noir al ciclului Marlowe (eroul lui Raymond Chandler) dar caricatural, iar  pentru ca el reclama un numar mai mare de destine sunt introduse in narativ: milionarul falit omonim: Jeffrey Lebowski, adica  The "Big" Lebowski cu sotia sa de fatada: Bunny Lebowski -un porno-star;  

Jackie Treehorn, un interlop de clasa (a pornograf si un interlop notoriu), trei muzicieni extremisti: Uli, Franz, si Dieter - constituiti in grup de nihilisti , o plasticiana avangardista: Maude Lebowski - cotata drept “a strongly vaginal artist", un secretar servil: Brandt - yes-man si sicofant …dar si un element de mediere intre extremele Jeff/Walter prin amicul binevoitor cu toata lumea: "Donny" Kerabatsos - ...a naiv si o buna-credinta .



Acest mediu social, incropit in pripa, e angajat intr-o actiune satirizanta, cu rapire, rascumparare, devalizarea unei fundatii, recuperatori, evadari, mutilari…etc.... , in care scopul central (rezolvarea pierderii unui covor agresat prin urinare) cunoaste rasturnari previzibile si are un sfarsit neinteresant.

Intregului ansamblu i se suprapune o tusa ironica in nota Mark Twain.



Acum, cand totul  pare stabilit, se mai adauga drept dresing un narator nonconventional: The Stranger - a mythic, old-time cowboy si un deces lipsit de sens (asa cum sunt ele mereu)…

Insa adevarata problema continua sa ramana intacta: monocromia lui The Dude.



Si pare sa fie o interventie divina, caci invitatia adresata lui Jeff Bridges (meritul exclusiv al castingului), este ultrageniala. Chiar daca rolul a fost scris special pentru el, Bridges ramane o imensa surpriza,  reusind atat de bine si de natural compozitia, incat prestatia avea sa ii marcheze decisiv,  nu numai intreaga cariera, dar si intr-o mare masura chiar viata personala (si....nu numai pe a lui  nesigur ).



Jeff Bridges e piesa care lipsea din puzzle-ul acestei productii,  si e atat de potrivit slujbei, incat pe toata durata turnajelor nu a fost nevoie sa i se dea nicio indicatie regizorala; nici macar una singura…In afara invitatiilor in platou, si a instructiunilor de cadru, propria lui vointa a fost deplina.



Intr-o indrazneala fara precedent, contributiile in gesturi, text, mimica, i-au fost acceptate fara vreun comentariu; pana si vestimentatia (Bridges folosind preponderent la inregistrari propria garderoba) inseamna alegeri insusite  fara obiectii de un staff a carui exigenta in astfel de chestiuni e una legendara la Hollywood.



The Big Lebowski contureaza asadar o alcatuire intre imaginea si modul de viata al unui scenarist  excentric (Jeff Dowd)  si inventivitatea unui actor  de o exceptionala  factura (Jeff Bridges); suplimentata cu intamplari  haioase adevarate din viata celor doi Coen, a obisnuitilor din anturajul, ori din cultura lor.

E ca si cum te-ai ridica cu picioarele pe masa, si de acolo ai relata tot ce poti cuprinde cu vederea, jur imprejurul tau, in acel moment precis.

Un film muncit pana la cele mai mici detalii si realizat cu o atentie de miniaturist chinez pe boabe de orez, in care nimic nu este tratat superficial:

-coloana sonora a lung-metrajului urmareste fiecare participant in parte, fiecaruia fiindu-i dedicat un anumit tipar. Consultant in aceasta problema T-Bone Burnett  (colaborator cu team-ul in O Brother, Where Art Thou?  si mai apoi in  Inside Llewyn Davis), este rugat sa isi imagineze cam ce muzica ar asculta The Dude ?... si el primeste Dylan si Creedence Clearwater Revival, cam ce sound  i s-ar potrivi naratorului ??...si lui i se atribuie Tumbling Tumbleweeds de Bob Nolan,  Jackie Treehorn este perceput prin  Henry Mancini, Elvis cu Viva Las Vegas pentru Bunny, etc..In plus, nicio piesa nu este in track-coloana, ci se aude fie in radioul masinii, fie in boxele sali de bowling, fie in castile walkman-ului,etc...invariabil printr-o mediere.

-utilizarea cu predilectie a obiectivelor wide, instituie o adancime de camp crescuta ce confera profunzimea si dinamica, necesare  libertatii sporite de miscare, si satisfac grija pentru o calitate impecabila a imaginii.

-eclerajul incrucisat prin intrebuintarea anticelor lampil cu vapori de sodiu, ce vireaza lumina rece in tonuri calde, prin substituirea  reflectoarelor fluorescente (ori led) si invers, nu functie de cerintele scenei (asa cum impun uzantele: lumina de seara, zi insorita, etc.) ci corelat cu incarcatura emotionala impusa, de la caz, la caz.

-spirala temperata (sugerand tehnicile film in film) prin care o sumedenie da alte episoade sunt inserate colateral, cu o contributie aproximativa la plot, dar cu conotatii comice, ori memorialistice, aluzive. Intre ele izbanda: Jesus Quintana (John Turturro), un gay cu abilitati de campion al bilei cu gauri, ce straluceste prin originalitate si forta (caci pare intr-adevar cineva cu care n-ai vrea sa ...“f**k around with ...”).



Chiar daca numai prin mijloace de sub-text, alambicata constructie conduce limpede si clar catre o singura concluzie: The Dude nu e doar un carcter. E un mod de a fii.....o filozofie si un concept.

Este o marturie si o propunere, deopotriva, fiindca pana la urma:
Who doesn’t love The Dude?



Dude si vezi, cum poate fi traita frumos, liniar, si fara imputari metafizice, o viata socotita de ceilalti lenesa si irosita..Caci e un imens castig.

In definitiv nimic nu este atat de încâlcit precum ar putea parea, decat daca tu cauti deliberat sa complici  lucrurile.....caci firea umana are (inconstient) o necontrolata fascinatie pentru labirintul de orice fel; una careia cu greutate ii poate face fata....si nu intotdeauna.

Invata sa iti controlezi pornirile...Du-de si vezi  o existenta experimentata in deplina armonie cu universul, derulata neingradit si ale carei rezultate pot face din oricine un................Biiiiig   Dude Lebowski...



The Dude will always be around...'cause the Dude abides, and he does that all the time...










Picanterii:

-toate supozitiile pe care Walter le enumera in legatura cu Bunny se dovedesc adevarate: falsa rapire,  degetul ei (ne)amputat si inexistenta banilor de rascumparare, intreaga inselatorie.

- cu un buget de 15 milioane de dolari, si incasari de 17 (in primul an, si numai pe teritoriul USA) filmul a fost socotit un adevarat noroc: primirea proasta din partea criticii si a publicului preconizand un posibil dezastru. Abia dupa ce incasarile din restul lumii au inceput sa urce ametitor pelicula a trebuit sa fie privita cu mai multa atentie in cautarea unor explicatii. In felul asta ea si si-a capatat locul cuvenit in panteonul cinematografiei, unde ocupa in prezent pozitii  de frunte la capitolele:  cel mai bun film si cele mai puternice personaje (the Dude si Walter). The Big Lebowski, este una dintre capodoperele care cresc in popularitatea odata cu timpul, cotele fiind si azi, (la aproape 20 de ani dupa premiera) tot in trend ascendent.

-The Dude nu joaca niciodata bowling pe toata durata proiectiei.

- Theodore Donald "Donny" Kerabatsos, interpretat de Steve Buscemi este replica si continuarea personajului interpretat de acesta in filmul precedent al fratilor Coen: Fargo (prezentat la Du-te si vezi). Acolo el vorbeste continuu, de fiecare data cand se afla pe ecran. In The Big Lebowski, Buscemi nu apuca sa formuleze mai mult de trei, patru, scurte propozitii…fiind  admonestat mereu (in contul rolului anterior) de Walter prin sintagma: "Shut the f**k up, Donny!".

- Peter Exline, un coleg si prieten din tinerete  al regizorilor, este in egala masura factor major de influenta in compunerea  personajului  Jeff Lebowski (desi  unul necreditat).  Spre deosebire de Jeff Dowd, Exline locuieste intr-un apartament asemanator celui din film, nu are un serviciu, e boem, consumator de white russians si marijuana, entuziast al bowlingului…si detinatorul unei carpete de care se simte in mod particular atasat pentru ca…....that rug “really tied the room together,”....

- Maude Lebowski o intruchipeaza direct pe plasticiana Carolee Schneemann  "who worked naked from a swing"  si indirect pe Yoko Ono (prin cateva afirmatii si scene ce reconstituie in clipiri povesti puse pe seama artistei)

-ceea ce se poate remarca usor in zona pelvisului, ca o proeminenta exagerata a costumului purpuriu a lui Jesus Quintana (John Turturro)...este o punga cu seminte de pasari de forma alungita....recuzita asadar...

- potrivit observatiilor lui Steve Palopoli din iulie 2002, The Big Lebowski a devenit un  cult classic, statutul fiindu-i atribuit in urma mai multor sondaje (anul 2000) care confirmau ca filmul este cel mai citat (din istorie) in dialogurile curente. Experimentele scepticilor care doreau sa infirme teoria s-au soldat cu rezultate surprinzatoare. In Santa Cruz, de exemplu, introdus 20 de luni dupa premiera oficiala, filmul facand inca sali pline si la sase saptamani continui de programare (fapt fara precedent). Un cult clasic..."este nascut din controverse, adeptii cultului avand convingerea ca ei sunt minoritatea binecuvantata sa inteleaga mesajele particulare ale unei opere, pe care toti ceilalti nu le pricep, si pe care critica le ignora"

-pistolul lui  Walter Sobchak este un Colt 1911, cal.45  semiautomatic.

- incepand cu anul 2002 -The Dude din  The Big Lebowski are un  festival anual, Lebowski Fest, lansat in Louisville, Kentucky, United States de un numar modest de numai 150 fani. De atunci, si de acolo, initiativa s-a extins pe teritoriul american (35 de state) si in intreaga lume; chiar si in Anglia, unde evenimentul are loc in fiecare septembrie. Din 2004 se tine si in Londra sub numele The Dude Abides. In seara festiva, participantii imbraca costumele personajelor din film, consuma white russian si joaca bowling toata noaptea. Numarul adeptilor e necunoscut dar estimat la mai multe sute de mii.

- productia fratilor Coen a inspirat si un curent religios  The Dudeism fondat in 2005, care predica  online raspandirea filozofiei si stilului de viata a eroului principal Jeff Lebowsky aka "The Dude". Se numeste The Church of the Latter-Day Dude, are astazi peste 130,000 de  predicatori "Dudeist Priests" in intreaga lume...virtuala. The Big Lebowski detinand si recordul mondial al primei si celei mai indragite  productii cinematografice din reteaua website. Participanti la acest joc sunt peste 3 milioane de useri permanenti si mult mai  multi ocazionali.

- Dude apare in fiecare scena a filmului. Motivul este pentru a compensa absenta omniprezentului povestitor din off, o caracteristica esentiala a ecranizarilor realizate dupa Raymond Chandler.

-in filmul erotic-hard pe care Maude il arata lui Jeff, in spatele lui Bunny Lebowski se poate vedea actrita porno profesionista Asia Carrera (o interpreta devotata meseriei, frumoasa, cu o bogata filmografie, foarte bine dotata si plina de talente....).

-scenariul a fost scris si corectat special pentru actorii: Jeff Bridges, John Goodman, Steve Buscemi si Sam Elliott.

- statistic Entertainment Weekly claseaza The Dude pe locul 14 in topul "The 100 Greatest Characters of the Last 20 Years" iar prestigiosul Empire Magazine aloca pozitia 49 lui Walter Sobchak, si locul 7 lui the Dude in clasamentul "The 100 Greatest Movie Characters"

-in timpul filmului, cuvantul "f**k" este rostit de 292 de ori, cuvantul "man" de 147 de ori (intr-o rata de 1,5 pe minut). De 17 ori se repeta fraza cu pipi-ul pe carpeta; si de cinci ori sentinta "really tied the room together"...cuvantul "Dude" apare de 161 de ori (de 160 de ori rostit si o data in scris,)...

-toate obiectele care se pot vedea in imaginile din al doilea vis a lui Jeff, sunt introduse anterior pe ecran, discret si periferic, in diverse cadre. Este o aluzie la teoria formarii viselor.

-John Goodman considera rolul Walter Sobchak cea mai mare reusita a carierei sale, si este singurul de care e pe deplin multumit. Tot in opinia sa, este si cel mai bun film dintre cele la care a participat.

- pe durata proiectiei Dude bea noua pahare de White Russian (desi pe unul dintre ele partial il varsa). White Russian este un cocktail dulce si aromat, format dintr-un amestec de frisca , vodka si lichior de cafea. Reteta cea mai comuna: 30 ml vodka, 30 ml lichior de cafea, Frisca (lapte, sau lapte condensat a volonte), Doua cuburi de gheata (amestecat, nu agitat) - se foloseste frecvent lichiorul de ciocolata in locul celui de cafea.

-grupul tehno Autobahn e un omagiu adus trupei germane  de muzica rock electronica Kraftwerk, al carei album nr. 4 din 1974 (de mare succes)  s-a intiltulat exact asa. Coperta LP-ului ce se poate zari pe ecran, este si ea o aluzie Kraftwerk, fiind o prelucrare dupa mapa discului The Man Machine, al saptelea album (titlul original: Die Mensch-Maschine Kraftwerk - 1978)





"Many people ask why, of all the films that have been made, The Big Lebowski has its own travelling festival. Well, Citizen Kane is often hailed as the greatest film of all time, but I don't imagine that a Kane Fest would be any fun at all. The Big Lebowski has a good deal of tenpin bowling in it and tenpin bowling is fun. Not to mention the therapeutic value of having a few White Russians. Much like the rug in the Dude's apartment, tenpin bowling really ties the Fest together. Hope to see you out on the lanes."



Making of:











"It's good knowin' he's out there, the Dude, takin' 'it easy for all us sinners....."
avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Vin Dec 08, 2017 7:31 pm






La Limita Extremă
Point Break - Kathryn Bigelow (1991)




Bodhi: Yo, Johnny! I see you in the next life!



Din punct de vedere stiintific, este un produs insarcinat sa declanseze aproape instantaneu lantul de reactii ce pregatesc organismul pentru conditii extreme. Punctul de pornire sta in sinteza aminoacidul tirozină sau fenilalanină, care prin hidroliză L-DOPA stereoselectiva (si un proces de decarboxilare), devine o dopamină activă.  

Fabricata si pusa in circulatie de glanada medulosuprarenala, efectele ei sunt imediate si conduc la accelerarea ritmului cardiac, conjugata cu vasodilatare si cresterea in volum a bronhiilor, totul in scopul favorizarii lipolizei (producerea glucozei).

In  situatii identificate “de criza” functioneaza ca un transmitator neuronal, activand spontan receptorii nervosi si instituind starea generala de alerta..Se numeste Adrenalina, dar mai este cunoscuta si ca epinefrină, sau suprarenină.

In literatura, adrenalina apartine unei biochimii a emotiilor, iar termenul a preluat popular in incarcatura semantica nevoia unora de a isi gestiona actiunile la cote limita, ca pe imperative important de indeplinit intr-un stil de viata original.



Point Break, al patrulea lung metraj al regizoarei Kathryn Bigelow  (The Hurt Locker , Blue Steel, Zero Dark Thirty) a fost denumit de o parte a criticii a real…"Pure Adrenaline Edition"..iar filmul tine inca varful clasamentelor cu cele mai tari scene de actiune, cele mai riscante cascade realizate de actori fara dubluri, cele mai captivante imagini din surfing, ori din skydive..



Intr-adevar, inauntrul cuiva obisnuit cu viata latenta, cantonata in rutina si cotidian, imaginile ce se succed pe ecran, intr-o mare viteza, induc un fel de acuza, daca nu chiar o condamnare; insa dincolo de structura unui scenariu destul de comun (o banda spargatori de banci alcatuita din tineri extravaganti), ori incarcat de preocupari spectaculose, Point Break propune (in paralel) si o complexa dilema existentiala, filozofica.

Bodhi: What's the matter with you guys? This was never about the money, this was about us against the system. That system that kills the human spirit. We stand for something. We are here to show those guys that are inching their way on the freeways in their metal coffins that the human sprit is still alive. Don't worry about this guy, okay? I know exactly what to do with him.



Niciunul dintre cei ce alcatuiesc “banda fostilor presedinti” nu jefuieste din nevoi materiale, ori din imboldul lipsei de actiune; din dorinta de a impresiona media, sau pentru propria legenda. Motivatiile vin din zona protestului si a nemultumirilor sociale..a unor aspiratii, pasiuni si sensibilitati comune. A aceleiasi interpretari si intelegeri a universului.




Atacurile sunt mai mult simbolice, pentru ca regula lor de baza este sa nu fie niciodata fortat tezaurul sucursalei pradate..iar banii subtilizati la nivel de caserie (maruntis) sunt oricum asigurati…Victima e numai banca si sitemul pe care ea il reprezinta…Niciun client nu sufera vreo pierdere…dar capata in schimb o experienta marcanta: participarea pe viu la un hold-up banditesc..iarasi: adrenalina.



Insa Point Brake nu e o productie  speciala doar pentru atat. Pana aici el se inscrie perfect in categoria de filme “californiene” si elogiul adus surfingului e parte inseparabila a genului ce detine un public dedicat, putin numeros, dar constant.



Nu e nici vreo productie care sa graviteze in jurul unor actori cu larga audienta, desi la momentul lansarii cei doi protagonisti principali, erau…”pe val”  si la figurat…In afara unei cinematografii de inalta clasa (scenele urmaririi pe aleile inguste ale  Santei Monica, filmarile din skydiving si surf, fiind absolut geniale) narativul lui Point Brake lasa toate astea in subtext, intreaga ambianta minutios si atent construita servind doar ca suport plotului, in care e vorba de fapt despre cu totul altceva.



Abia numele liderului neoficial al grupului de surferi, Bodhi (Patrick Swayze) arunca in script primul marker, si asta destul de tarziu. Caci ”The Bodhi Tree”, semnifica in religia budista locul magic in care cineva poate oferi altcuiva iluminarea…El e hintul care ne pune pe sinele povestii vizate. (Bodhisattva – wakefulness)

Iluminarea nu e accesibila insa oricui. Iar daca Bodhi o poate transfera, discipolul dornic sa o primeasca, trebuie sa aiba resursele necesare receptarii darului; si Johnny Utah (Keanu Reeves) le are. Adanc disimulate in sufletul sau de proaspat agent FBI si de fost jucator profesionist de fotbal american, stau toate calitatile care sa ii permita accesul la pragul suprem al devenirii. Bodhi, nici nu face altceva decat sa declanseze un mecanism armat sa functioneze independent intr-o singura directie, insa maiestria nu pierde nimic din grandoare, ramanand la nivelul instituorului care a stiut sa isi descopere ucenicul inzestrat cu har.

Johnny Utah: [while night surfing] I gotta be fucking crazy!
Bodhi: But are you crazy enough?






Relatia stabilita intre cei doi, suficient de distanta in planul evenimentelor, insa agresiva si violenta pe palierul confruntariilor ontologice, radiaza o unda crepusculara ce se propaga concentric in intregul film, metamorfozand pelicula intr-un magnific eseu cinematografic.






De la un cap la celalalt Point Break e doar relatarea unui ritual de initiere cu faze distincte dintr-o asceza inversa, iar gaselnita transpunerii pe ecran a experientei (majore si determinante in viata oricui) sub forma istorioarelor de vacanta plina de evenimente memorabile, declanseaza in spectator o vibranta revelatie.

Secventele finale ce se petrec la o buna perioada de timp dupa povestea propriu-zisa, ni-l prezinta pe Johnny Utah transformat deja…parul ii este lung, starea de neglijenta suficienta, costumul de jeansi indeajuns  de nonconformist pentru un agent in exercitiu; gestul aruncarii in valuri a insignei de ofiter bifeaza irevocabil sfarsitul procesului evolutiv al carui obiect a fost de-a lungul celor 122 de minute ale proiectiei.




Intre Utah si Bodhi transferul e acum complet.

Bodhi: If you want the ultimate, you've got to be willing to pay the ultimate price. It's not tragic to die doing what you love.

Nu e tragic sa mori facand ceea ce iti place”  este motto-ul celor care aleg sa traiasca fiecare clipa ca si cum ar fi ultima. Un mod de viata, pe care daca nu il poti urma, merita macar sa il admiri de la distanta…

Du-te si vezi punctul rupturii…..aaaa, adica… “Point Break”…dar fii cu bagare de seama: are sa se schimbe cate ceva si in tine.....




Bodhi: Look at it! It's a once in a lifetime opportunity, man! Let me go out there and let me get one wave, just one wave before you take me in. I mean, come on man, where I am I gonna go? Cliffs on both sides! I'm not gonna paddle my way to New Zealand! Come on, compadre. Come on!



Picanterii:

- banda de spargatori The Ex-Presidents are in componenta sa patru personaje in spatele carora opinia publica americana (si nu numai) a adunat multe reprosuri: Nixon, Carter, Reagan si LBJ (Lyndon Johnson). Ideea unor oameni politici talhari care sa isi asume acte gangsteresti  indreptate impotriva sistemului este metaforica.

- Keanu Reeves, nu foarte apreciat printre colegi, dar care face in acest film unul dintre cele mai reusite roluri ale carierei sale, a fost cooptat in casting (pentru caracterul Johnny Utah) abia dupa refuzul in lant al actorilor Matthew Broderick, Johnny Depp, Val Kilmer si Charlie Sheen.

- Point Break s-a incredintat initial  regizorului  Ridley Scott. Motivele inlocuirii lui cu Kathryn Bigelow sunt ambigui si neconvingatoare.

- pentru acest film Keanu Reeves a luat lectii de surf, descoprindu-si in asta o chemare si un talent inascut despre care nu avea stiinta. A devenit de atunci pentru el o pasiune si un hobby practicat asiduu.

- in perioada realizarii productiei James Cameron si Kathryn Bigelow erau sot si sotie. Cameron a participat intens la rescrierea scenariului, apoi nu a mai intervenit deloc in productie, fiind absorbit de filmul pe care il turna in paralel: Terminator 2.

- inregistrarile urmaririi din alergare au fost realizate cu un echipament inventat ad-hoc: o camera de 35mm, accesorizata cu un girostabilizator si vizare prin dispozitiv independent coaxiat, intrucat la acea viteza filmarea prin vizor nu era posibila. Chiar si asa scena a reclamat un mare curaj din partea operatorului.

- numele original al filmului a fost “Johnny Utah”. Temporar s-a renuntat insa la el, in favoarea titlului  “Riders on the Storm” (vestita piesa The Doors), abandonat de asemenea. Niciunul nu avea o sonoritate ori vreo semnificatie care sa rezoneze cu plotul. Point Break in schimb este un termen ce tine de surfing si de circuitul narativului. S-a ivit accidental, si a fost adoptat abia pe la jumatatea filmarilor.

- Patrick Swayze, care in mai toate filmele si-a facut singur cascadele de lupta, ori conducand masini, a invatat skydiving-ul cu instructori specializati. Pentru scenele in care plonjaza din avion au fost necesare 55 de salturi, toate filmarile din aer care il surprind fiind autentice.

-actul in care Utah sare fara parasuta pentru a se atasa in cadere de altcineva care poarta una (Bodhi) a fost analizat intr-unul din episoadele MythBusters (Discovery Channel ). Rezultatul ?...saltul si rezultatul actiunii sunt posibile (nu pe durata celor 90 de secunde considerata excesiva); cei doi nu puteau comunica; Johnny nu ar fi putut tine in mana un pistol (sau alt obiect), deschiderea parasutei la altitudinea din film fiind socotita tardiva si imposibila.

- in lumea celor pasionati de acest sport Point Break  a fost mereu apreciat ca filmul care detine una dintre cele mai importante 10 scene de surfing surprinse pe pelicula in toate timpurile, desi cele alese difera intre ele de la clasament la clasament.

-utilizata pur metaforic "furtuna de 50 de ani" nu este o legenda, desi durata ciclului ar putea sa fie ceva mai lunga. E deja dovedit ca repetarea evenimentelor meteorologice, ce concura la producerea unor astfel de efecte, exista ca fenomen.

-filmul a avut un remake in 2015, sub bagheta lui Ericson Core




The making off:



avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Dum Dec 17, 2017 10:15 am






Fantomele lui Goya
Goya’s Ghosts - Milos Forman (2006)




Cum poate o opera de arta sa ucida ? In moduri nenumarate insa filmul asta ne spune ca treaba  s-ar putea face si altfel...prin ricoseu).
                                                                                 


Goya, pictorul oficial al curtii spaniole realizeaza intr-un moment fecund portretul frumoasei  tinere Ines. Ii iese bine...chiar foarte bine.







Ea e membra a unei familii importante de comercianti pe nume Bilbatua (cine altcineva si-ar fii putut permite serviciile pictorului regal ?),  iar portretul place la nebunie unui inalt prelat : Fratele Lorenzo Casamaeres ( e un mic joc aici, pentru ca Lorenzo se indragosteste de opera de arta si nu de fata, insa asta declansaza in el interesul pentru Ines ce preia sentimentul).



Sunt vremuri tulburi in Europa acelei epoci, iar Inchizitia traverseaza cea mai importanta perioada din evolutia ei. Multe intrigi, culise, comploturi si conspiratii, executii, judecati sumare si suplicii.





Tinara adusa in atentie de tabloul lui Goya ajunge in temnita unde e abuzata si insarcinata de Lorentzo. Trec 15 ani. Se naste o fetita ce devine prostituata. Fratele Lorentzo e executat de cei pe care intr-o alta etapa ii judecase si condamnase, iar Spania trece pe rand  de sub francezi,  sub englezi si apoi isi revine siesi , reabilitandu-si institutiile intre care si Inchizitia. Goya e martorul tacut a tot ce se intampla.





Ines inebuneste..Scena finala in care ea insoteste caruta ce transporta trupul inert al celei ce a nenorocit-o, urmata la cativa pasi in spate de un Goya, batran, surd, neputincios dar cu partea lui de vine e de un mare efect.
                                                                       


Milos Foreman, un regizor inegal, reuseste aici o ecranizare eleganta a carei vizionare are sa iti faca placere. Daca Foreman a fost in stare de un Amadeus si de acel magic One Flew Over The Cuckoo’s Nest, el a reusit in egala masura  si “performante“  la polul opus prin alte (sub)productii.



Goya’s Ghosts e undeva pe la mijloc, iar  scenariul salveaza multe dintre scaparile regizorale care par sa fie rodul pripelii, dar care ar putea apartine si unor subtilitati peste nivelul adanc al deslusirii.
                                                                         





Pelicula reclama insa imperativ atentia spectatorului la detaliu, caci grija cu care fiecare cadru e adaptat modului de compozitie al celebrului autor al Ororilor Razboiului (si al sentintei tenebroase: "somnul ratiunii zamisleste monstrii") e impresionanta.

Pe de alta parte farmecul Nathaliei Portman contrastand grozaviilor din care e alcatuita povestea e o gaselnita ideala, ca si montajul unor scene cheie. Captiveaza cel mai mult si solutiile de comprimare a unor subploturi ce reusesc sa consolideze narativul si sa dea cursivitate lungmetrajului, facandu-l egal de interesant in fiecare dintre momentele lui.



Du-te sa-l vezi...
PS........ nota 10 pentru Javier Bardem, cel din No Country For Old Men, care si aici face un rol memorabil.


Picanterii:

- Scenariul a fost inspirat de panza lui Goya denumita "Milkmaid of Bordeaux". La fel, alegerea actritei Natalie Portman a fost impusa de asemanarea ei cu personajul din tablou.

- In alocarea costumelor a afost ascunsa o mica sarada. Aproape toate piesele purtate de caracterele principale sunt autentice si apartin unor personaje istorice remarcante fiind purtate cel putin o data in evenimente publice de notorietate.

- In stabilirea castingului Milos Forman a avut o singura impunere de ne-negociat Randy Quaid in rolul regelui Spaniei. Daca acesta nu ar fi fost cooptat sau ar fi refuzat oferta, intregul scenariu ar fi trebuit reconceput (declaratiile regizorului).





Making of:




avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Lun Dec 25, 2017 2:35 pm





Șatra
Tabor ukhodit v nebo -  Emil Loteanu (1975)



"Nu ştim de când umblăm cu negrele noastre corturi prin lume/ Nu ştim de ce colindăm cu lun­gi­le noastre căruţe prin lume/ Nu credem în ur­sitori, dar cineva ne-a ursit/ Să fim mereu pe drumuri, fără sfârşit/ Credem în viaţă şi viaţa ne este amară/ Credem în dragoste şi dragostea ne omoară..."



Oamenii sunt la fel..Nu egali intre ei, asa cum minte cu nonsalanta declaratia universala a drepturilor omului: ci pur si simplu la fel.

Sigur, diferentele individuale care fac fiecare persoana unicat sunt altceva, iar lor li se mai adauga, dupa acelasi principiu, caracteristicile specifice de grup. Duse la extrem ele se numesc nationalism, insa pana acolo, forma cuminte, docila si ascultatoare, e cea de natiune.



Dincolo de elementele strict tehnice (etinie, spatiu geografic, traditii comune, cultura, descendenta istorica, vatra..etc.) fiecare natiune are cate o trasatura definitorie. Spunem de exemplu, intr-o prima delimitare, ca neamtul e meticulos, rusul grobian, englezul pedant, italianul superficial, frantuzul fandosit si amorez,....si mai spunem ca romanul e smecher..............Atat de smecher incat isi poate fura singur caciula, pentru ca apoi sa mearga la politie, nu pentru auto-denunt, ci ca sa reclame furtul...

Mai spunem ca moldoveanul e lenes si molcom, ardeleanul incet la minte si puturos, olteanul negustor si hot,  tiganul...patimas, infocat si nestapanit.

Poate nu intamplator tiganul este simbol al libertatii absolute.



Filmul incepe cu acest sugestiv dialog...

"-Cine stie mai multe ?...Prostul sau Inteleptul ?
-Prostul. Inteleptul pune totul la indoiala. Mai bine sa fii prost..."


Explozie de sunet si culoare in Șatra lui Emil Loteanu (Poienile rosii, Gingașa și tandra mea fiară, Lăutarii, Anna Pavlova), actor, regizor, scenarist, poet și scriitor roman (devenit rus prin jocurile vitrege ale istoriei) a carui cariera s-a desfasurat intre tara (liceul sf. Sava – Bucuresti si Studiourile Sahia langa care locuia) si URSS (actorie Chisinau si teatru academic si cinematografie Moscova).



Ecranizare libera, mizanscena propune o poveste de dragoste mai putin obisnuita, dintre oachesea tigancă Rada si hotul de cai Luicu Zobar, personaje ale nuvelei "Makar Ciudra" a lui Maxim Gorki. Ca sa zica de ea insa, Loteanu ne spune despre tigani...si ca sa faca asta la superlativ, impune productiei un ritm si o masura care sa te introduca adanc in comunitatea lor. Una ancestrala, ce pare nealterata de trecerea timpului, cu valori putine, statornice, reguli precise si radicale. E o atmosfera atat de bine redata incat aproape ca simti in nari mirosul fumului de la focul de tabara, pe cel al gunoiului de grajd...si pe cel al asudarii cumulate in mai multe zile de neprimenire....Iar cand Rada (Svetlana Toma) canta si danseaza, clatinandu-si provocator sanii, ori unduindu-si soldurile, pe muzica incitanta a lui Eugen Doga, mai ca iti vine sa dai cu sapca de pamant si sa sari in ecran ca sa participi la zaiafetul ce se incinge acolo...



Șatra - O șatră urcă la cer, pretinde ca tiganii sunt eterni. Nu ca ar fi buni, usor de convietuit cu, sociabili, ori altfel decat nestatornici (nomazi), rebeli, nesupusi ordinii publice, si iute la manie; doar eterni, arhaici si din aceste doua motive: magici...



Caci pentru toti ceilalti "Magic" este cuvantul de ordine al filmului,.Toate itele conduc numai la fantastic. Credinta religioasa a Radei, continuitatea straveche, perenitatea unor traditii ce desfid trecerea timpului...dar si felul in care prin medierea vrajitoriilor, a ierburilor miraculoase, a incantatiilor si a retetelor secrete, e invocat supranaturalul, cel care, sustinut de patima,  furnizeaza primul  mare sens ontologic al filozofiei tiganilor: liberatea.

Nu iubi banii, te vor amagi..
Nu iubi femeile, te vor trada..
Intre toate, Libertatea e bautura cea mai dulce


Intr-un plot fascinant, cu un final tragic, pur tiganesc, in care pana la urma Zobar alege libertatea ca fiind mai importanta decat dragostea (viata nu e pe podium in acest clasament), Loteanu face mare risipa de cadre stralucitoare, pline de culoare si de impresionante privelisti, proiectand pe ecran mai degraba motivele pentru care tiganii nu pot fii altfel decat asa cum sunt....iar Rada, chiar e fermecatoare (stricto sensu)



"Făcătoare de minuni, ea însăşi un miracol, ţiganca întruchipată de Svetlana Toma, pluteşte ca o muzică peste superbul film al lui Loteanu, film în care orice tentaţie a documentarului sau a pitorescului este izgonită în numele unei tentaţii mult mai mari, aceea de a contopi istoria cu legenda, cruzimea cu tandreţea, viaţa cu arta." - Nina Cassian - 1976 (România literară)





Du-te sa vezi cum e bucuria de a trai si iubi liber...chiar si numai pentru cateva clipe din intreaga viata.

...sau cum O șatră urcă la cer ....hop-hop-hop  !!..... Ai lai lai lai lai lai la.... !!


N-am nici rochii, nici pantofi,
Nici castel cu slujitori,
În căruță m-am născut,
Din căruță știu să cânt.

Lai lai lai...

Țiganco cu banii-n păr
Și cu sânii ca de măr,
Hai cu mine-n lumea mare
Să vezi cum e cu parale.

Ai lai lai lai lai lai la....

Mai străine, măi străine,
Stai în lumea ta cu bine,
Eu nu-mi las țiganii mei,
Poți să-mi dai tu mii de lei.







"Despre muierile şatrei, Zaharia Stancu ne spune că au minţi agere, au viclenie, au ochii rotunzi, neobişnuit de negri, ochi cu care ameţesc şi zăpăcesc. "Cum te uiţi la mine-n ochi/ Cum te deochi/ Cum te uiţi la mine-n gură/ Te-ngălbeneşti la figură..."



Picanterii:

- realizarea productiei a avut, in majoritatea ei, deplinul si dezinteresatul concurs al unei șatre autentice de tigani..ce nu a avut pretenii finaciare. Pe langa dansatorii profesionisti, instruiti de un coregraf, in multe scene se pot vedea improvizatii "clasice" sustinute "cu patima" de persoane care iau evenimentele in mod foarte serios, si nu inteleg din ce se intampla mai mult decat prilejul de a petrece.

- incheierea filmarilor s-a sarbatorit traditional, cu participarea figuratiei, a echipei de filmare si a autoritatilor locale, intr-un chef de pomina in care nimeni nu a ramas in picioare pana in zori. Disparitia mai multor efecte personale, dar si a unor accesorii, materiale, parti de echipament, au fost raportate a doua zi. Nimic insa nu s-a mai putut recupera. Regizorul Loteanu a ramas fara acte si fara o haina de piele, de care era foarte atasat (considerand-o norocoasa). Studiourile Mosfilm, nu au imputat nimanui pierderile (Emil Loteanu - Amintiri din platou)

- pelicula a circulat in lume si sub tilurile: O șatră urcă la cer, Queen of the Gypsies, The gypsy camp goes to heaven, Gypsies Are Found Near Heaven




Making of:





avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Sam Dec 30, 2017 9:20 pm






Razboiul Stelelor
Star Wars: Episode IV: A New Hope (1977), Episode V: The Empire Strikes Back(1980), Episode IV: Return of the Jedi (1983); Episode I: The Phantom Menace( 1999), Episode II: Attack of the Clones, ( 2002), Episode III: Revenge of the Sith (2005). - George Lucas






Filozofiile filmelor care vor trăi pentru totdeauna sunt aparent cele mai simple. Ele pot avea adâncimi profunde, dar suprafețele lor sunt la fel de clare pentru public ca un incantator basm din copilarie. Am aflat acest lucru datorita observatiei că relatarile ce par a fi nemuritore -  Odysea, Don Quijote, David Copperfield, Huckleberry Finn - sunt toate la fel: un erou curajos, un mediu viu, o căutare, oameni și locuri pline de culoare, esecuri, descoperirea adevărurilor esentiale. Dacă ar fi  să prognozam cu acuratete care filme vor fii  în continuare foarte cunoscute in secolele care vor urma din lista n-ar lipsi nici The Keystone Cups, nici Vrăjitorul din Oz, nici Keaton, nici Chaplin, nici Astaire și Rogers, nici probabil, Casablanca ...Dar "Star Wars,'' cel mai sigur ar ocupa inca un loc de frunte.






A fost gandit sa fie o poveste a tuturor povestilor, si un film al tuturor filmelor.

Cuplul R2-D2 si C-3PO ii simbolizeaza pe Stan si Bran in revers, dar in fiecare din ei mai locuiesc cateva personaje...in R2 zace un Sancho Panza poznas si un paladin devotat plin de curaj, iar in C-3CPO stau la un loc si omul de tinichea, si leul cel fricos din trupa plecata in cautarea lui Oz..   Solo  Han si (Wookiee) Chewbacca sunt imaginea impartita a cawboy-ului ratacitor, ori a aventurierului explorator aflat in relatie aproximativa cu legea, dar bine ancorat intr-o altfel de morala;

Jedi Master Yoda este inteleptul si strategul, dar si Merlin-ul din planul secund aflat in control; Jabba the Hutt lumea interlopa, piratul, „il capo di tutti capi”, traficantul si seful de clan. Apoi avem ordine cavaleresti, printi si printese ce trimit la lumea fanteziei, in contrast cu puternice elemente din stiinta politicii si a raportului democratie/totalitarism, o sumedenie de alte teme mitologice, traditionale, religioase, literare, poetice, metafizice, etc.



In fapt, dubla trilogie Star Wars (in curand tripla) strabate aluziv cele mai importante momente ale istoriei oamenilor, cu statii/opriri in regiunile: antichitate, egiptul antic, crestinism, imperiul roman,  taoism, ordinul templier, codul de conduita bushido, revolutia franceza, hindusism, al doilea mondial, islam,  rezistenta franceza, budism, razboiul din vietnam, masonerie,....noua ordine mondiala.

Si totul vine ambalat in imagini de vis, cu efecte electronice de o fascinanta calitate, oportunitate si inventivitate; cu una dintre cele mai impozante coloane sonore din intreaga cinematografie si incarcat de o recuzita in care totul surprinde prin neasteptat.



Personajele din Star Wars locuiesc intr-o galaxie fictiva, situata mult inapoi in timp si la o distanta foarte indepartata de tot ce reprezinta pentru noi universul cunoscut. Comunitati de oameni, sau umanoizi,  traiesc in anturajul a nenumarate alte forme de viata constienta, locul e populat de andriozi si roboti in serviciul celor insufletiti, calatoria spatiala la nivel warp e rutina, iar forma de organizare statala care la inceput e Batrana Republica, se transforma sub ochii nostrii (prin urzeli si intrigi care sustin plotul) intr-o federatie pentru a deveni in final Marele Imperiu Galactic.



Intregul complex de imprejurari, guvernat autoritar de un camp energetic omniprezent (Forta - ce leaga toate fiintele intre ele tinand galaxia in coeziune perfecta), penduleaza intre doua extreme: Cavalerii Jedi si Lorzii Sith, adica in fond un principiu al binelui si unul al raului. Forta, insusita prin antrenament si practica, poate oferi aplicantului (cu anumite abilitati inascute), dezvoltari extrasenzoriale care ii permit comunicarea la distanta telepatica, premonitia, controlul altei minti, telekinezia, luciditatea si clarviziunea... iar mai departe pe aceasta cale sta partea intunecata la care numai un numar extrem de redus (dintre cei super-dotati) poate accede.

The Force is what gives a Jedi his power. It's an energy field created by all living things. It surrounds us and penetrates us. It binds the galaxy together.

Relatia dintre Sith si Jedi pare destul de confuza. O vreme primim motive sa credem ca numai un Jedi foarte bine instruit si dotat poate ajunge Sith, insa nu este asa. Pe de alta parte, daca ordinul Jedi admite un numar nelimitat de membri, Lorzii Sith nu pot fi decat doi: Un maestru si un ucenic. Puterea lor este mai mare, si aproape de fiecare data cand exista o infruntare directa trebuiesc mai multi Jedi pentru un singur Sith.

Epopeea coteaza astfel „partea neagra a fortei” undeva deasupra celei bune, socotind-o o esenta a ei si un pas inainte in evolutia spirituala, ceea ce pentru ecran (si nu numai) inseamna un concept absolut nou si teribil de valoros. Destinul personajului Anakin Skywalker parcurgand drumul descris, sub directa obladuire a cavalerilor Jedi care stiu ca el va trada la un moment dat, ca va deveni puternicul Sith ce le va aduce distrugerea este inteligent speculat de story. Nu e important ca binele sa triumfe, important este ca in Forta sa existe permanent un echilibru echitabil cu raul.



Alegoric, Star Wars reprezinta asadar intreaga umanitate asa cum probabil ar arata ea privita de undeva din afara, intr-o succinta apreciere, fara partinire si fara patima. Metafizica, etica, adevar, caritate si credinta sunt principalele unelte ale narativului, care insa vizeaza si cealalta tinta, fondul comun situat in adancul fiecaruia dintre noi; magazia cu legende, povesti, mituri si imagini esentiale a fiecaruia. Locul unde pastram zanele, magicul, feti-frumosii si seninatatea. Pe Harap Alb si pe Cosanzeana, pe Hansel si Gretel, pe Alba ca Zapada, pe Cenusereasa; dar si pe Spăn, pe Zmeu, pe Capacun, pe Urias, ori pe rautaciosul  Barba Cot, pe balaurul lacom, sau pe vrajitoarea cea imposibil de rea...



Fiindca Star Wars este o calatorie in afara granitelor imaginatiei si asta deschide toate alternativele, inlaturand orice opreliste gandului constrans astfel sa cuteze.

In istoria cinema-ului Star Wars e un alt punct fundamental de rascruce, caci abuzul de efecte speciale dublat de o cu totul alta abordare a modului in care sunt gandite scenele cheie (acolo unde nu mai avem de a face decat cu incarcaturi complexe la care mesajul suprapus pe multe planuri e secondat de imagini stratificate cadru cu cadru, iar coloana sonora e tratata de pe picior de egalitate cu restul elementelor ce compun productia, pe zeci de canale audio) declansaza in spectator o stare de spirit noua si unica.



Chair in debutul primului episod, o priveliste a spatiului stelar este pentru prima data inregistrata in platou deplasand axial (si in retragere) camera, nu decorul din fata ei...Pe acest travling, de undeva de deasupra, o imensa nava cosmica depaseste punctul de statie, in sens opus de mers, stabilind surprindere si senzatia de situatie reala...Putem sa ii vedem detaliile constructive si sa ii auzim motoarele, aproape ca ii simtim trepidatiile....Insa cand ne dezmeticim si cand stimulii ne ordona sa cautam butaforia, adica explicatiile logice, obiectivul pleaca in lateral dezvaluind ca vasul se afla intr-un intens schimb de focuri cu un altul, mai mic, in urmarirea careia e angajat (trecerea de la atmosfera de pace la cea de lupta fiind exceptionala -  la vremea ei a fost catalogata ca cea mai buna deschidere de film ever).

In alt episod cadrul e reluat la o scara mai larga, caci dupa ce un crucisator spatial ne este aratat navigand in toata maretia lui, aparatul de filmat il abandoneaza si plonjeaza in subscena, introducandu-ne fara nicio pregatire prealabila, intr-o sarja aeriana cu incruciseri violente de rafale, epave in flacari, riposte de maxima intensitate. Din difuzoare pe toate trakurile rasuna concomitent sumedenie de sunete ale confruntarii, cu suieraturile virajelor inchise, zgomotul exploziilor de la mare distanta, tunetul armelor de mare calibru, dar si cel al navelor rapide de interceptie. In ansamblul operei acestea nu sunt scene izolate...tot filmul curge asemanator.



Inca si mai extraordinar, preambulul primei serii "A New Hope" ne anunta ca urmarim de fapt episodul patru al unor intamplari care au loc: „A long time ago in a galaxy  far, far away..."  Daca propunerea de a incepe narativul undeva pe la jumatea unei povestii ce se desfasoara liber de orice constrangere fata de ceea ce suntem obisnuiti pare curioasa, atunci localizarea spatio/temporala in trecutul indepartat este efectiv geniala si semnifica o delimitare clara fata de celalalt mare film SF al tuturor timpurilor (2001: A Space Odyssey a lui Kubrick, acolo unde regizorul priveste in viitor si cu o viziune tehnologica anticipativa).

Sigur ordinea nu ramane suspendata....episodul IV: A New Hope, este urmat de episodul V: The Empire Strikes Back, si apoi de episodul VI: Return of the Jedi...intr-o prima trilogie, pentru ca dupa o perioada destul de lunga, sa coboare mai jos in timp, cu reconstituirea primelor trei episoade, ale cei de a doua trilogii: The Phantom Menace, Attack of the Clones, Revenge of the Sith....Chiar si asa, scriptul care se inchide nu este unul complet...multe cai raman inca deschise si multe personaje nu au spus tot ce aveau de spus..Saga poate fi oricand reluata...legenda e fara sfarsit... De aia asistam zilele astea la o noua sarja "The Force Awakens - 2015",  "The Last Jedi -2017".......




Du-te sa vezi...cu viteza lumini, ecourile unei sublime reusite a ecranului ... pentru ca “The Force is strong with this one”






Picanterii:

- Toate semnalele din perioada productiei, dar mai ales cele de dupa primele proiectii realizate in cerc restrans, l-au convins pe George Lucas ca fimul va fi un esec, care in cel mai fericit caz abia isi va putea acoperi bugetul. In fata zidului de scepticism si retineri, singurul entuziasmat de Star Wars in aceasta faza a fost prietenul apropiat a lui Lucas: Steven Spielberg. Crezand ca e doar un gest amical de incurajare, Lucas i-a propus ironic lui Spielberg un schimb: 2,5% din castigurile viitoare ale Star Wars, contra 2,5% din valoarea incasarilor filmului “Close Encounters of the Third Kind” ce urma sa apara pe ecrane aproape concomitent, si care se anunta un imens succes. Spielberg a acceptat, castigand astfel circa 40 de milioane de dolari din diferenta bugetelor realizate.

- La premiera si lansarea oficiala Star Wars, pentru a evita situatiile pe care le anticipa penibile, Lucas nici nu a participat alegand o vacanta prelungita in Hawaii. Nici la auzul primelor ecouri Lucas nu a crezut ca filmul a reusit...Cu toate acestea avea sa fie prima pelicula care sa realizeze un venit de peste 300,000,000 USD, si primul SF nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film.

- Star Wars a declansat un fenomen unic in multe privinte: a schimbat modul in care se distribuiau peliculele, a bulversat cutumele achizitiei si a programarilor la proiectii, a falimentat un producator de materiale fotosensibile, a creat o adevarata cultura cu nenumarati fani, centre si asociatii dedicate, a starnit cea mai puternica franciza a timpului sau (Expanded Universe) si prin ea o afacere ce a atins cifra de 4,3 miliarde de dolari, numai din brand.

- Alec Guinness, singurul nume rasunator de pe generic, a simtit la randul lui esecul si a incercat sa limiteze pe cat posibil asocierea numelui sau cu acest film. Obi-Wan Kenobi, personajul interpretat de el in film, ar fi trebuit sa traiasca, insa actorul a insistat ca el sa fie ucis pentru a se indeparta cat mai repede de o intreprindere pe care o simtea periculoasa carierei sale.

-Pentru a reduce cheltuielile, dar si datorita faptului ca ofereau o optica mult mai buna, in cea mai mare parte a inregistrarilor s-au utilizat anticele camere VistaVision 1950, care in acea vreme isi pregateau retragerea de pe platouri, din cauza celorlate limitari tehnice. Dupa succesul filmului pretul acestor echipamente a explodat, permitand relansarea companiei prin modele upgradate cerintelor la zi.

-caracterul Chewbacca a fost conceput pentru a replica cat mai fidel cainele lui Lucas pe nume Indiana, nume ce a inspirat ulterior caracterul celebrului Indiana Jones.

- in alcatuirea coloanei sonore au fost utilizate metode bizare si intrigante. Explozia Death Star apartine de fapt unui aparat de aer conditionat suprasolicitat, sunetul sabiilor cu laser e al unui cablu de microfon neecranat, trecut peste un transformator in sarcina; zgomotul mecanismelor de la aparatele de parcare inlocuieste pe cel de armare a blasterelor.

- intregul story incepe cu Darth Vader. El este primul personaj imaginat de George Lucas, cel in jurul caruia el a trebuit sa teasa apoi o intreaga poveste.

-cuvântul "Jedi" este derivat din cuvintele japoneze "Jidai Geki", care se traduc ca "perioada unei aventuri dramatice." "Jidai Geki" este un program japonez de televiziune, gen telenovelă si se refera la codul si viata samurailor. George Lucas a menționat într-un interviu că a văzut un program de "Jidai Geki" la televizor în timp ce se afla în Japonia cu un an, sau cam asa ceva, înainte de film și i-a plăcut cuvântul.

-atacul din final asupra stelei mortii in care navele rapide de lupta avanseaza printrun culoar stramt strajuit de pereti este o aluzie la scena de final din Odiseea lui Kubrick, sugerand modul de trecere spre o alta dimensiune





Making of:
















In noul an 2018 - may the force be with you all.....
avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Vin Ian 12, 2018 6:45 pm






Metropolis
Metropolis - Fritz Lang (1927 )




Weimarer Republik reprezinta in istoria Germaniei perioada de 14 ani in care ea trece de la imperialism la republica federala (1919-1933). Noua forma statala urmeaza unui razboi si unei revolutii, iar ca suport are o lege fundamentala, adoptata prin adunare constituanta, in orasul care ii imprumuta numele.

Republica de la Weimar e o perioada de nesfarsite convulsii si esecuri, insa din exercitiul asta celelalte popoare ar avea numai de invatat, caci in ciuda tuturor obstacolelor infruntate (nu putine si nici simple), ea reuseste sa furnizeze glorioasa Goldene Zwanziger (1923-1929), adica o etapa miraculoasa, in care economia inglobata in datorii de razboi (si angajata in controverse de fond cu restul Europei), renaste mai puternica si mai influenta ca oricand.



O importanta explozie culturala ii insoteste afirmarea. Vremurile sunt tulburi. Traumatizati de conflagratia mondiala taman incheiata, peste tot in lume oamenii refuza sa mai faca economii pentru ca nu mai cred in bani si in ziua de maine. Aleg, in schimb, sa creada in viata, in importanta trairii ei la cote absolute. Nu la gramada, ca pana atunci, ci atent, dramuit, meticulos, clipa de clipa. Castigurile dintr-o zi de munca sunt cheltuite imediat, iar mare parte se duc catre lumea artei si a spectacolului (a mirajului, si a promisiunii).

Asta face ca teatrele si cabaretele, salile de jazz, cele de proiectie, spatiile de expozitie, si cele de lectura, sa ocupe confortabil un loc principal in preocuparile cetatenesti, fortand creativitatea si dand frau liber imaginatiei.



In Germania, chiar daca semnificative influente progresiste al spiritualitatii contemporane sunt asimilate pe nerasuflate (impresionismul si cubismul francez, noua arhitectura americana, literatura victoriana din Anglia, etc) exista o permanenta grija in preluarea si personalizarea lor din cauza unui conservatorism ce lupta asiduu impotriva deschiderilor de orice fel. Si taman acestui conservatorism reactionar ii datoram momentul Metropolis, reper hotarator in devenirea celei de-a saptea arte. Caci traditionalismul german lupta deja pe toate fronturile cu americanizarea, si identificase in studiourile de la Hollywood una din caile prin care ea se insinua tentacular in viata culturala pe toate nivelurile si in toate directiile.

Pe de alta parte, ca rezultat al izolarii din timpul marelui razboi si a politicilor propagandistice ce interziceau circulatia libera, fie a unor productii straine, fie a celor proprii; cinemaul nemtesc e silit sa aiba o evolutie proprie …..pe care o identifica rapid in expresionism.



Aparut mai intai in pictura si in poezie, curentul propune o prezentare deformata a realitatii pe seama perceptiei individuale a artistului, formulata in opozitie cu intelegerea rationala a mediului. Exagerarile sunt intentionate si au ca scop comunicarea unor stari induse, de maxima intensitate. Este o reactie violenta la academism si la constrangerile scolastice impuse in arta, de reguli si norme socotite arbitrare.

In film, noua doctrina se lupta in special cu realismul facand asta prin stilizari si prin contorsionari adanc elaborate; realizarile de debut ataca in mod direct romantismul (cel mai raspandit atunci pe ecrane). Potrivnic lui apar scenarii care evoca in prim plan nebunia, razbunarile, tradarile si crima; toate prin analiza interioara a gesturilor extreme, transpusa in extaza.

Alcatuirile din contraste puternice (aproape fara tonuri de gris) preluate din cele mai neasteptate unghiuri, pe fundaluri neutre si grandioase …Abuzul de wide, accentuat in efect prin puncte de statie ferme, chiar si atunci cand e nevoie ca ele sa vibreze (pentru a reda tensiunea unor secvente)..Alternanta perspectivei, prin adancimi de camp ce se schimba precipitat in raport cu derularile intamplarilor…respectandu-se cu strasnicie gaselnitele primelor productii care s-au incadrat in canoanele noului stil si avansand prin asimilarea, repetitia, imbogatirea si aprofundarea lor:



Metropolis-ul lui Fritz Lang, inseamna momentul de culme al expresionismului german si este cel mai reprezentativ produs al acestui concept, desi apare tarziu in evolutia generala a procesului. E un narativ complicat, suficient de greu de urmarit, insa atat de generos in idee incat contine intrinsec precursorii unor genuri viitoare de mare interes pentru publicul larg, care au facut si continua sa faca, deliciul spectatorilor si in ziua de azi.

Dar mai presus de toate, preleva caracterul novator ce radiaza prin fiecare milimetru patrat al peliculei, caci avem de a face simultan cu: primul lung-metraj artistic adevarat, primul SF autentic, primul scenariu distopic, prima productie europeana cu o investitie supradimensionata (circa 6 milioane de marci germane, in conditiile in care pana la el un film costa cel mult 150.000, de marci); prima pelicula care utilizeaza o suita impresionanta de inovatii in trucare (decoruri miniaturale, sau la scara, trucaje cu oglinzi "schüfftan technique ", primul android vazut pe ecran (daca nu il luam in calcul pe Pinocchio)... prima productie criticata pana si de regizorul ei, ce a ajuns sa intruneasca o recunoastere quasiunanima, si un respect de care putine alte realizari cinematografice s-au putut vreodata bucura...

Cum bine remarca un important critic contemporan Metropolis este astazi cu mult mai puternic si mai incarcat in simboluri decat a fost la timpul sau....si hai sa vedem de ce.



Plotul ne spune despre o lume din viitor (anul 2026) in care o societate e simbiotic structurata pe doar doua paliere: elita (ganditorii), si subclasa (muncitorii). Prima traieste in huzur, a doua isi cheltuieste existenta pentru a mentine in functiune masina gigantica Moloch, ce suporta orasul celor de sus. Un el din lumea de deasupra, indrageste o ea din lumea de dedesupt. Jos se intampla frecvent accidente, nemultumirile cresc, are loc o rasmerita, apare si un savant excentric, ce intervine marginal in conflict, cooptat de una din parti, dar si din motive personale revansarde. Totul se sfarseste dramatic/optimist prin pacea dintre minte, inima si brate……

Insa expresionismul german functioneaza ca un taram al simbolurilor si Metropolis, port drapelul acestui tip de comunicare, este suprasaturat in ele, relatand pe indelete destule alte nascociri in spatele fatadei.



Prima alegorie majora este una oculta si vine din evocarea emblemei de pe pecetea lui Solomon “as above, so bellow” (armonia contrariilor, generatoare de ordine cosmica). Ea ne spune ca ceea ce e sus, in oglinda cu ceea ce e sub, trebuie sa stabileasca un echilibru, ce odata atins creaza perfectiune. Intr-adevar, cele doua entitati, cei care “gandesc” si cei care “muncesc” se afla in antiteza si interdeterminare, fiind sugestiv impinse catre limitele confruntarii utopie/distopie, consecinta a unei noi ordini mondiale deja instaurate.



Vorbim aici despre marea opera masonica ??....Da. In asta markerele abunda: legenda biblica a constructiei turnului Babel, corespondent Noului Turn Babel, adica stabilimentul central al metropolis-ului, si locul in care Joh Federsen demiurgul fondator al orasului isi are sediul de comanda; dar si cadrul in care acesta tine in mana un compas (citat nuantat, dupa o gravura de Wiliam Blake, ce il reprezinta pe Marele Arhitect al Universului) sunt edificatoare (la fel si paralelismele).



Subtila si plina de trimiteri este iar, utilizarea pentagramei (simbol hermetic si esoteric) ce apare pe usa savantului Rotwang si care anunta, prin prezenta, ca realizarile lui exceptionale nu sosesc strict de pe culoarele inguste ale stiintei; In alta secventa aflam cum el detine un cabinet dotat in acord cu cerintele tehnologiei avansate, dar care are si o usa secreta ce poate conduce catre catacombe vechi de 2000 de ani. Iarasi, atunci cand Rotwang insufla viata robotului, deasupra inelelor de forta ce activeaza papusa, se poate vedea o pentagrama rasturnata: simbolul magiei negre, si al vrajitoriei, ce patroneaza experimentul.



Intre toate, de mare impact, si asta imi pare sa fie mesajul de fond al filmului, parabola ce o invaluie pe Maria (atat Maria reala, cat si cea contrafacuta) si care e identificata de multi ca fiind…”presa = media” in doua ipostaze antagonice…In fapt exista teorii ce sustin, cu argumente solide, ca insusi termenul "media" ca derivat al celui de "mediator", isi are obarsia in acest story.



Maria afirma in discursul ei despre inima, ca ea ar trebui sa regleze rapoartele dintre minte (cei ce gandesc) si dintre brate (cei ce muncesc) ca un catalizator, chemat sa tempereze reactiile prin dozarea informatiei; fiindca Maria, indragita si ascultata de oamenii de jos, indeamna la chibzuinta si cumpatare, in timp ce sosia sa substitut instiga la revolta si nesupunere (controlata de cei ce o manipuleaza in dorinta de a justifica eventuala intrebuintare a brutalitatii) si pentru ca amandoua conving. Iar similitudinile cu mijloacele si strategiile prin care presa isi atinge mereu scopul, de aceiasi maniera, sunt izbitoare.



Sunt atat de multe alte metafore de deslusit in Metropolis, incat nicio revizitare a lui nu poate fi de prisos....



Stiu ca un film alb/negru, mut, in durata de 214 minute (daca ai norocul sa dai peste acest montaj), cu actori exagerand in gesturi, machiaj la marginea ridicolului, tempo-uri desincronizate, si plot intortochiat, nu e nici pe departe cea mai incurajatoare invitatie la cinema, insa Du-te si vezi-l pe asta; mergi si vezi Metropolis…ca e o mega-realizare, intr-o perpetua actualitate…..








Picanterii:

-scenele in care apar suprainregistrari au foste realizate prin dubla, sau multipla, expunere a peliculei dupa rebobinarea celei deja inregistrate ; o tehnica de neimaginat azi...

-peste 100 de filme intre care 12 Monkeys, Equilibrium, Alphaville, Blade Runner, Oblivion, Gattaca, Brazil, Children of Men, seria The Matrix , Dark City, Elysium, Fahrenheit 451, Fortress, V for Vendetta, Nineteen Eighty-Four (atentie, nuvela 1984 a lui Orwell, a aparut abia in 1949), RoboCop, Sin City, Stalker, Total Recall, au preluat din Metropolis tema universului distopian.

- filmul a utilizat peste 37.000 de figuranti, din care 25.000 de barbati, 11.500 femei, 800 de copii, 150 de oameni de culoare 100 asiatici.

- video clipul Madonna - Express, cel al grupului Queen - Radio Ga Ga; cel al lui Whitney Houston's - Queen of the Night, (la fel Beyonce, Kylie Minogue) sunt omagii aduse metropolisului

- doi dintre cei mai infocati admiratori ai peliculei au fost Adolph Hitler si Joseph Goebbels.

- pentru a recruta 500 de copii necesari scenei inundatiei administratorii au avut de ales intre 1200 de solicitari..la prima strigare (din cauza crizei)...desi pentru autenticitate, Lang a pastrat deliberat o temperatura scazuta a apei

-filmul a circulat intr-o sumedenie de variante prescurtate. In acele timpuri, salile de proiectie puteau face astfel de interventii, iar lungimea deosebita era o problema. Au fost atat de multe montaje, incat la un moment dat s-a crezut ca originalul era definitiv pierdut. Abia in anul 2008, revista ZEIT reuseste sa dea accidental peste o copie pe 16 mm a negativului de la prima proiectie (intr-un muzeu din Buenos Aires). Remasterat el reuseste (la 80 de ani dupa premiera) sa poata prezenta Metropolis aproximativ sub aceiasi forma in care a fost gandit...

-intrucat Thea von Harbou, autoarea scriptului si sotia lui lui Fritz Lang era o devotata sustinatoare a partidului N.S.D.A.P., latura distopica a narativului are in mod evident tendinta de a culpabiliza o structura a societatii, in care oamenii muncii erau abuzati si exploatati pana la epuizare. Reusita este atat de bine receptata de nazisti incat pentru o data ei sunt dispusi sa uite ca Lang era evreu. Intr-un dialog direct, Goebbels il anunta chiar despre decizia pe care intentionau sa o ia, si anume aceea de a il numi pe Lang Arian Onorific asigurandu-l ca: "Mr Lang, we decide who is Jewish and who is not" Drept raspuns, Fritz Lang fuge la Paris chiar in acea seara

-androidul Maria a inspirat aspectul celebrului C-3PO din Razboiul stelelor (1877).-







the making of.....






avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Mier Ian 17, 2018 1:00 pm





Vremea Recoltei
Vremya zhatvy  -  Marina Razbezhkina (2004)



De formatie Razbezhkina este documentarista (scoala Tarkovsky). Una extrem de controversata daca e sa judecam dupa reactiile diferite pe care realizarile ei le genereaza in diverse medii. Vremea Recoltei, primul sau lungmetraj sosit dupa o suita impresionanta de mini-pelicule tematice (majoritatea folclorist-pastorale), inseamna  o exemplara reusita, poate tocmai datorita bogatei experiente capatate in descrierea autentica si nepartinitoare.





Viata unei familii de tarani pe care filmul o descopera retrospectiv, frunzarind fotografii vechi (din care doar cateva sunt recunsocute de narator), este evocata simultan din doua puncte de vedere distincte: unul subiectiv, autobiografic, al mezinului; altul distant, dezimplicat, sever, apartinand unui ipotetic observator din afara. Locul ultimului este substituit ingenios de camera, care inregistreaza si reda implacabil evenimente dezbracate de orice subiectivism.

Personajele din prim plan, constranse de imprejurari sa traiasca singure, prin ele insele si unul pe seama celuilalt, au o minima participare la comunitatea in care evolueaza. Narativul radiaza astfel o nostalgica intimitate contagioasa... Cand infirmitatea lui Gennadiy devine vizibila declaratia nu are niciun fel de comentariu. E ca si cum totul apartine unei normalitati careia iata cum, deja ii aparti. Din doar cateva secvente ai devenit parte a acestui microcosmos.



Optiunea pentru citatele in sepia si alb/negru este fermecatoare si completeaza armonios culorile saturate ce abunda in celelalte cadre; iar cantecul leit motiv pe care il  îngaima redundant Gennadiy “atunci cand e bine dispus” paraseste greu spectatorul, infiletandu-se adanc in subconstient desi n-are nicio noima si doar o linie melodica sumara.



Veritabil poem cinematografic Vremea Recoltei depaneaza laconic povestea tare stranie a unei femei puternice, nevoite sa isi intretina sotul (invalid de razboi) si pe cei doi copii mici. Sarguinta ei in munca are aceasta explicatie si nu alta .... si este ea cea care ii aduce in semn de recunoastere a meritelor de colhoznica (soferita pe combina agricola) steagul partidului.

Va trebui insa sa il instraineze imediat ce altcineva o va surclasa, asa ca pastrarea drapelului  in stare impecabila (in ciuda nenumaratelor lipsuri si a soriceilor, care fac o adevarata pasiune pentru el) devine prioritate absoluta si declansaza  modificari substantiale in destinul intregii case.





Visul Antoninei sta la un sul de stamba... pe care nu il va avea niciodata. In vagauna in care le este amplasata locuinta, departe de sat si intr-o perioada extrem de tulbure (URSS - 1950) la ce ar fi putut aspira o taranca firava, dar devotata ?




Premierea onorifica declansaza asadar un declin ce grabeste fatal lucrurile, pentru ca pe finalul productiei naratorul insusi sa moara, plotul continuand sa fie istorisit de cel de al doilea povestas... Ce mai are de spus camera ? ... Pai ceea ce s-a pastrat: o cutie cu nimicuri, continand intre altele un petic de flamura purpurie si cateva poze razlete si invechite de vreme...

Preteni, rude, certuri, piedici, realizari, dusmanii, bucurii, nevoi, visari....Du-te sa vezi ce ramane pana la urma din toate astea...









Picanterii

-Marina Razbezhkina s-a facut remarcata in principal prin ideile novatoare pe care le-a promovat (si chiar impus) de la catedra de profesor, teze ce atacau frontal si grav cea mai competenta academie sovietica de profil: Gerasimov Institute of Cinematography, totodata si cea mai veche forma universitara de studiu cinema din lume, fiind infiintata inca din 1919, sub denumirea de Moscow Film School. Pe scurt Razbezhkina formuleaza 5 interdictii ferme, intre care privitul actorului in obiectiv, utilizarea camerei pe trepied, coloana sonora acontemporanizata ori decontextuata; intrebuintarea vociilor din "off" si obligativitatea de a evita zoom-urile in favoarea lentilelor cu focala fixa "prime". Motivatiile sale sunt foarte complexe si in acelasi timp extrem de convingatoare. Din pacate, ea insasi nu reuseste sa se supuna unor asemenea exigente.

-Pe tema conflictului mereu deschis cu lumea marelui ecran rus Marina Razbezhkina a fost frecvent sabotata, cel putin doua dintre proiectele sale importante fiind refuzate la finantare si productie.

-Scenariul din Vremea Recoltei a fost completat in platou si modificat in mai multe randuri in raport cu anumite atitudini care se nascusera intre actori. Singurul lucru ce s-a pastrat cu sfintenie a fost impartialitatea aparatului de filmat, caruia i s-a refuzat constant orice compromis.






Making of:

avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Sam Ian 27, 2018 10:00 pm






Revolta Kung Fu
Kung Fu Hustle -Stephen Chow (2004)



"This movie…it’s like Jackie Chan and Buster Keaton meet Quentin Tarantino and Bugs Bunny."



In general cinefilii seriosi nu se dau in vant dupa peliculele cu arte martiale.

Pana de curand China a fost mereu considerata o tara ce nu are mare lucru de spus in cinematografie, iar regizorii care joaca roluri principale, dupa scenariile proprii ale filmelor lor…(cu cateva mici excepetii…cetateanul Kane intre ele…) rar "prind" la public.

Dintro suflare, iaca cateva motive pentru care nici nu ar fi trebuit sa te apropii de sala in care ruleaza  Kung Fu Hustle............. si ar insemna cu siguranta o mare greseala si o irecuperabila pierdere..

…inca  o lectie in sprijinul valoroaei idei potrivit careia parerile preconcepute, ori pripit formulate, sunt pe cat de paguboase, pe atat de nedrepte; De aceea, scopul oricarei persoane atente si responsabile ar trebui sa contina instructiuni si obiceiuri capabile sa  blocheze acest reflex. Caci, prin felul grabit si superficial in care dramuim arbitrar  interesul, se pierd mereu manifestari importante ..si e pacat.



Nu filmul asta nu e nicio capodopera, nu-i niciun urias succes si nici nu e cu nimic mai mult decat ne ne anunta inca din titlu ca ar fi. E cu baieti buni si baieti rai, cu legende si kung-fu, cu un fel de dragoste ceva mai discreta, dar e cu o incarcatura neobisnuita ce amesteca comic si fantastic in doze egale.

E plin de metafore, parabole, aluzii si simboluri; are o imagine si un cinema de invidiat detine un plot omogen, incarcat si convingator istorisit.

Kung Fu Hustle e o izbanda pitoreasca, frumoasa si usor de vizionat.



Deschiderea si disponibilitatea pe care Chow le afirma fata de "ecranul" serios; dezinvoltura cu care el transmite ori comenteaza ample mesaje, de la egal la egal, in zig zag, pornind din marea literatura si temele clasice, sau din realizarile de referinta ale artei. ... Cinstit ? In afara lui Akira Kurosawa, n-au fost prea multi regizorii asiatici cu asemenea preocupari.



Nota ironica ce domina cele 99 de minute ale proiectiei e de o neasteptata si surprinzatoare subtilitate la randul ei, ea operand in cele mai multe cazuri la un cu totul alt nivel decat cel al replicilor, gesturilor sau al atitudinilor. Undeva prin  dedesuptul imaginii, acolo unde Chow  livreaza  cu darnicie un intreg arsenal de efecte tehnice din categoria post-procesare. Este acelasi tip de umor neaos chinezesc, dar etalat..ceva mai european... altfel cum.



Iarasi remarcabila evolutia personajelor, suficient de conturate si de vii (nu prea se intampla asta batausilor ninja: mascati, cu trupuri de contorsionisti, cu instrumente inspaimantatoare). Aflate intr-o permanenta  devenire, ele aluneca natural pana la pozitii extreme, diametral opuse celor initiale (cu un inegalabil efect de scena).



Desi Kung Fu Hustle nu este o comedie, se rade mult la lungmetrajul asta atat de intortocheat si plin de grozavii; iar sentimentul cu care parasesti sala de spectacol e acelasi ca la oricare alta productie cu pretentii.

Nu despre confruntari, banditism, suprematie ori puteri para-normale si legenda; Despre cinema: Du-te sa vezi un film haios, plin de inedit si de justificate aspiratii…..








Picanterii:

-filmul este adanc ancorat in istoria, traditiile si cultura chineza; numele unor tehnici martiale, a unor personaje si situatii, fac permanent referire la tot acest bagaj de informatii, de care spectatorul necunoscator ramane vaduvit.

- Kung Fu Hustle a facut un extraordinar box-office fiind una dintre cele mai vizionate productii non-americane din SUA anului 2005.

-Numele "Pig Sty Alley" este un joc de cuvinte ce face aluzie la  cetatea Kowloon din Hong Kong, un loc rau famat unde crima, prostitutia si scursurile societatii amenajasera un  puternic  fief. In traducere Kowloon inseamna noua dragoni si se refera la opt munti si un imparat chinez (asimilat muntelui). In perioada antebelica sub influenta colonialismului britanic, si a excentricitatilor lui, aici s-au dezvoltat cele mai importante concentrari de saloane erotice specializate in pedofilie si zoofilie.



Making of:

avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Vin Feb 02, 2018 12:02 pm





Dincolo de Margine
ISRA-88 - Beyond The Edge - Mission 88 - Thomas Zellen (2016)



Cand ai ceva important de spus, pe limba cinema-ului, atunci “cuvintele” (citeste: "mijloacele") pe care le intrebuintezi au o importanta redusa. Fara nicio indoiala Thomas Zellen si-a propus ca prin ISRA-88 (primul sau lungmetraj) sa faca proba acestui aforism, dupa o indelungata si istovitoare perioada in care s-a dedicat sub toate aspectele posibile pentru incercarea cea mare.

Critica sugereaza ca a esuat, insa intr-un mod indirect, intrucat in general ea a refuzat sa aprecieze pelicula. Cei care s-au hazardat sa faca totusi asta au acordat calificative contradictorii.



Nimeni insa nu a cotat filmul  la mai mult de trei stele (din cinci) si aici e foarte posibil sa avem de a face cu o nedreptate... ce se cere macar in parte corectata.



Beyond The Edge e un SF inregistrat din perspectiva anilor ’50. Aflam asta elegant, prin marturia  decorurilor, a butaforiei si cea a caracterelor intrebuintate, care impreuna sugereaza o tehnologie de nivel premergator misiunii Apollo (1960-1970).

 

Doua personaje, un om de stiinta ranit in dragoste si un militar ce vrea sa isi salveze familia de presiuni financiare, accepta sa se constituie in echipajul primei nave spatiale lansate cu ambitioasa destinatie: marginile universului. La fel de ambigu precum tinta, nu este foarte clar in ce conditii isi vor realiza sarcinile asumate si nici care sunt aproximativ acestea, cu atat mai mult cu cat dincolo de un punct foarte apropiat al calatoriei este de asteptat sa nu mai existe niciun mod de comunicare cu centrul de control.



Pe fondul monotoniei, instalata istet prin relatarea persuasiva a unor sabloane gestice repetate cotidian, ce nu difera cu aproape nimic intre ele, Zellen insereaza insa abil detalii minuscule ce fac trimitere subtila la multe dintre temele majore implicate de o asemenea isprava. E acest procedeu cel care face diferenta si anuleaza mediocritatea de debut a demersului (cam de pe la jumatatea sa), caci desi reprezinta o gaselnita veche el e exceptional fructificat prin antiteza.



Ghidonat cu rigoare spectatorul intelege rapid: asocierea unui militar: Lt. Col. Harold Richards (ordine, datorie, meticulozitate, disciplina, subordonare neconditionata) si a unui savant: Dr. Abe Anderson (neglijenta, circumspectie, inovatie, metoda, libertate in gandire, luciditate) nu e una intamplatoare..

Sunt remarcabile scenele in care Dr. Abe se surprinde intelegand ca nava e pilotata artificial, dupa instructiuni configurate inca de la lansarea ei si ca toate operatiunile pe care Col. Harold le executa periodic, meticulos, dupa un grafic atent si precis alcatuit, nu pot influenta cu nimic traiectul exercitiului.

Ca manevrabilitatea echipamentelor e doar iluzorie avand ca unic scop mentinerea echilibrului psihologic al echipajului... Ca de fapt, ca si in conditia umana, totul este pre-stabilit (pre-destinat) si imposibil de modificat...



Nu mai putin impresionante sunt scenele ce divulga teama cronica a comandantului pilot de a urca in camera dotata cu hublouri si periscop ce poate oferi nemijlocit imagini din afara; asta in opozitie cu devotamentul sau total pentru rapoartele calculatorului ce ii transmit exclusiv informatii interpretate despre acea realitate (o aluzie la mitul peşterii si Platon, elocventa in economia plotului).



Trec 13 ani in care rutina pare sa fie singura certitudine, iar hotarele universului limite de neatins.. Se schimba insa in cadru de mai multe ori pozitia masinii Pinball si a bicicletei, fara ajutorul cuiva; Dr. Abe incepe sa isi aminteasca lucruri care urmeaza sa se intample si apar duplicate ale personajelor, precum si alternative ale acestora in diverse grade de evolutie biologica. Nu starea de confuzie e cea vizata de regizor, ci efectele multiversului, cele care contrazic aparenta apatie din naveta, fiindca iata, calatoria a avansat considerabil pe un taram in care timpul incepe se fluctueze intre regresie si bucle, iar in contemplare directa (prin vizoare)  stelele au disparut de pe cer.



Nici pomeneala ca Beyond The Edge ar fi (asa cum fals esti tentat sa crezi) o productie simpla, sufocata intr-un buget marunt; Nici vorba ca ar contine compromisuri, ori abandonuri, dictate de instante situate in sfera reatiunilor banului. E pur si simplu o expresie artistica completa, ironica si constiincios etalata astfel.

Ce se afla in spatele cosmosului ? ...
Du-te si vezi o încântătoare presupunere in ISRA-88






Picanterii:

- In comentariile care au urmat premierei, Zellen a afirmat ca intregul story al epopeii a fost comprimat in secvenele de la inceput proiectiei; de asemenea el a precizat ca recuperarea echipajului era conditionata de succesul misiunii acestuia. Daca la  punctul terminus (granitele universului)  s-ar afla informatii care sa aiba cu adevarat o valoare exceptionala la scara umanitatii, atunci tot acolo ar fi trebuit gasita si calea de urmat pentru intoarcerea acasa, fara de care descoperirile ar deveni lipsite de sens.

- culorile aparatului de zbor vireaza in tonuri si nuante pe masura ce sunt strabatute perioade diferite de timp.

- nemultumiti de raspunsul pietei, producatorii au distribuit filmul sub mai multe titluri, unele dintre ele fiind impuse chiar de catre entitati ce au preluat dreptul de difuzare:  ISRA-88; Beyond The Edge; Mission 88; In Romania a fost proiectat pe ecrane ca ISRA-88, sau ca Dincolo de Margine. De asemenea circula in cinematografe si astazi versiuni diverse, a caror durata variaza de la 135 la 110 minute, cea mai comuna dintre ele totalizand 118 minute.

- forma circulara a incaperii in care s-au realizat majoritatea turnajelor se modifica lent, capatand pe final conturul unui cosciug. Este o dubla alegorie relativ la multivers si esec, ultimele doua prezente certe de pe finalul ISRA-88.




Making of:







avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Joi Feb 08, 2018 9:05 pm





În Numele Dreptății
Three Billboards Outside Ebbing, Missouri - Martin McDonagh (2017)


La cea de-a 75 ediţie a premiilor Golden Globes 2018, "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" şi-a adjudecat patru dintre cele mai importante distincții: cel mai bun film la categoria dramă/cel mai bun scenariu (Martin McDonagh), cea mai bună actriţă în rol principal la categoria dramă (Frances McDormand) şi cel mai bun actor în rol secundar (Sam Rockwell). Institutul American de Film a inclus "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" in fruntea premierelor anului 2017.





Trei panouri publicitare, trei actori de marcă:

Frances McDormand (Mildred Hayes),


Sam Rockwell (Jason Dixon),


şi Woody Harrelson (Bill Willoughby).


Un regizor genial: Martin McDonagh, cu o deja bine construită reputație în  comedy-drama-crime  (vezi  In Bruges, ori Seven Psychopaths) şi un pulp de excepție: iată o rețetă fără cusur, care nu se poate înșela.  

Nimic neaşteptat asadar în etichetarea lui  Three Billboards Outside Ebbing, Missouri  ca unul dintre momentele cinematografice de top ale ultimei decade (şi asta în condițiile concurenței acerbe, ce propune pentru perioada desemnată 2007-2017, o abundență de realizari deosebite).



Constant în atitudinea sa generală, developată  “in crescendo” de la începuturile demersurilor  anterioare, McDonagh utilizează şi aici scriptul cu densitate apăsătoare, alcatuit dintrun melanj de suspans, pasaje meditative adânc coerente, personaje puternice si impunatoare (cu evoluții surprinzatoare, însa paradoxal: fireşti); Three Billboards Outside Ebbing, Missouri este o adevarata risipa de citate, simboluri, metafore, sugestii, parabole si trimiteri la suita complexă a obsesiilor culturii elevat-moderne, dar şi la cele de nişă specifice marelui ecran..    



Cinematographerul de serviciu Ben Davis, ezitant la inceput, îşi impune prezența tot mai serios pe parcursul închegării intrigii, printr-o participare efectivă. Unghiurile de preluare ce contrazic teoriile scolastice, dar care se pliază de minune pe tensiunea ascendentă se remarca într-o notă nouă si originală. Astfel cadrele exterioare largi, ca şi intercalarea lor între secvențe de incintă redusă, cu un dialog dinamic al montajului, stabilesc neconventional atmosfera de western modern, pe care Three Billboards Outside Ebbing, Missouri şi-o doreşte în mod tainic ca fundal de poveste.  Un atât de consistent echilibru al imaginilor este rar.




Narativul zice despre furie. Dupa cum universul lui McDonagh nu suportă nici măcar delimitarile firave dintre caracterele pozitive si cele negative, el refuză in aceiasi manieră orice indiciu ce ar putea conduce la suspiciunea manipulării adevărului. Există o furie Mildred Hayes (orientată impotriva şerifului care nu are rezultate in cazul crimei fiicei sale); o furie Jason Dixon fara scop si gratuită (in opozitie cu orice) si o furie  Bill Willoughby conciliantă, cu accente de verticalitate, dar dominată de resmnare.

Nicio mânie nu s-a născut insa din puritate, asa ca disecate pe rănd, fie si doar superficial, tipologiile protagonistilor relevă circumstanțe atenuante, ori agravante, in egală masură si fara părtinire. Nimeni nu e cruțat pentru că pană la urmă, vorba poetului:  toți sunt oameni...oameni toți.    



Aproape imposibil de comentat ingenioasa structură epică funcționează doar urmarită (cu atenție maximă) din fotoliul spectatorului cu posibilitați de a se integra în şaradă şi cu resurse care sa îi permită accesul la subtext.  Este chiar un test ce poate confirma, sau infirma limitele pe care el însuşi şi le-a atribuit arbitrar pe tărâmul celei de-a saptea arte.



Tu cine eşti intre cinefili ?
Un veteran ?
Un impostor ?
Un aspirant talentat ?
Un observator distant ?
Un negustor identificând o oportunitate ?
Un vizionar descoperind alt mod de exprimare ?

Du-te să vezi ce crede Martin McDonagh despre tine la capătul a 155 de minute de analiză febrilă si profesionistă...










Picanterii:

-Frances McDormand este sotia lui Joel Coen din The Coens. Impreuna cu fratele sau Ethan Coen reprezinta The Coen Brothers, adica cei care au semnat directoratul filmelor: Fargo -1996, The Big Lebowski -1998, No Country for Old Men - 2007, Barton Fink -1991, Inside Llewyn Davis - 2013 ..intre altele. El este cel care a convins-o pe Frances sa primeasca acest rol.... si nu i-a fost deloc usor.

- Martin McDonagh a declarat ca ideea filmului i-a venit ratacind cu masina intre "Georgia, Florida, Alabama" pe un drum de tara, pe marginea caruia a intalnit mai multe panouri publicitare ce relatau despre o crima nerezolvata de Politie.

- Turnajele au avut loc intr-un mic orasel montan (Sylva - din Carolina de Nord) in imprejurari cu totul inedite. Populatiei locale i s-a permis accesul la platoul din aer liber, cu conditia sa nu perturbe inregistrarile. In fiecare zi soseau numerosi cetatenii (peste 100) ocupand scaune pliante aduse de acasa si asistand in tacere la intregul program. Sesiuni pentru semnarea de autografe erau disponibile in pauze. Ocazional acesti pasionati au fost intrebuintati si ca figuratie ...gratuita.

- Dupa castigarea prestigiosului premiu Screen Actors Guild Award for Outstanding Performance by a Female Actor in a Leading Role, Frances McDormand a devenit singura actrita din lume cu doua asemenea titluri atribuite (prima data pentru personajul intrupat in Fargo -1996).

- Echipa de artisti utilizata aproape permanent de Martin McDonagh in productiile sale are de aceasta data o absenta notabila. Lipseste de pe generic, intaia oara, Colin Farrell.

- Three Billboards Outside Ebbing, Missouri pare sa fie si o replica la pelicula Don't Look Now (1973). Aluziile sunt frecvente si in unele situatii chiar directe (exista o scena in care mama agentului Dixon urmareste proiectia). Ambele distributii utilizeaza pitici, un preot inutil si un serif neputincios; este vorba tot despre uciderea unei fete iar culoarea dominanta din amandoua lungmetraje este rosu.





Making of:





avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Vin Feb 16, 2018 8:45 pm






Mulholland Drive
Mulholland Drive - David Lynch (2001)



Psihanalistii numesc visul “activitate onirica” iar codarea ideilor inconstiente in imagini aleatorii: “travaliu oniric”. Astfel visul este imaginat  de ei, ca o aglomerare de acte ratate, intamplari cenzurate si adevaruri pe care refuzam sa le acceptam, ce profitand de lipsa de vigilenta a constientului razbat istovitor in actualitatea confuza a somnului, sub forma simbolica si metaforica.

Medicii specialisti cred ca mecanismele onirice sunt pline de semnificatii si ca visarea contine informatii pe care intregul sistem le ascunde voluntar din varii motive. Ca negarea accesului la toate datele arhivate in adancul mintii fiecaruia poate fi daunatoare persoanei si ca ele ar trebui recuperate cumva si readuse in planul realitatii actuale.





Arhaic, in mod similar, satenii au convingerea ca visele sunt premonitorii si prevestitoare. Ca pot primi interpretari generale si ca, in mod corect descifrate ele anunta evenimente   (astfel controlabile si/sau evitabile).

Pentru multe religii visul mai reprezinta si unicul mod de comunicare intre cei vii si cei morti, intre om si divinitate, intre fiinte ce nu s-au cunoscut niciodata, ori intre fiinte si lucruri..





Mulholland Drive  se vrea tentativa de reconstituire materiala a unei inchipuiri. Ca orice plasmuire, nu are consistenta necesara, explicatiile plauzibile, ori vreun sens direct. Are insa personaje misterioase, filmari aureolate si difuze, situatii contradictori, un final abrupt, multa culoare si o coloana sonora perfect adecvata. Analizat cu mare atentie scriptul ar putea dezvalui o cheie a enigmei, dupa cum privit cu si mai mare atentie cheia ar putea lipsi la fel de bine ca si enigma insasi.





Starea de confuzie a femeii amnezice din debut, coincidenta care aduce impreuna cele doua personaje centrale, si conspiratia de tip interlop ce urmareste sa stabileasca impuneri, din ratiuni neclare, dictate de o entitate malefica, situata undeva in afara intamplarilor, dar adanc implicata in ele, sunt toate parti importante ale unui plot ce intriga, absorb si radiaza senzatia de déjà vu, pe care individul o intalneste aproape in fiecare noapte si de care, de fiecare data, nu isi poate aminti decat vag si incetosat.

Este impresionant cum David Lynch (Twin Peaks: Fire Walk With Me, Blue Velvet, Eraserhead, The Elephant Man, Lost Highway) exploateaza in demersul sau, cel mai atent detaliile si elementele secundare, lasand primul plan al actiunii sa curga, aparent de la sine.





Filmele lui, aflate invariabil la intersectia dintre suprarealism si noir, induc o tensiune ce manipuleaza atentia spectatorului, facandu-l pe acesta sa ramana permanent acordat la tot ce se petrece pe ecran, dar mai ales la periferia imaginii; caci atentia flotanta, in psihanaliza freudiana pariaza pe metoda asociatiilor libere, pe analiza transferului si a rezistentelor.





Utilizarea acelorasi actori, reluarea temelor si  muzica ce insoteste secventele  (ades semnata de Angelo Badalamenti), sunt argumente ce contribuie decisiv la crearea unei atmosfere de continuitate in opera lui Lynch, regizor ce insereaza in scenariile productiilor sale si multe alte verigi de legatura, pastrand-o cantonata strict in aria fantasticului si a spontanului irational (unde alternanta obiectivelor camerei creaza un status spart periodic de cadrele turnate in ochi de peste, contraste complementare fove, cu interioare decorate in falduri,  amenajate in spatii ermetice si cu interventii in viteza de inregistrare).






Mulholland Drive e si un film hipnotic cu o inlantuire de evenimente ce se sprijina unul pe celalalt, intr-o constructie ce incepe niciodata si care duce nicaieri; ca un joc de puzzle in care piesele compuse corect pot reconstituii imagini total diferite la fiecare rearanjare. E o extensie necontrolata a dozei de suprarealism continuta in mod normal de orice productie cinematografica, ce insanu ii este adugata ei din afara. E multiplicarea unei esente existente..





Fiindca suprarealismul, ca atare, este el insusi o dimensiune intrinseca filmului.

Andre Breton, observa ca omul din sala de cinema, este “cineva adormind”. Un ins intre vis si trezire. Ceva mai incolo  Rene Clair avea sa constate ca el  “e un visator in exercitiu”, iar Jean Mitry, in estetica sa despre psihologia cinemaului, ajunge la acelasi deznodamant: “consumatorul de film din sala de cinematograf e un tip intr-o transa imaginativa”.





Nu te duce sa vezi acest film…ramai sa faci asta acasa, eventual de unul singur, dar neaparat in liniste si cu atentie…Nu e un spectacol, ci doar o succesiune de emotii..cu trairi egale celor ce se produc in tine, ca si atunci cand asculti muzica buna, de pilda...

Poti spune la capatul acestei vizionari: “am vazut un film ciudat, misterios si straniu” cu aceiasi convingere, seninatate si adevar, cu care ai afirma: “am avut un vis ciudat, misterios si straniu…






Picanterii:


- Initial story-ul a apartinut unei derulari perfierice a serialului Twin Peaks, la care s-a renuntat din cauza faptului ca subiectul de acolo era considerat si asa prea incarcat. David Lynch a incercat sa impuna prin tema abordata un nou serial, de indata ce a fost el insusi convins ca ideea avea valoare artistica si ca putea fi tratata separat. Au avut loc confruntari ample insa pana la urma, forma de lung-metraj a cucerit finantatorii proiectului (intre timp, inlocuiti in totalitatea lor).

- Este considerat cel mai bun film al anilor 2000-2010 si un punct de referinta al cinematografiei universale (Roger Ebert, altfel un inflacarat critic a lui Lynch);

- Atunci cand Adam Kesher sfarama parbrizul masinii in care se aflau producatorii, scena este o aluzie la un incident faimos, care s-a petrecut identic(1994), si care l-a avut in prim plan pe Jack Nicholson. De atunci porecla lui Nicholson la Hollywood este "Mulholland Man"... acelasi moment memorabil are un ecou si in filmul fratilor Cohen The Big Lebowski.

- La filmarea scenei masturbarii Naomi Watts (care avea mari probleme in a filma astfel de secvente) a fost acoperita pe chip cu un batic, astfel incat sa fie scutita de prezenta echipei de inregistrare. In ciuda multor ezitari si a unui anumit dezgust, nimic nu a fost "taiat" la post procesare, tocmai pentru a nu afecta gradul de realitate al momentului si incarcatura sa.

- Ca si in alte dati Lynch are si aici o tratare ce transcede platoul de filmare; rolele cu peliculele sale au fost insotite si de aceasta data cu instructiuni scrise pentru operatori (ce sugeraza reglaje de incadrare pe ecran, ori repartizarea volumului de sunet pe canale) semnate modest: "Your friend, David Lynch".




Making of










avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Vin Feb 23, 2018 2:00 pm





Gloria
Glory (Slava) - Kristina Grozeva, Petar Valchanov (2016)


Pentru unele meserii cu traditie ceasul de mana e inca inca un instrument indispensabil.

Cu toate ca poate parea greu de crezut, pentru multe persoane scurgerea timpului e inca urmarita analog,  in raport cu miscarea succesiunii de angrenaje ale unui mecanism precis, actionat printr-un un arc pretensionat.

Exista inca oameni al caror ritm functioneaza dupa reguli si norme esentiale; a caror existenta se deruleaza dupa rânduielile si obiceiurile ferme ce apartin eticii si moralei de referinta. Orologiul  lor ticaie altfel... arhaic, pastoral, ancestral. Desi timpul nu e decat unul singur, instrumentele care il pun in evidenta au implicatii diferite in perceptia indivizilor pe care ii deservesc.



Incantatorul eseu cinematografic Glory pleaca de la parabola timpului apreciat din altfel de perspective si se constituie intr-o satira complexa in care fiecare caracter implicat releva mai devreme sau mai tarziu motivatii reprobabile greu de anticipat.





Prin procedee simple, ce tin strict de inregistrarea cadrelor, dar mai ales de montajul secventelor, timpul e sugerat ca o prezenta permanenta a plotului; Metoda rimeaza perfect cu seriozitatea ce domina pana si cea mai nesemnificativa imagine a turnajelor, imprimand productiei un caracter clasic cu multiple trimiteri aluzive (ex: Jean Renoir - The Rules of the Game - 1939).  De urmarit cum fiecare dintre pasaje isi dezvaluie, intr-un fel sau in altul,  contributia notabila.




Un anonim operator feroviar insarcinat cu controlul periodic al liniei de cale ferata (Petrov), se trezeste peste noapte in mediul cel mai sus pus al domeniului in care activeaza: Ministerul Transportului. Nu pica acolo oricum, ci propus pozitiei de erou national "al clasei muncitoare" (dar in adevar ca posibila unealta a planurilor ascunse, stabilite ad-hoc de suma intereselor oculte ce sustin din umbra structura).



Din impact Petrov deraiaza de la conditia sa, fara a deveni insa un esuat. Lupta pentru recuperarea demnitatii il salveaza. Simbolizata partial si prin tenacitatea cu care se zbate ca sa reintre in posesia ceasornicului mostenit de la parinti (si ratacit de autoritati) perseverenta care il caracterizeaza devine una din liniile calauzitoare  ale strory-ului. Recuperarea vizata transcede fixatia pe obiect si cuprinde toate incarcaturile empatice legate de acesta : Petrov vrea inpoi cu abnegatie  starea anterioara evenimentelor... si nu doar a celor recente.





Finalul debordant si supraincarcat, cu intorsaturi neasteptate, pune punct sofisticatei expuneri intr-o maniera de inalta tinuta, care chiar merita timpul alocat accestui  Du-te si vezi ....



Picanterii

- Scris si regizat de Kristina Grozeva si Petar Valchanov, “Glorie” este partea a doua (dupa “Lectia” ) a unei preconizate trilogii, ce isi propune sa dezvolte stiri jurnalistice prin comentarii metaforice cu adanci conotatii sociale.

-  “Glory” reprezinta traducere interpretativa a denumirii celebrei marci de ceasuri rusesti "Slava", ce a tinut cont si de intriga peliculei. Simbolistica impleteste elementul cheie al povestii: timpul (cronologic, sideral, biologic) infatisat drept o constanta pe fundalul careia succesul fluctueaza, aparent arbitrar.

- Scena in care lui Petrov i se scot pantalonii de catre echipa PR a Ministerului de Transport Bulgar a fost catalogata de critica internationala drept una exceptionala fiind propusa ca material didactic al universitatilor de profil. Semnificatia anularii identitatii si in mare masura a dezonoarei ce deriva, impuse la intrarea intr-un spatiu administrativ/politic de rang inalt este  fara doar si poate una de maxim efect.

- Scenariul are la baza o intamplare reala.





Making of






avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Sam Mar 03, 2018 6:40 pm





Psycho
Psycho - Alfred Hitchcock (1960)





Nu de putine ori un film ne ramane adanc intiparit in amintire pentru o trama. Poate fii vorba de un cadru de mare impact si cu multe ecouri, poate de unul ce ne prilejuieste intense trairi personale legate de intamplari din trecut…  

Ar fi insa un mare pacat ca cineva sa pastreze in amintire Psycho-ul lui Hitchcock doar pentru actul asasinatului din baie, care chiar este un moment memorabil (se spune ca ar fi inca cea mai recunoscuta dintre tote scenele filmate vreodata).






Productia isi merita cu prisosinta locul de frunte ocupat in istoria cinemaului, iar titlul de cea mai profitabila investitie (pentru un film alb/negru, sonor) pe care il detine e de necontestat, intrucat reteta box-office indica un raport de-a dreptul fabulous : ~1/50, asta si gratie faptului ca regizorul a fost nevoit sa utilizeze pentru proiect, echipa de filmare cu care realiza in aceiasi perioada de timp celebrul sau serial TV, si care nu il costa practic nimic).

In Psycho, grabit si fara resurse financiare adevarate, prin gaselnite simple si la indemana, Hitchcock reuseste sa adune intreaga sa pricepere “si inca ceva pe deasupra” intr-un plot plin, tensionat, incarcat de suspans si de mister, ce se deruleaza intr-o stranie atmosfera, construita preponderant din lumini amestecate cu umbre (contrast clar/obscur); cu fixatii precise pe cateva repere simbol: ferestre, pasari, apa si oglinizi.

Unghiurile alternative in montajul alert, close-up-urile si back-lightingurile,..... coloana sonora, intregesc story-ul si stabilesc constructia solida ce orienteaza asertiv atentia spectatorului catre zonele abisale ale psihicului, acolo unde se intampla schimbari ce  genereaza surparea din normal a personajului principal, Norman.

Apropierea de psihanaliza lui Freud, pe care filmele lui Hitchcock o denunta ca pe o politica constanta,  este aici de o evidenta limpede  si indispensabila intelegerii evenimentelor, dar mai ales a motivatiilor lor, azi Psycho fiind unanim recunoscut ca primul thriller psihanalitic si in acelasi timp principalul precursor al genului “slasher film” (Halloween, Scream, Friday the 13th, Texas Chainsaw).

De pe aceste pozitii se pot dezvalui nenumarate markere ale alienarii ce concura la dedublarea de personalitate, asociata substituirii autoritatii dictatoriale a unei mame decedate.....  E un exercitiu de o mare finite, obligatoriu formarii oricarui terapeut din domeniu, insa la fel de interesant pentru orice persoana aflata in cautarea motivatiei reale a gesturilor mai putin explicabile sosite din partea celorlalti.



Analogia, ca mijloc principal de codificare, sugereaza interpretari tematice clasice ale subconstientului: decizia de a se imbaia a eroinei, inaintea intoarcerii ei in (orasul) Phoenix (symbol al renasterii) chiar asta e: o dorinta disimulata de purificare, o simulare a unui ritual de curatire prin botez, de alungare a raului si a pacatului (...in speta a hotiei; ea a fugit totusi cu banii firmei).




De asemenea, pasarile impaiate (trimitere clara la expresia argotica "stuffing birds" prin care e desmnata actiunea de a face sex cu o femeie), asociate cu prezervarea (probabil prin aceiasi metoda) a corpului mamei, indica o relatie de tip incestos, responsabila la randul ei de multe din cauzele prabusirii personajului.





In acelasi tip de abordare, Slavoj Zizek (important critic de film) coreleaza just imaginea casei lui Norman Bates, care are trei niveluri, intocmai ca cele identificate in psihanaliza lui Freud, respectiv superego=etajul de sus, acolo unde locuieste mama, ego =parterul, acolo unde Norman evolueaza ca un om normal si id=subsolul, echivalent subconstientului. Permutarea cadavrului mamei, pana la urma o obsesie patologica, de la etajul casei la subsolul ei semnificand nevoia de a refula, de a nega, o vina recunoscuta careia nu i te poti opune.



Nu este singurul lucru pe care trebuie sa il retinem din acesta remarcabila parabola, insa totul se invarte in jurul lui, iar Hitchcock si-a dat seama de asta atunci cand a concentrat uriase eforturi in regizarea cadrului din sala de baie. Scena, ce dureaza in film putin sub 3 minute a fost filmata in sase zile, contine 77 de unghiuri diferite de filmare si are nu mai putin de 50 de taieturi de montaj. Ar fi putut sa fie realizata cu un obiectiv wide, dintr-o singura bucata, in numai cateva minute, insa prin tehnica utilizata Hitchcock “transfera subliminal amenitarea de pe ecran direct in mintea auditoriului”.







Elemenete esentiale ale reusitei sunt in egala masura, muzica de violoncel…zgomotul carnii sfartecate de cutit (s-a folosit taierea unui pepene galben), consistenta sangelui inlocuit cu sos de ciocolata toping (filmul alb negru nefacand diferenta dintre culori, ci doar intre tonurile de gris), dar si tipatul infricosator si naturaletea jocului femeii asasinate (despre ultimele doua s-a fabulat ca au fost obtinute, strigatul prin inlocuirea apei calde de la dus, brusc, cu apa rece; iar naturaletea prestatiei pe seama faptului ca actrita nu a stiut pana la turnare cum se va termina secventa).



Impactul este atat de puternic incat el a afectat definitiv eroina principala (Janet Leigh) ce dincolo de experienta traita, a refuzat sa mai faca dus fara a isi lua masuri disproportionate de protectie: incuierea si asigurarea tuturor geamurilor si ferestrelor din casa, usile de la baie larg deschise, supervizarea procesului de un apropiat. Avea sa marturiseasca presei ca nu si-a dat seama niciodata, pana la vizionarea scenei “cat de vulnerabil si lipsit de aparare poate fi cineva care se imbaiaza”.





Du-te sa vezi (cu mare atentie si profunda participare) un film hipnotic si manipulator....un reper si o referinta a istoriei cinematografiei.


Picanterii:

- Alfred Hitchcock a fost atat de multumit de coloana sonora, alcatuita pe scheletul compozitiilor lui Bernard Herrmann, incat fara nicio solicitare a dublat salariul acestuia motivandu-si gestul pe seama argumetului ca cel putin 33% din efectul  Psycho se datoreaza muzicii care il insoteste.

- Intr-un proiect ulterior, Walt Disney a refuzat sa ii dea lui Hitchcock dreptul de a filma in parcul Disneyland numai pentru simplul motiv ca acesta este autorul acelui "disgusting movie, 'Psycho."

- Toti cei care au vizionat productia in sala de proiectie a actualitatii ei primeau fie alaturi de bilet, sau inscris pe sacunul de fata sa, urmatorul mesaj: "The manager of this theatre has been instructed at the risk of his life, not to admit to the theatre any persons after the picture starts. Any spurious attempts to enter by side doors, fire escapes or ventilating shafts will be met by force. The entire objective of this extraordinary policy, of course, is to help you enjoy PSYCHO more. Alfred Hitchcock"

- Pentru al il motiva pe  Hitchcock studiourile Paramount au adaugat acestui proiect (cu un buget minuscul) drepturile aproape integrale la profitul net al difuzarii, gandind ca Pscho va fi un dezastru. Ca urmare directorului i-au revenit toate consecintele financiare ale succesului sau... O intamplare extrem de rara in industria filmului.

- A fost prima pelicula in care s-a putu vedea pe ecran o toaleta in care se trage apa.

- PSYCHO a fost primul film horror regizat de Alfred Hitchcock







Making of:





avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Sam Mar 10, 2018 4:04 pm





Disconnect
Disconnect - Henry-Alex Rubin (2012)



Disconnect este un film modest. Subiectul pleaca de la comunicare si de la tehnologie, ajungand curand sa se transforme intr-un adevarat studiu de caz. Sunt trei relatari comune ce ajung sa se intretaie, si care isi ating fiecare deznodamantul anuntat, la limita anostului. Nimic spectaculos aici, desi povestea striparului promitea intr-o prima faza un traseu ceva mai sinuos, iar cea cu tentativa de suicid contine un important potential. Tindem sa credem ca avantajele deschiderii prin mediul virtual sunt puse in boxa acuzarii, chiar daca incriminarea este indirecta.





Productia e liniara, jocul actorilor multumitor, interventiile regizorului destul de discrete, solutiile alese doar cele recomandate in cartile de specialitate. Surprinzator de cuminte pentru un film independent cu buget liliputean.



Ceea ce scoate aceasta pelicula din anonimat insa, este comentariul de imagine absolut perfect. Caci daca filmul nu isi permite macar o minima cosmetizare a decorurilor, ci doar preluarea lor din cotidian, prizele sunt impecabil inregistrate, iar conditiile de expunere exemplare. Tot creditul reusitei ii apartine lui Ken Seng (cinematografie), cu alegeri ce nu ocolesc aproape niciun procedeu de filmare abordabil fara prea mari cheltuieli, si a carui munca ar fi ramas poate destul de greu de interpretat in absenta prezentei de spirit a editorului Lee Percy, la randul lui meritoriu si utrainspirat in a aranja totul cap la cap, in cel mai coerent mod cu putinta.



Poti sa faci scoala pe proiectia asta, intrucat fiecare cadru al ei este sarguincios muncit, de la alegerea decupajului, si pana la obiectivul utilizat pe camera. Succesiunea unghiurilor pentru o singura scena urmareste un traseu in acord cu evolutia personajelor, iar numarul lor este de fiecare data extins la un grad maxim de acoperire. Sa filmezi in lumina de zi, cu ecleraj aditional tot schimband pozitia aparatului, nu e o treaba simpla. E una chiar foarte complicata, asa ca devotamentul disproportionat pentru calitatea fiecarei secvente aproape ca e o adevarata risipa pentru o productie ca asta.



Niciun regizor nu mai lasa azi imaginile sa spuna povestea asa cum stiu ele; pretutindeni se umbla la culori, se ajusteaza expuneri se suspenda tehnici de preluare, ori se folosesc altele atipice, fie din ratiuni economice, din imperative artistice , ori din simple capricii subiective ce isi propun sa impuna o anumita personalizare, asa ca abordarea care sa se pastreze traditionala si constanta la capitolul asta este rarisima pe ecrane.



Chiar daca ramane in esenta dramatic, Disconnect mentine asadar un spectacol insorit, proaspat, si aproape de cel ce alege sa il urmareasca; fiind reconfortant, odihnitor si reamintind tuturor de o cinematografie abandonata de ceva vreme, fara vreun motiv anume.



Du-te sa vezi, cadru cu cadru, un film care are sa iti readuca in actualitate latura vizuala a cinemaului...Nu-i asa ca ai uitat ??.....pana la urma, asta e partea ei cea mai reprezentativa.



Picanterii:

- Ken Seng, probabil cel mai important membru al acestei echipe de filmare (director of photography) s-a facut cunoscut abia semnand cinematografia celui mai piratat film ever: Project X. Pana atunci Seng a avut doar o interesanta devenire fotografica, iar ulterior o adevarata cariera in filmul scurt (peste 35 de realizari din care 12 notabile)

- Sensul pe care critica l-a atribuit titlului acestei productii Disconnect este cel la imperativ :DECONECTEAZA-TE !!; Este foarte diferit de ce si-a propus sa transmita prin el regizorul Henry-Alex Rubins care avea in minte sugestia calda: "deconecteaza-te..." in sensul relaxarii

-Cu singura exceptie facuta de Nina Dunham (care utilizeaza un iPhone 5) toate celelalte personaje se folosesc de divaisuri iPod Touch .



Making of:



avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Vin Mar 16, 2018 8:23 pm





Din Iad
From Hell - Albert and Allen Hughes (as The Hughes Brothers)-2001



Sir William Gull: One day men will look back and say that I gave birth to the twentieth century.


Toamna anului 1888, districtul Whitechapel (limitrof orasului Londra - un fel de mahala). Cinci crime odioase au loc intr-o perioada de numai zece saptamani. Victimele, toate prostituate notorii, sunt gasite ciopartite, mutilate, partial eviscerate; configuratia si scopul plagilor (extirpari ale organelor genitale interne) indicand fara dubii ca instrumentar medical si cunostinte avansate din anatomie au fost necesare si intrebuintate. Suspectii de o asemenea isprava nu au cum sa fie localizati printre cei ce compun fauna periferiei (alcatuita integral din indivizi fara educatie).





Autorul necunoscut a fost poreclit Jack The Riper, si avea sa devina unul dintre cele mai celebre notorietati ale istoriei criminalisticii.  Misterul intamplarilor incepute/stopate la fel de brusc si de irational, se pastreaza intact si azi alimentand  in continuare presa de scandal (aflata pe atunci in plina afirmare) cu cele mai nastrusnice supozitii.

Caci si daca nu este primul patern al ucigasului in serie (inregistrat documentar) , asasinul din Whitechapel,  a fost (si ramane) cel mai mediatizat dintre toti cei care au ajuns vreodata sa comita astfel de fapte.



Cunoscuta si la noi ca "Taina lui Jack Spintecatorul", tema a fost abordata in timp din toate unghiurile. De la zeci si sute de publicatii, teorii si variante de solutionare a enigmei, la un mare numar de ecranizari artistice sau documentare; niciuna dintre ele nu a reusit vreodata insa sa impuna o  încheiere care satisfacatoare tuturor ipotezelor sustinute prin probele administrate in dosarele vremii.



Un subiect deschis asadar, care permite regizorilor: gemenii Hughes (Menace II Society, The Book of Eli) o dezvoltare interesanta pe una dintre alternativele ce au circulat in ziare; o alternativa, in spatele careia ei reusesc abil constructia unui adevarat rechizitoriu al coruptiei, inculpand indirect un singur reprehensibil: structura societatii…si nu doar la nivelul epocii victoriene.



Varianta aleasa in plot e cea in care un membru al familiei regale, cu apucaturi erotice libertine, ce nu tin cont de diferentele de rang, pozitie sociala, ori alte restrictii etice, ajunge in anturajul obscur al mediului interlop. Relatia lui cu  una dintre practicantele celei mai vechi meserii da roade (un prunc), dar se si concretizeaza printr-o mezalianta periculoasa monarhiei anglicane,  ce interzice aprioric unui apartenent casatoria cu o romano-catolica lipsita de grad nobiliar (ca sa nu mai spunem nimic de celelalte, ori de moralitatea ei).



Apoi interventia serviciilor secrete din initiativa institutiei coroanei (dar nu direct, ci prin mijlocirea Ordinului Masonic), soldata cu organizarea unei actiuni diversioniste care conduce la eliminarea tuturor celor ce cunosteau intamplarea; si totodata la anihilarea protagonistilor principali, de o maniera “onorabila”.

Din schema citata, decurge o formidabila interpretare a dovezilor pastrate, ce alcatuiesc astfel un  narativ complicat si antrenant; condimentat cu puterile vizionare din starea de transa indusa (prin consumul de opiu) a inspectorului  Frederick Abberline (metodele lui neortodoxe), dar si componenta horror, corelata cu alienarea progresiva a chirurgului dezaxat.



In subtext vinovatii fara vina: depravarea femeilor usoare si a pestilor lor, justificata imediat prin absenta  altei forme de subzistenta; lipsa de scrupule a administratiei si  a serviciilor operative cu motivatii coerente in pastrarea credibilitatii si a autoritatii publice, inventivitatea malefica a celui angajat cu rezolvarile faptice ce se scuza si ea prin scop, suplete si ingeniozitatea planului, dar mai ales prin eficienta lui exemplara (itele complotului fiind chiar si azi  doar "presupuse").



Conceput in culori saturate, cu lumina putina, planuri medii, dialoguri scurte si pline de miez “From Hell” nu reuseste mare lucru in narativ. Sunt chiar prea multe stangacii, iar caracterul Sergent Peter Godley, un fel de inger pazitor sau de constinta treaza, impanat cu citate din Shakespeare, e atat de neconvingator (fara nicio imputatie in exprimarea actoriceasca), incat sunt de parere ca numai el singur a tras filmul inapoi cu cateva puncte serioase de cotatie.




Calitatea documentarii, scenografia, un Johnny Depp in mare forma si cu mult feeling, asociate ritmului de banda desenata (comics) in care se deruleaza evenimentele, dar mai mult decat toate scriptul alert, de mare senzatie, salveaza insa in extremis pelicula.



Pentru o data recomand un film dinspre calitatea scenariului ce i-a stat la baza si nu plecand de la cinematografia lui. Pentru o data zic: Du-te sa vezi o poveste urata, groteasca, bine conceputa si interesant structurata..Una peste alta, n-ai sa regreti timpul investit.





Picanterii:

-niciun tribunal masonic  (el nu poate apartine decat unei mari loji regulare) nu judeca, ori a judecat vreodata, o actiune din viata profana. Abateri grave de la civism (condamnari, acte reprobabile, etc.) declanseaza automat arderea intre coloane, fara sa fie necesara o sentinta a tribunalului, ci ca urmare a hotararii marelui consiliu. Tribunalul Masonic are competentele limitate strict pe incalcarile constitutiei masonice, a regulamentelor si a landmark-urilor traditionale; Nu este singura exagerare din film privind modul de functionare a Ordinului, desi ritualul de initiere, ca si alte aspecte ce tin de conduita unei tinute sunt riguros redate.

-una dintre cele mai sugestive scene, cea in care camera coboara in traveling de pe inaltimea unor  monumente arhitecturale (preluate in panoramare) pana intr-un subteran echivoc, in care are loc comunicarea unei decizii luate de trei inalti demnitari masoni (probabil cele trei lumini) impotriva unuia din frati, semnifica legatura dintre impozantele cladiri si constructorii lor anonimi, nu promiscuitatea. Pe tot parcursul productiei, niciuneia dintre organizatiile citate, ori persoanelor invocate, nu ii este atribuita vreo vina absoluta..ci doar parti din ea.

-corpul filmului a fost structurat nu numai ca intriga, ci si ca tip de montaj dupa un periodic ce a imaginat totul intr-o banda caricaturala. Istorioarei strict fanteziste i s-au atribuit ulterior probele fizice adevarate care s-au potrivit de minune in puzzele-ul inchipuit.

-intr-una din scene sergentul Peter, sugerand ca autorul crimelor ar putea fi un strain, agita in aer un flyer ce face reclama la spectacolul cu Buffalo Bill (celebrul pistolar american care impreuna cu nu mai putin celebra Calmity Jane, cutreierau la acea vreme Europa intr-un spectacol de circ) este o aluzie la un alt mare asasin in serie, mult mai recent, denumit de tabloide "Buffalo Bill" si despre care povesteste thrillerul  Tacerea Mieilor.

-crimele care apar in film au fost minutios regizate in sensul respectarii fidele a conditiilor in care s-au produs. Tot scriptul are ca imperativ acuratetea de tip reconstituire a evenimentelor, mai putin personajul lui Johnny Depp ( Frederick Abberline) , ce este puternic romantat, ca si distanta idila (inventata) a acestuia cu una dintre victime, respectiv confuzia ultimului asasinat.

-turnajele s-au realizat in partea medievala a orasului Praga si au durat o perioada record de numai zece zile.

-aparitia unui film insinuand mai mult, sau mai putin voalat uneltire si complot, la nivelul coroanei britanice, impotriva unui membru al familiei regale ce "a luat-o razna", la numai cativa ani dupa accidentul fatal al printesei Diana, speculeaza  zvonurile care incepusera sa circule in acea perioada, potrivit carora atunci si acolo s-ar fi petrecut o executie la ordin....taman pentru ca ea si amantul ei arab asteptau un copil.

-utilizarea amestecului absint+laudanum nu trebuie privit ca un delict, el nefiind un preparat ilegal. In epoca victoriana Laudanum (tinctura de opium) era un medicament de larga circulatie  ce se putea gasi in farmacii, indicat pentru calmarea durerilor, recomandat chiar si copiilor. Absintul pe de alta parte era doar o bautura dublu distilata, din plante, si cu un gust puternic amarui, capabil sa produca o stare de euforie speciala, care i-a adus si porecla “The Green Fairy”.  Se consuma indoit cu apa si amestecat cu indulcitori, ori cu lamaie. Topirea unui cub de zahar la flacara alcoolului continut era un rafinament, ce propunea imbogatirea potiunii cu un gust de caramel





The making of:




avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Vin Mar 23, 2018 9:21 pm






Îmbrățișări Frânte
Los abrazos rotos - Broken Embraces - Pedro Almodóvar  (2009)


….It’s a great story about cinema, about the fragility of cinema if someone steps in between the author and the film. It’s about parents, children and guilt. It’s also a declaration of love for my profession.” - Pedro Almodóvar

Spaniolul Pedro Almodóvar (socotit cel mai influent regizor spaniol de la Luis Bunuel incoace), face din filmul ales azi, Los abrazos rotos, o adevarata confesiune/pledoarie ce se constituie ca un elogiu adus celei de-a saptea arta, cand ea e aleasa drept profesiune de credinta.





Caricacturist, comerciant de taraba SH, electrician si canteret glam-rock, artist de teatru ori  scenograf/scenarist, figura proeminenta a mediilor gay, Almodovar e un autor constincios si consecvent, aflat in permanenta infruntare a conventionalului, impotriva caruia utilizeaza arme precum sensibilitatea, ironia, dramatismul si forta emotionala, iar productia despre care vorbim: e una reprezentativa in acest sens.

Caci, intr-adevar “Imbratisari Frante” este un film, in film, surprins de alt film, ce ne povesteste despre o adevarata datorie pe care regizorul ar trebui sa o aiba fata de opera sa; o datorie ce ramane la fel de vie si daca perioada ce se scurge intre realizarea operei si definitivarea ei se masoara in 15 ani de zile.





Directorul de film Mateo Blanco o iubeste pe starleta Lena (Penelope Cruz), care pentru a obtine finantarea productiei unde joaca rolul titular e nevoita sa accepte relatia amoroasa cu varstnicul om de afaceri  Ernesto Martel. Sub pretextul realizarii unui making-off, Ray-X, fiul lui Martel, inregistreaza.. toate turnajele din platou si din spatele lui, utilizand o camera de amator si deconspirand astfel tatalui sau idila Lena/ Blanco.

Materialul brut este deja terminat atunci cand Lena il paraseste pe Martel, fugind cu Mateo Blanco (care isi schimba numele in Harry Caine) intr-un loc necunoscut. Ca sa se razbune, magnatul realizeaza pelicula din cele mai neinspirate duble trase si in cel mai defavorabil montaj posibil, lansandu-l astfel pe piata in absenta autorului si a actritei principale. Va iesi asa cum si-a dorit: o catastrofa.





Un accident tragic are loc, Lena moare, iar Harry Caine isi pierde vederea. Moare si Ernesto Martel. Trec 15 ani, Ray-X revine in anturajul lui Mateo Blanco (aka Harry Caine) si prin intermediul asistentei de productie de atunci, desi este nevazator, reusesc impreuna reconstituirea proiectului initial, din amintire, in cea mai profesionala varianta.





Maiestria lui Pedro Almodóvar in tehnicile cinemaului, alegerea cadrelor si subtilitatile de imagine nu se dezmint nici in aceasta incercare, ce a insemnat cel mai mare buget de pana la ea (11 milioane). Gustul pentru culorile primare, experimentele inserate ocazional (remarcabil dialogul cadru-contra cadru, de plan mediu, in care camera se plimba intre cei doi interlocutori pe masura replicilor, fara nicio taietura si care ne invita in intimitatea comunicarii dintre ei; a lucrurilor nerostite de acolo), dar mai ales nenumaratele aluzii, ce pretind din partea spectatorului o cultura solida almodovariana (si nu numai), sunt absolut incantatoare.  





De la Matisse (nudul albastru), Audrey Hepburn (in “Sabrina”) la Marilyn Monroe, Sophia Loren , Magritte (sarutul prin cearceaf), la citate din propria opera: Mujeres al borde de un ataque de nervios, Tacones lejanos, Hable con ella..care culmineaza cu excelent aleasa scena din Viaggio in Italia (al lui Roberto Rossellini) in care Lena si Mateo (deja Harry) urmaresc la televizor secventa in care destramarea unei casnicii se petrece pe fundalul de tip ecou al ruinelor arheologice…





Si iarasi, utilizarea unui element comun pentru toate scenele in care Lena e distribuita (prin culoarea rosie) leaga  imaginile intre ele, inlantuindu-le unitar. Caci fiecare cadru cu ea contine cate un rosu, fie ca e vorba de pantofi, de o bluza, de un obiect, de un afis, de o palarie, ori de un costum.





Asadar pana sa se opreasca la profesia care l-a consacrat  Pedro Almodóvar a trecut prin multe…Si nu erau vremuri limpezi (regimul franchist – criza spaniola). In totalitate realizarile sale sunt marcate de experimentele traite si nu este nici macar unul singur printre ele, in care autorul sa faca vreun rabat de la o anumita reteta, profund personala si extrem de riguroasa; ce oscileaza constant numai intre cateva tematici (destul de generoase si commune): sexualitate, comedie, noir, melodrama, prostitutie si drog.





Desi in aceiasi linie, Broken Embraces este insa ceva aparte. Ceva care “nu merge” la fel. In povestea asta secventele nu decurg una din alta, iar calitate continutului lor e suspecta. Fara sa poata convinge despre ce anume e vorba, critica a identificat totusi mai multi culpabili: neatentia regizorala, inconsecventa si suprerficialitatea tratarii unor sublpoturi cu miza in poveste (cum este tatal bolnav ce determina revenirea Lenei la prostitutie, si care dispare brusc, fara nicio urma) dar nu a elucidat cazul, care ramane unul deschis.

Parerea generala este ca Almodovar chiar si-a propus aici o tratare mai detasata, pe fundalul unui subiect destul de contorsionat, tocmai pentru a focusa spectatorul intr-o directie interiorizata si lugubra, din care semi-happy-endul final sa proiecteze separat bucuria artistului care isi poate in sfarsit realiza opera.





Mateo Blanco: No, what matters is to finish it. Films have to be finished, even if you do it blindly.



Oricum….tu Du-te sa vezi ceva frumos, cu o poveste de dragoste, suprapusa peste una care zice despre determinarea artistului, datoria sa fata de creatie si raporturile creatorului cu lumea.

It’s maybe Almodóvar’s most cerebral film.




Picanterii:

-Gurile rele au raspandit zvonul potrivit caruia disparitia prematura din film a Penelopei Cruz, prin uciderea ei in accidentul de masina, a fost rezultatul unor neantelegeri fara legatura cu scenariul initial; o asemenea alternativa ar putea starnii si alte comentarii…

- Almodóvar a afimat intr-un interviu ca alegerea cinematographer-ului Rodrigo Prieto e datorata faptului ca Broken Embraces trebuia sa fie plin de culoare si singurii care nu se tem de culori atunci cand au prilejul de a se exprima vizual sunt.... Mexicanii.

- Lungmetrajul este si un tribut adus actritelor cu care Pedro a lucrat vreodata pe ecran, caci intruneste, chiar si episodic prezentele: Penélope Cruz, Blanca Portillo, Ángela Molina, Chus Lampreave, Lola Dueñas, Carmen Machi, Rossy de Palma, Kiti Mánver.





Making of:







avatar
The Dude

Mesaje : 5123
Puncte : 5244
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Vin Mar 30, 2018 10:00 pm






Oferta irezistibila
"La migliore offerta" -  Giuseppe Tornatore (2013)



Locuitorii constienti ai planetei Pamant, oamenii, experimenteaza perioadic etape intregi de comportament bizar, ce au  in spate explicatii din sfera ritmului biologic. Se numesc „criza a varstei”...

Barbatii o traiesc pe prima cel mai ades pe la 35 de ani si apoi intens (si invariabil dupa Mario Vargas Llosa) pe cea mai insemnata, la 50...La femei e una pe la 30, alta la 40 .... si instalarea menopauzei....cu efecte asemanatoare. E cunoscut si dovedit deja ca la pragurile amintite un declic existential se produce, iar persoana afectata  intra in vrie pronuntata, dezvoltand puternice depresii, ori generand importante gesturi esentiale, decizii ciudate, lipsite de coerenta, sau chiar de logica...





Tot pe planeta asta, se intampla mereu ca niciun om cu adevarat bogat sa nu fie neglijat de retelele infractionale. Luand urma banilor escrocii ajung repede sa il repereze pe cel care a reusit, indiferent de domeniul de activitate al acestuia, iar dupa ce l-au identificat nu mai e decat o chestiune de strategie a abordarii pentru a realiza cat mai eficient tapajul.





Despre astea e vorba in partea epica a filmului „Cea mai buna oferta”: un barbat matur, putin sociabil, expert in meseria sa, ajuns la pragul unei varste critice si posesor al unei averi ce a atras deja conspiratia in derulare a unor talhari ce se grabesc sa dea lovitura, intr-un stil adecvat cazului (grande).

Sunt doua demersuri distincte, care insa obtin tratatamente simultane si in conjugare, iar pentru ca lucrurile sa aiba si un fundal, totul se petrece in lumea ultraselecta a artei de valoare.





Imaginile sunt naucitoare. Nu zic aici de tablourile citate abuziv frecvent in film, ci de compozitia fiecarei scene in parte ....si de grija regizorului de a propune in aproape fiecare dintre ele replici ale unor celebre panze apartinand a nu mai putin celebri autori. Zic de lumina, care iarasi aminteste de atmosfera din picturile scolii olandeze. Zic de detaliu, pe care lentila e minutios concentrata in aceasta superba productie. Mai zic si de coloana sonora ce sustine si completeaza magistral cadrele, semnata de  Ennio Morricone (83 ani).





Pe ne-simtite, valoarea se stabilizeaza strict pe imagine, iar abia dupa ce ea reuseste sa  captiveze, jocul desavarsit al lui Geoffrey Rush (caruia personajul interpretat ii vine ca o manusa) capata sens si dimensiune.. Legata indisolubil de rolurile fascinante din Pirates of the Caribbean- Barbossa si Quills - Marquis De Sade) imaginea sa ofera sens si justificare...   Apoi mai e si plotul spectaculos, destul de dificil de anticipat... Nu in ultimul rand suportul actoricesc secundar, discret, elaborat, elegant, distant... echilibrul intre toate acestea..





Regizorul Giuseppe Tornatore (Nuovo Cinema Paradiso, Malena) chiar da lovitura cu un story ce reuseste sa intruneasca o unanimitate neasteptata, insa pe deplin meritata. Una ce nu exclude nici critica, nici publicul larg, nici pe cel exigent, ori pretentios, nici pe cel plin de mofturi ori cusurgiu; caci ne prezinta o incursiune intr-o zona putin cunoscuta chiar si de cei care o ocupa in mod frecvent.





Virgil Oldman e singur. Nu a fost niciodata casatorit, nu a avut niciodata vreo prietena si e un solitar ce nu suporta nici macar privirea cuiva. Atingerea de o alta persoane e evitata prin masuri speciale (intre altele o impresionanta garderoba de manusi, pentru orice ocazie).





Sacrificiul sau in favoarea artei si izolarea instituita in raport cu restul lumii, s-au despagubit insa prin pasiunea devoratoare pentru o uriasa si inestimabila colectie de portrete femeiesti, careia ii este adict devotat si pe care o cultiva cu o ardoare ce depseste normalul, periodic, intr-un fel de camera-seif bine protejata, in care petrece multe ore de intima contemplare.





In subplot, pe calea meseriei practicate, Oldman ajunge in slujba unei doamne tinere, bantuita de propriile obsesii, intre care si o puternica agorafobie (condamnata, ca si colectia de tablouri a lui Virgil, sa evolueze strict in limitele unei incinte inchise si asigurate).

Povestea de dragoste se infiripa natural si  timid. Apoi profitand de reciprocitatea crizelor de varsta (traite in faze diferite, cu o egala intesitate), dar si de cea a angoaselor ce ii domina pe amandoi, ea preia controlul narativului si conduce filmul spre un happy end comun si temperat idilic.





Nu se intampla insa asa…
Basmul si promisiunea sunt interzise acestui film. La fel zanele si feti-frumosii.

Doar monstrii sunt permisi.






Finalul productiei, ce ne prezinta un om resemnat si invins de timp este impresionant si cutremurator. Excelent simbolul clubului decorat cu piese de orologerie, din ultimele secvente (in care Oldman asteapta sa fie servit) ce alaturat  scenei in care el ne este prezentat ezitand in fata sectiei de politie apoi indepartandu-se de ea, semnifica infrangerea totala si irevocabila a personajului, dar si confera ecranizarii o mare importanta si o plaseaza confortabil direct in galeria de aur a cinematografiei.



Du-te sa vezi ce n-ai voie sa faci cand simti ca nu esti tu insuti..





Du-te sa vezi..poate tu ai sa poti insela criza varstei cand are sa te viziteze…



Picanterii:

-Versiunea franceza/engleza a productiei, nesemnificativ adaptata, s-a denumit "Deception"

-Exista o puternica simbolistica lasata in mod voluntar deschisa oricaror interpretari. Intre acestea ecoul afisului mentalistului Alexander, magician cunoscut in epoca drept "The Man Who Knows" (gratie puterilor sale telepatice) ce face aluzie directa la automaton, reprezinta o gaselnita de mare valoare si cu multiple rezolvari deductive...

-Localul ultimelor secvente, supraincarcat de simboluri din orologerie, exista in Praga; el este unul dintre cele patru finaluri alternative inregistrate de Tornatore (in Roma, Paris si Madrid)




Making of:








Continut sponsorizat

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


    Acum este: Lun Iun 25, 2018 6:46 am